Cristian Geambașu Mungiu n-a șutat la poartă

• Cultura este pusă încă o dată în antiteză cu fotbalul. Dar nu cumva societatea are nevoie și de fotbal, și de cultură?

Cum ar fi fost dacă eram calificați și filmul de prezentare al lotului pentru Cupa Mondială era realizat de Cristian Mungiu? E o utopie ce întreb eu aici, unii ar zice chiar distopie.

Probabilitatea ca recentul laureat cu Palme d’Or să fi regizat un film despre cei 26 de jucători români care urmau să plece spre continentul nord-american este mult mai mare decât aceea ca noi să ne fi și calificat. Și, uite așa, țesem scenarii. Cum ar veni, îi încălcăm teritoriul lui Mungiu. El semnează nu doar regia, ci și scenariul „Fjord”, pelicula-regină a Festivalului de la Cannes.

Taxi

Frumos, uman și sensibil foarte scurt metrajul prin care spaniolii află numele celor 26 de jucători care merg în America.

Școala spaniolă de cinematografie nu se dezminte și dă naștere unor mici bijuterii chiar când povestește despre fotbal.

Legat de asta. Dacă nu l-ați văzut deja, vă recomand călduros spotul „Taxi” lansat de Atletico Madrid cu prilejul Crăciunului 2023, în care un bătrân suporter al Realului, probabil suferind de Alzheimer, este dus acasă de un taximetrist care ținea cu echipa lui Simeone. Sunt 2 minute și 34 de secunde de emoție profundă.

Naționala tuturor decisă de unul singur

Ideea clipului de prezentare a lotului Spaniei este aceea că alegerea celor 26 care vor reprezenta Furia Roja este a tuturor. De la regele Felipe al VI-lea la oamenii muncii.

Asta cu oamenii muncii este o sintagmă venită din alte timpuri. Din comunism. Enunțată așa, ideea sună rău, dar dacă vezi imaginile și textul care le însoțește totul curge firesc. Nu este nimic emfatic acolo.

Prin popularitatea lui, fotbalul atrage deopotrivă capete încoronate și oameni de toate felurile. Brutari, bucătari, taximetriști, pompieri, marinari, medici. Toți au dreptul să știe, să aibă o părere. Regele e doar un cetățean când e vorba de Regele Fotbal.

E și metaforă acolo, pentru că de fapt Louis de la Fuente decide și nu-i dă socoteală nici lui Felipe, nici brutăresei.

Cei care nu dau mingea-n poartă

Nu am amintit de Mungiu doar ca să fiu în trend acum când cam toată lumea vorbește despre Mungiu și despre filmul lui premiat. Imensă performanță, ca să vorbim în termeni sportivi.

Mai mult decât altele, festivalul de la Cannes premiază excelența cinemtografică. Dar uite că dincolo de declarații legate strict de „Fjord” regizorul dublu laureat cu Palme d'Or a avut o reacție acidă la revenirea în țară.

Statul să îşi facă treaba, medalii şi decoraţii am deja o valijoară întreagă. Nu aşteptăm să ni se facă statui, că n-am dat cu mingea în poartă. Cristian Mungiu pentru observatornews.ro

Fotbal versus cinema

Citesc în declarația aceasta o frustrare canalizată către ținta cea mai accesibilă. Fotbalul, prin extensie poate chiar sportul, în general.

Mai e ceva ce am mai întâlnit la o parte dintre intelectualii noștri de marcă. Mi se pare că e marcă înregistrată națională această notă de dispreț la adresa popularității fotbalului, care aspiră interes și consumă bani.

În parte, reproșul lui Mungiu are temei. Fotbalul atrage un public numeros și eterogen. Tot așa cum o face și în Spania, și în Italia, și în Germania, și în Brazilia.

Beneficiind de audiențe considerabile, fotbalul nostru înghite și resurse publice, aici regizorul are dreptate. Este o particularitate românească faptul că există primării care finanțează echipe profesioniste. Echipe nu doar de fotbal, vezi cazul handbalului feminin.

Dar s-ar duce o parte din aceste sume către producția locală de filme de artă dacă am avea primari pasionați de filmele lui Cristian Mungiu, Lars von Trier sau Pedro Almodovar?

Ce credeți că își doresc locuitorii Bistriței?

Mungiu afirmă că Statul Român nu aplică legea privind taxarea jocurilor de noroc organizate de loterii. Și că neîncasând acei bani statul, Fondul Național al Cinematografiei, ca potențial beneficiar al acelor sume, are de suferit.

Totuși, finanțarea cu bani publici a unor producții cinematografice nu ar fi sinonimă cu banii publici pe baza cărora echipa feminină de handbal Gloria Bistrița a câștigat titlul de campioană a României?

De ce serviciul către comunitate ar fi mai mare plătind pentru un film decât pentru o performanță sportivă? Ce credeți că își doresc mai tare cetățenii din Bistrița, să o vadă campioană pe Ostase și pe colegele ei sau să vizioneze „Fjord”?

Cum ajungi la Big Money

Normal ar fi ca și echipa, și filmul să funcționeze și să se dezvolte folosind finanțare privată.

În realitate, cultura trăiește/supraviețuiește și din subvenții. Și nu doar la noi, Franța este un exemplu ilustru.

Cultura nu se vinde la fel de bine ca sportul, iar cei care o produc susțin că societatea are nevoie nu doar de șut, gol, suntem finaliști, am câștigat cupa!, ci și de momente de reflecție. Perfect adevărat. Doar că atunci când te-ai apucat să faci cultură, știi în ce te-ai băgat.

Așa cum poloistul și scrimerul știu că nu vor câștiga nici a mia parte a banilor fotbalistului, și regizorul de artă e conștient că ar ajunge la big money de la Hollywood doar lucrând blockbustere și SF-uri.

Să nu ne fie rușine că așteptăm Final Four

Suntem mândri că unul de-ai noștri a luat Palme d'Or, dar asta nu ne împiedică să așteptăm cu emoție Final Four-ul de la Budapesta, unde CSM București ar putea câștiga titlul de Campioană Europeană la handbal.

În spiritul toleranței propovăduite de „Fjord”, zic că e bine să nu ne fie rușine dacă ne uităm mai des la fotbal și ceva mai rar la filme cult.