Noul antrenor al lui Dinamo: „Nu sunt un magician, dar voi da totul pentru a rămâne în prima ligă”

Noul antrenor al lui Dinamo: „Nu sunt un magician, dar voi da totul pentru a rămâne în prima ligă”

​Zeljko Kopic, noul antrenor al echipei Dinamo, a afirmat că va da toată energia pentru ca gruparea bucureșteană sa să nu retrogradeze la finalul actualului sezon al SuperLigii.

Zeljko KopicFoto: Elli Birch/IPS / Shutterstock Editorial / Profimedia

>> OFICIAL Dinamo și-a găsit antrenor – Croatul care vine să salveze echipa de la retrogradare

Obiectivul lui Zeljko Kopic la Dinamo: „Echipa să rămână în prima ligă”

Dinamo ocupă penultimul loc în clasamentul SuperLigii, cu doar 10 puncte, dar Kopic spune că va face tot posibilul pentru ca echipa să rămână în prima ligă din România.

„Printre cele mai importante aspecte care m-au făcut să accept această slujbă a fost faptul că încă de la primul nostru contact cu oficialii clubului am simţit această energie şi determinare în club.

Pentru mine Dinamo Bucureşti este un club important, cu istorie importantă pentru fani. Pentru mine este o responsabilitate să fiu aici. Pe de altă parte, pentru mine este foarte important să schimb ceva în bine la echipă cât mai repede.

Foarte multe lucruri au mers bine la echipă cu antrenorul precedent. Voi depune toată energia mea şi toate cunoştinţele pentru a aduce echipa la un alt nivel, pentru a creşte calitatea jocului şi de a avea o strategie clară pentru Dinamo Bucureşti.

Chiar dacă echipa nu trece printr o perioadă bună acum, cred că pentru orice antrenor este un privilegiu să o antreneze pe Dinamo. Pentru oricine lucrează în fotbal. Voi da totul pentru acest club.

Nu pot face miracole, nu sunt un magician, dar fiecare fan al lui Dinamo trebuie să fie sigur că începând de acum cel mai important lucru pentru mine va fi ca Dinamo să rămână în prima ligă. Este singurul meu obiectiv în perioada următoare” - Zeljko Kopic, într-o conferință de presă, citat de Agerpres.

Salvatorul Zeljko Kopic: „Am mai avut situații asemănătoare și am ajuns la mijlocul clasamentului”

Tehnicianul croat a precizat că s-a mai confruntat în carieră cu situaţii similare, când a preluat echipe la coada clasamentului şi a reuşit să le salveze de la retrogradare.

„Am mai avut situaţii asemănătoare ca aceasta de la Dinamo, când echipele se aflau pe ultimele locuri în clasament. Am reuşit atunci să ajungem la mijlocul clasamentului şi voi depune toată energia şi tot efortul astfel încât să reuşim şi cu Dinamo la fel.

Am văzut câteva meciuri din campionatul intern şi ale lui Dinamo. Ştiu că în acest moment Dinamo suferă, trebuie să încercăm să schimbăm lucrurile în bine. După ce voi lua contact cu jucătorii îmi voi putea forma o opinie în ceea ce îi priveşte. Nu am vorbit încă cu Ovidiu Burcă despre jucători, dar voi încerca să iau legătura cu el. Respect munca lui şi a tuturor oamenilor din club de până acum” - Zeljko Kopic.

Zeljko Kopic: „Nu putem schimba foarte multe lucruri până la meciul cu Sepsi”

Dinamo va întâlni luni, de la ora 20:00, formația Sepsi Sfântu Gheorghe, în etapa a 18-a din SuperLiga. Kopic a precizat că meciul este prioritatea sa şi că în pauza de iarnă va avea timp să evalueze lotul de jucători.

„Luni vom avea primul meci, nu putem schimba foarte multe lucruri până atunci. Am înţeles că unii jucători au câteva probleme. Aştept de la jucători să dea tot ce pot, nu vom avea timp să schimbăm partea tactică.

Înţeleg situaţia pe care o avem acum la Dinamo şi nu este deloc confortabil să ai 11 meciuri fără victorie. Cel mai important este ca în acest moment să schimbăm ceva în mentalul jucătorilor.

