Mutare surprinzătoare la Real Madrid – Contract pe patru ani, deși nu a mai jucat din vară

Real Madrid a oficializat marți prelungirea contractului lui Eder Militao, angajament care urma să expire în vara anului viitor. Fundașul brazilian nu a mai jucat din luna august, din cauza unei accidentări.

Eder Militao accidentat în timpul unei meciFoto: David Rosenblum/Icon Sportswire / AP / Profimedia

Real Madrid i-a prelungit contractul lui Eder Militao – Acord până în 2028 pentru fundașul brazilian

Acordul era stabilit de mai multă vreme, ca parte a strategiei lui Real Madrid de a securiza contractele jucătorilor importanți, scrie Marca.

Militao se recuperează momentan după o accidentare gravă la genunchi, suferită în luna august, în chiar prima etapă din LaLiga.

Fundașul brazilian și-a trecut deja în cont opt trofee alături de madrileni: o Ligă a Campionilor, două titluri, o Cupă Mondială a Cluburilor, o Supercupă Europeană, o Cupă a Spaniei și două Supercupe.

Transferat în 2019 pentru 50 de milioane de euro de la Porto, Militao a avut un început dificil, dar a devenit unul dintre cei mai buni fundași centrali.

Odată cu anunțul prelungirii, Real Madrid a terminat de protejat viitorul noii generații de vedete, strategie impusă de antrenorul Carlo Ancelotti.

În doar câteva săptămâni, clubul și-a asigurat pe termen lung serviciile lui Vinicius (2027), Rodrygo (2028), Camavinga (2029), Valverde (2029) și acum Militao (2028).

Pe lângă aceștia, angajamente pe termen lung mai au Tchouameni (2028) și Bellingham (2029).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
11:30
Românul agresiv, eliminat! FOTO. Umit Akdag a lăsat Beșiktaș în 10 la primul meci ca titular. Certat de antrenor după atacul fără sens

11:41
UEFA a luat măsuri drastice Hajduk Split, sancționată dur după incidentele șocante de la meciul cu Ajax

11:03
Meciul Rapidului, devansat Motivul pentru care duelul cu Csikszereda începe mai devreme

10:37
Mauricio Pochettino, spectator de lux Pe cine a urmărit selecționerul SUA din tribune la meciul Universității Craiova

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Top stiri
Accidentare horror pentru Olaru!   FOTO:  Mijlocașul român,  izbit violent  de un adversar în Europa League. A părăsit terenul scuipând sânge
Stranieri
22.10

Citește mai mult

Inter D'Escaldes - U Craiova 1-3  Oltenii, la  prima victorie  europeană în acest sezon! Pe ce loc sunt după etapa #2 din Conference League
Conference League

„Nu sunt pregătit să joc cu Rapid”   EXCLUSIV.  Denis Drăguș  s-a confesat apropiaților:  „Stau numai prin clinici”
Superliga

VIDEO | Ciprian Ciucu descrie cum vede transformat Magheru: "Mult mai verde, mai atractiv, mai mai efervescent: cu afaceri, magazine, restaurante, viață culturală"
B365