O echipă de tradiție se dezintegrează: Au plecat 15 jucători, conducătorii demisionează

O echipă de tradiție se dezintegrează: Au plecat 15 jucători, conducătorii demisionează

FC Brașov nu a primit licența pentru participarea în liga secundă în acest sezon, iar apelul făcut la TAS a fost respins de forul de la Lausanne. La o zi de la decizie, clubul se dezintegrează.

Dan AlexaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

FC Brașov rămâne fără jucători și conducere – Echipa joacă mâine în Cupa României

La mai puțin de 24 de ore de la decizia Tribunalului pentru Arbitraj Sportiv de la Lausanne, 15 jucători și-au reziliat deja contractul cu FC Brașov, fiind liberi să semneze cu alte echipe.

Într-un comunicat postat pe site-ul oficial, „stegarii” precizează că vina pentru eșecul obținerii licenței este colectivă, iar conducerea își va prezenta demisia.

Echipa se va prezenta la partida de mâine din Cupa României cu juniorii, dar clubul nu precizează momentan situația antrenorului Dan Alexa și a staff-ului său.

„Momentan situația este una grea. Jucătorii au fost informați despre această decizie și în mai puțin de 24 de ore, 15 dintre ei au semnat deja actele de reziliere ale contractelor. Sunt liberi să semneze cu orice alt club. Le mulțumim pentru tot ce au făcut pentru clubul nostru și le urăm succes.

Revenind la problemele de licențiere. Din cauza modului de întocmire și de prezentare a dosarului de licențiere am ajuns în această situație. Vorbim, deci, de probleme de formă. Situația este cu atât mai frustrantă cu cât, pe fond, FC Brașov nu avea probleme financiare. Salariile erau la zi, nu existau litigii cu jucători sau alți membri ai clubului. De asemenea, clubul avea asigurată finanțarea pentru sezonul 2023 - 2024 din Liga a 2-a și aveam gânduri de promovare în prima ligă.

Cine este vinovat? Este o vină colectivă a tuturor celor din echipa de management a clubului. În aceste condiții toți cei din conducere care încă mai au contracte valabile își vor prezenta demisiile.

FC Brașov se va prezenta la meciul de mâine din Cupa României. Va participa cu o echipă formată în mare parte din juniori. E normal ca una dintre competițiile oficiale ale fotbalului din România să fie onorată.

Vor urma reorganizări și decizii despre viitorul clubului. Este important de știut că în ultimii ani FC Brașov a reușit să dezvolte o academie de copii și juniori care are rezultate. Poate fi o pepinieră importantă atât pentru fotbalul brașovean, cât și pentru cel din țară. Vorbim de aproape 300 de copii și juniori care trebuie să își continue activitatea” – a anunțat FC Brașov.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
10:16
Dan Udrea Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!
Dan Udrea Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!
10:01
„Am cam lungit-o, nu?” VIDEO. Lionel Messi a izbucnit în râs după propria gafă. Discursul său a devenit viral imediat
„Am cam lungit-o, nu?” VIDEO. Lionel Messi a izbucnit în râs după propria gafă. Discursul său a devenit viral imediat
09:29
„Reghe ne-a dat viața” Secretul din spatele renașterii FCSB: „Era clar că vom fi fresh cu Rapid”
„Reghe ne-a dat viața” Secretul din spatele renașterii FCSB: „Era clar că vom fi fresh cu Rapid”
00:30
De ce a învins Real Madrid „Galacticii” au surprins Barcelona. Organizare marca Mourinho: agresivitate, eficiență. Unde a fost Yamal?
De ce a învins Real Madrid „Galacticii” au surprins Barcelona. Organizare marca Mourinho: agresivitate, eficiență. Unde a fost Yamal?
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”
Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului
Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!
Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Top stiri
Mourinho câștigă duelul cu Flick  Real Madrid se impune în El Clasico, după un final dramatic »  Mbappe, de neoprit
Campionate
00:00
Mourinho câștigă duelul cu Flick Real Madrid se impune în El Clasico, după un final dramatic » Mbappe, de neoprit
Citește mai mult
Mourinho câștigă duelul cu Flick Real Madrid se impune în El Clasico, după un final dramatic » Mbappe, de neoprit
„Ajungem să ne băgăm cuțite în noi”  Șumudică acuză galeria lui Dinamo de  insulte rasiste:  „Opriți-vă! Nu se ia nicio măsură”
Superliga
25.10

Șumudică și Nuno Campos s-au certat   FOTO.  Contre între cei doi la finalul meciului CFR - Dinamo »  Momentul, surprins de camere

FOTO |  În inima haosului din București, debandata e pusă la punct la un parter de bloc din colț de intersecție. Intri la Uzin Cafe, babilonia se potolește și cere un Capuccino
B365