Ştiu că cei de la Sepsi au şi ei un antrenor nou, dar nu vom avea mult timp să pregătim meciul, vom face tot ce putem în aceste două zile. Vom avea timp în viitor să vorbim despre transferuri.

Deocamdată vreau să văd reacţia jucătorilor în următoarele meciuri, vom discuta cu conducerea clubului, vom face analize şi vom decide împreună ceea ce este mai bine pentru club, pentru că Dinamo este pe primul loc” - Zeljko Kopic.

Cine este Zeljko Kopic, noul antrenor al lui DInamo

„Željko a fost la prima aventură la un club mare și a rămas cel mai longeviv antrenor al formației Slaven Belupo în istoria de 110 ani a clubului și a ajuns în finala Cupei Croației în sezonul 2015-2016, una dintre cele mai mari performanțe din istoria clubului. Apoi a continuat la Hajduk Split în sezonul 2017-2018, pe care a dus-o, la rându-i, în finala Cupei. În 2018 a preluat Pafos FC, în prima ligă din Cipru, unde a fost foarte apreciat, câștigând un premiu de ‘’Coach of the Month’’ și a reușit victorii mari împotriva unor cluburi mari, precum Apoel, Omonia sau AEK.

La întoarcerea în Croația, a devenit director de Academie la Dinamo Zagreb, una dintre cele mai productive școli de fotbal din întreaga lume. În decembrie 2021, a fost ales la cârma clubului Dinamo Zagreb, unde a obținut 7 victorii consecutive în HNL Croația și a obținut remarcabila victorie împotriva celor de la West Ham, prima a unui club croat împotriva unui club englez pe terenul britnicilor din istorie. De asemenea, a învins Sevilla în fazele eliminatorii Europa League. La finalul acelui sezon, Dinamo Zagreb a câștigat campionatul Croației.

La Botev Plovdiv a petrecut doar câteva luni, luând echipa de pe ultimul loc și a redresat corabia, părăsind clubul de pe locul 10, cu o eficiență foarte bună în scurta perioadă de timp petrecută acolo.

Fiind fost director de Academie, Željko a lăsat amprenta asupra multor cluburi prin identificarea talentului tânăr, care în viziunea sa trebuie promovat la echipa mare, fiind și un metodist foarte dezvoltat” - Dinamo București.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
00:30
De ce a învins Real Madrid „Galacticii” au surprins Barcelona. Organizare marca Mourinho: agresivitate, eficiență. Unde a fost Yamal?
De ce a învins Real Madrid „Galacticii” au surprins Barcelona. Organizare marca Mourinho: agresivitate, eficiență. Unde a fost Yamal?
00:58
Mourinho s-a dezlănțuit! FOTO. Reacția portughezului de după golul victoriei din El Clasico a făcut înconjurul planetei
Mourinho s-a dezlănțuit! FOTO. Reacția portughezului de după golul victoriei din El Clasico a făcut înconjurul planetei
00:19
Controversă în Spania FOTO. Fault brutal în Barcelona - Real Madrid! Arbitrul nu a acordat nici măcar „galben”
Controversă în Spania FOTO. Fault brutal în Barcelona - Real Madrid! Arbitrul nu a acordat nici măcar „galben”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”
Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului
Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!
Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Top stiri
Mourinho câștigă duelul cu Flick  Real Madrid se impune în El Clasico, după un final dramatic »  Mbappe, de neoprit
Campionate
00:00
Mourinho câștigă duelul cu Flick Real Madrid se impune în El Clasico, după un final dramatic » Mbappe, de neoprit
Citește mai mult
Mourinho câștigă duelul cu Flick Real Madrid se impune în El Clasico, după un final dramatic » Mbappe, de neoprit
„Ajungem să ne băgăm cuțite în noi”  Șumudică acuză galeria lui Dinamo de  insulte rasiste:  „Opriți-vă! Nu se ia nicio măsură”
Superliga
25.10

Șumudică și Nuno Campos s-au certat   FOTO.  Contre între cei doi la finalul meciului CFR - Dinamo »  Momentul, surprins de camere

FOTO | Bucureștiul invadat de bufoni gonflabili, cea mai mare și mai haioasă comedie din Centrul Vechi. Imagini fantastice din 2019
B365
24.10