În luna iunie a anului trecut, Dan Șucu devenea acționar majoritar al Rapidului cu 70% din acțiuni, dar investițiile au continuat în perioada de iarnă, iar patronul Mobexpert a dobândit încă zece procente.
Dan Șucu a ajuns la 80% din acțiunile Rapidului, după o nouă mărire de capital social
Dan Șucu a decis să investească la Rapid în urmă cu aproape doi ani, când a preluat 50% din acțiunile deținute de Victor Angelescu.
Procentele au crescut vara trecută, când în conturile clubului au intrat aproximativ 10 milioane de euro.
Dacă în urmă cu o lună conducătorii din Giulești promiteau încă o investiție de 5 milioane de euro, aceasta s-a oficializat iar structura acționariatului s-a modificat din nou.
Venit la Rapid în liga a treia și principal finanțator până la promovarea în SuperLigă, Victor Angelescu a rămas cu doar 20% din acțiuni, în timp ce Dan Șucu deține acum restul de 80%.
„Acționarii clubului FC Rapid au decis majorarea capitalului social.
Contribuțiile la această majorare vor fi în cote diferite, astfel încât noua structură a acționariatului este următoarea: Dan Șucu deține 80% din acțiuni, iar Victor Angelescu, 20%” – a anunțat clubul Rapid pe rețelele de socializare.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro