Ultima echipă participantă în Liga 2, decisă la TAS

FC Brașov a pierdut luni apelul pe care l-a făcut la Tribunalul pentru Arbitraj Sportiv de la Lausanne, prin care cerea reprimirea în liga secundă în noul sezon competițional.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

FC Brașov, retrogradată în Liga 3 – Progresul Spartac îi ia locul

Prima etapă a noului sezon din Liga 2 a debutat sâmbătă, dar partida celor de la CSC Dumbrăvița a fost amânată în așteptarea verdictului de la TAS.

La începutul lunii iulie, Federația Română de Fotbal a anunțat că FC Brașov nu a primit licența pentru liga secundă, din motive financiare, iar în locul ardelenilor va evolua Progresul Spartac.

Formația antrenată de Dan Alexa a făcut apel la Tribunalul pentru Arbitraj Sportiv, dar verdictul forului suprem a fost întocmai cu cel al FRF.

„Tribunalul Arbitral al Sportului a emis luni, 7 august, decizia privind neacordarea certificatului pentru participarea în ediția 2023-2024 a Ligii 2 în cazul Asociaţiei Clubul Sportiv Fotbal Club Braşov – Steagul Renaşte.

Apelul clubului a fost respins și decizia comisiilor de licențiere a fost validată. Prin urmare, AFC Progresul 1944 Spartac va evolua în ediția 2023-2024 a Ligii 2” – a anunțat FRF pe site-ul oficial.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
21:13
„Asta e realitatea” Pancu trage un semnal de alarmă la Rapid: „Dacă nu înțeleg asta, nu-și va aduce aminte nimeni de noi”

20:44
Secretul suedez Cum se fabrică fotbaliștii: terenuri subvenționate, bani publici și academii controlate la sânge

19:41
Stoinov nu mai rămâne la Dinamo Anunțul făcut de agent: când pleacă și pe ce sumă va părăsi clubul

20:19
Băgat în ședință la Rapid Pancu nu-l mai iartă după ultimele meciuri: „Are o problemă, se întâmplă și la antrenament”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru
Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong

Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo
Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine <span>l-a</span> lăsat pe Becali să ajungă până aici?
Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu
Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia
Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi <span>n-are</span> dreptul să ne ceară acest lucru
Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți

În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului
Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!
Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona
Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin
Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar

Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs

Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi

Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?

Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!
Top stiri
Reghecampf, prezentat oficial!   VIDEO.   Noul antrenor al FCSB:  „Nu am cum să-i pun asemenea condiții lui Becali”
Superliga
15:50
Reghecampf, prezentat oficial! VIDEO. Noul antrenor al FCSB: „Nu am cum să-i pun asemenea condiții lui Becali”
Citește mai mult

Decizie-șoc pe lista FIFA!  Vassaras  a exclus un central cu 15 ani vechime  și a ales un nume surprinzător care să-l înlocuiască
Diverse
12:42

Blocuri în loc de templu   REPORTAJ.   Aici a devenit Pele rege!  Rasunda, stadionul legendar din Stockholm care a dispărut, și povestea care l-a trimis în istorie
Liga Națiunilor
14:00

ESENȚIAL | Scenariul caloriferelor reci într-un sfert de oraș. ELCEN: Dacă CET Vest nu e gata, CET Grozăvești poate asigura suplimentar apa caldă, nu și căldura
B365
23.09