Motivul pentru care Pantilimon a intrat pe "lista neagră" la Denizlispor

​Denizlispor, clubul din prima ligă turcă la care Costel Pantilimon este legitimat, a anunțat că va recurge ”la toate căile legale”, după ce românul nu s-a prezentat la antrenamentul de marți al echipei. Portarul în vârstă de 34 de ani nu și-a motivat absența.

Costel PantilimonFoto: nottinghamforest.co.uk

„În cazul fotbalistului nostru Costel Pantilimon, care fără să îşi motiveze absenţa nu s-a prezentat la antrenamentul de astăzi, s-a făcut o constatare notarială. Jucătorul în cauză nu a trimis la club vreo scutire sau informare de reziliere”, a precizat clubul din prima ligă a Turciei.

„Anunţăm cu respect că vom recurge la toate căile legale în cazul acestui fotbalist care a acţionat contrar contractului său şi a arătat o atitudine care este departe de profesionalism”, a mai precizat Denizlispor, conform News.ro.

Costel Pantilimon a fost legitimat la Denizlispor în luna septembrie a anului trecut, el semnând până în mai 2022.

Denizlispor ocupă ultimul loc în Super Lig, la două puncte față de penultima clasată, Genclerbirligi.

Portarul român a jucat înainte de experiența în Turcia la Nottingham Forest, de unde a fost împrumutat în Cipru, la Omonia Nicosia, în ianuarie 2020. La Nottingham ajunsese în iulie 2018. La sfârșitul anului, Pantilimon și-a anunțat retragerea de la naționala României.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
13:22
„Asta trebuie să fie mentalitatea!” Gică Hagi, obiectiv clar înainte de Liga Națiunilor: „Asta e direcția” » Când anunță lotul final

13:27
„Nu e momentul acum” Edi Iordănescu limpezește viitorul său. Ce vrea să facă antrenorul dorit de FCSB și Dinamo Kiev

12:55
Veste uriașă despre noul stadion Dinamo Ministrul Dezvoltării: „Vreau să îi liniștesc pe cei din comunitatea dinamovistă”

12:52
De la FCSB, la națională Portarul transferat de roș-albaștri în această vară a fost convocat la naționala U15

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia
Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți

Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului
Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!
Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona
Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin
Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar

Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs

Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi

Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?

Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!
Și dacă s-ar vinde FCSB?

Silviu Tudor Samuilă: Și dacă s-ar vinde FCSB?

Silviu Tudor Samuilă: Și dacă <span>s-ar</span> vinde FCSB?
De ce mai joacă Djokovic

Cristian Geambașu: De ce mai joacă Djokovic

50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale

Cătălin Tolontan: 50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale

Reversul la Perez-Reverte

Cristian Geambașu: Reversul la Perez-Reverte

Cristian Geambașu: Reversul la <span>Perez-Reverte</span>
Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion

Dan Udrea: Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion

Agentul constatator

Radu Naum: Agentul constatator

Radu Naum: Agentul constatator
Ferran

Cristian Geambașu: Ferran

Cristian Geambașu: Ferran
Top stiri
Tavi Popescu, găsit într-o stare șocantă!  SURSE: a consumat gaz ilariant, a fost  scos cu forța din casă de polițiști și pompieri și dus la Spitalul Obregia
Superliga
15.09

Citește mai mult

Revoluție și la naționale  UEFA modifică  Liga Națiunilor și preliminariile Euro și CM  după modelul Champions League
Liga Națiunilor

Scene brutale în Olanda  Antrenorul secund, acuzat că  i-a rupt dinții  jucătorului advers » Meciul a fost abandonat
Campionate

FOTO | Cum au speriat bucureștenii primele tramvaie electrice care au circulat prin oraș. Pe lângă tramcar, sprintenul Thomson-Houston zbura pe străzi
B365
00:00