NBA: Spectacol de la primul meci - Lakers vs Clippers în partida de deschidere a noului sezon

NBA: Spectacol de la primul meci - Lakers vs Clippers în partida de deschidere a noului sezon

În urma unei veri care a remodelat complet peisajul favoriților celei mai competitive ligi de baschet din lume - NBA, împătimiții baschetului s-au bucurat de impredictibilitate. Luând în calcul omogentitatea loturilor (sau lipsa ei), specialiștii de peste ocean au inclus un număr mare de formații în lupta pentru titlul Larry O'Brien. Dar, două dintre acestea sunt așezate (cu puțin) în fața tuturor.

NBA, logoFoto: nba.com

Pe continentul american se caută întotdeauna spectacolul imediat. Prin urmare, nu ar fi greu de ghicit care vor fi echipele ce vor evolua în noaptea de deschidere. Cele două trupe din Los Angeles se vor înfrunta într-un duel care se anunță deja fabulos, întrucât programul a fost anunțat oficial în cursul zilei de ieri (în America de Nord).

Atât L.A. Clippers cât și L.A. Lakers și-au construit loturi solide, pe baza unor tandemuri de excepție. Prima mutare majoră a verii a fost reușită de formația Purple & Gold, Lakers reușind să-l aducă pe Anthony Davis din New Orleans, lângă LeBron James.

Ulterior, după o lungă așteptare, Kawhi Leonard s-a hotărât să părăsească Toronto, semnând cu Clippers. Însă, mutarea respectivă s-a parafat doar după ce MVP-ul finalei precedente a fost asigurat că Paul George îi va veni alături, din Oklahoma City (prin intermediul unui schimb).

Astfel, se pare că liga nu a dorit să rateze oportunitatea unei încleștări în Orașul Îngerilor, pentru noaptea de deschidere (22 – 23 octombrie). Mai mult, potrivit espn.com, Lakers și Clippers vor ține capul de afiș și în ziua de Crăciun. De altfel, se aștepta doar o confirmare în sensul respectiv, care a venit odată cu anunțarea programului.

În același timp, chiar dacă echipa campioană și-a pierdut super-starul, aceasta va evolua în prima partidă a noului sezon. Conform ESPN, Toronto Raptors va primi pe teren propriu New Orleans Pelicans. Cu alte cuvinte, dacă nu intervin probleme în presezon, fenomenul Zion Williamson va fi principalul punct de atracție la Scotiabank Arena.

Prima opțiune din Draftul acestui an se va confrunta cu așteptări pe măsura abilităților sale, demonstrate la nivel de colegiu, care par a fi de-a dreptul unice. Vom avea o primă indicație cu privire la Zion, pe tărâm canadian, acolo unde jucătorii lui Raptors vor primi inelele de campion. Campania precedentă a adus titlul NBA în premieră, pentru singura franciză din țara frunzei de arțar, aflată în baschetul profesionist nord-american.

Sunt multe elemente de urmărit pe parcursul întregului sezon 2019-2020 din NBA, dar totul va începe în Toronto respectiv Los Angeles, iar interesul se anunță la cote deosebit de înalte.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
22:48
Situația e critică la CFR Datorii de aproape 41 de milioane de euro în tabelul preliminar al insolvenței. Cine plătește nota?
Situația e critică la CFR Datorii de aproape 41 de milioane de euro în tabelul preliminar al insolvenței. Cine plătește nota?
00:42
Nicolescu intervine în conflict Oficialul lui Dinamo, despre tensiunile dintre Șumudică și Nuno Campos: „N-am luat în calcul ipoteza asta”
Nicolescu intervine în conflict Oficialul lui Dinamo, despre tensiunile dintre Șumudică și Nuno Campos: „N-am luat în calcul ipoteza asta”
23:47
„Meciul cu FCSB a lăsat urme” Ce l-a nemulțumit pe Daniel Pancu după remiza cu Corvinul: „A fost aproape imposibil”
„Meciul cu FCSB a lăsat urme” Ce l-a nemulțumit pe Daniel Pancu după remiza cu Corvinul: „A fost aproape imposibil”
00:11
Giuleștenii, mulțumiți de egal! Jucătorii Rapidului surprind după remiza cu Corvinul: „Am făcut un meci bun”
Giuleștenii, mulțumiți de egal! Jucătorii Rapidului surprind după remiza cu Corvinul: „Am făcut un meci bun”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu
Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!
Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei
Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”
Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului
Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!
Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Top stiri
Se strânge lațul pentru FCSB!  FRF va deschide  procedură disciplinară  dacă LPF nu va lua măsuri sau nu va face o sesizare pentru rasismul din derby
Superliga
27.10
Se strânge lațul pentru FCSB! FRF va deschide procedură disciplinară dacă LPF nu va lua măsuri sau nu va face o sesizare pentru rasismul din derby
Citește mai mult
Se strânge lațul pentru FCSB! FRF va deschide procedură disciplinară dacă LPF nu va lua măsuri sau nu va face o sesizare pentru rasismul din derby
Mbappe, cenzurat în China!   FOTO.  Dispare de la TV, iar  numele său a fost înlocuit  în topul Balonului de Aur. Ce a declanșat scandalul și reacția starului
Campionate

Camerele au surprins totul!   FOTO+VIDEO.  Ce au făcut  Mbappe și Yamal  în momentul în care Kane a primit Balonul de Aur

FOTO | "Ninge azi în București" - inacceptabila veste meteo primită de un bucureștean de la telefonul său deștept. Ce spune  prognoza oficială pentru Capitală
B365