Obiectivul floretistei Maria Boldor după bronzul cucerit la CM Scrimă

Obiectivul floretistei Maria Boldor după bronzul cucerit la CM Scrimă

Maria Boldor a cucerit bronzul în proba individuală de floretă a Mondialelor de scrimă de la Cairo, iar acum a afirmat că va munci şi mai mult pentru a confirma acest rezultat şi pentru a îndeplini următorul obiectiv: calificarea la Jocurile Olimpice 2024 de la Paris.

Maria BoldorFoto: Captura video - International Fencing Federation

Maria Boldor, încrezătoare după primul ei rezultat internațional important

Floretista a povestit că nu fost interesată de ce adversare are pe tabloul principal şi s-a concentrat pe fiecare meci.

„Îmi doresc să vină şi alte rezultate. Sunt conştientă că acum va începe greul, va trebui să muncesc şi mai mult, să confirm. Parisul îl simt mai aproape acum. Certitudinea nu există în sport, dar medalia asta mondială îmi dă mai multă încredere.

Medalia asta mă face să mă simt puternică, mi-a arătat că pot, că sunt în stare. Sunt foarte bucuroasă pentru rezultat. Am trăit doar cel mai frumos moment al carierei. A fost de-a dreptul copleşitor, fascinant, incredibil.

Poziţia din clasament e doar un număr. E greu să ajungi în vârf, la medalii, indiferent de ce loc eşti în clasament. Dar, da, dacă nu eşti cap de serie, întâlneşti adversari mai grei. Eu, vă spun sincer, nu m-am uitat o dată pe tablou. Nu ştiam cu cine trag.

Am luat totul meci cu meci, adversar cu adversar. Am realizat că am luat medalie după ce am dat ultima tuşă cu franţuzoiaca Ranvier. Atunci mi-am spus, woow, am luat medalie!” - Maria Boldor, într-un interviu pentru site-ul clubului CSA Steaua.

Boldor a început să practice scrima de la zece ani cu antrenorul George Epurescu: „Am făcut spadă mai întâi. Apoi am trecut la floretă, la 12 ani, cu antrenoarea Mihaela Dincă. Mergeam împreună cu sora mea, Ana, mai mică decât mine cu doi ani. Dar ea nu mai face”.

În prezent, Maria este antrenată la club de Florin Sebastian Gheorghe şi Virgil Sălişcan, iar la echipa naţională de Ana Pavel şi Petre Ducu.

Medalia de bronz i-a adus Mariei Boldor un salt uriaş în clasamentul mondial FIE, de pe 117 pe 19 în prezent.

Maria Boldor, 25 ani, a dispus în primul tur pe tabloul principal de canadianca Kelleigh Ryan (15-5), în turul secund a învins-o pe ucraineanca Alina Poloziuk (15-7), în optimi a câştigat în faţa altei canadience, Eleanor Harvey (15-7), iar în sferturi a trecut de franţuzoaica Pauline Ranvier, vicecampioană mondială în 2019 la individual, cu 15-12. În semifinale, Boldor s-a înclinat în faţa franţuzoaicei Ysaora Thibus (3-15), vicecampioană mondială la individual în 2018, scrie Agerpres.

Maria Boldor va evolua joi la Mondiale în proba pe echipe, alături de Emilia Corbu, Mălina Călugăreanu şi Andreea Dincă.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
18:35
Inter d'Escaldes - U Craiova LIVE de la 19:45, în etapa #2 din Conference League » Echipele de start + imagini din Andorra
Inter d'Escaldes - U Craiova  LIVE de la 19:45, în etapa #2 din Conference League » Echipele de start + imagini din Andorra
18:50
Măsuri înainte CFR Cluj - Dinamo Decizia clubului din Gruia pentru suporterii oaspeților
Măsuri înainte CFR Cluj - Dinamo  Decizia clubului din Gruia pentru suporterii oaspeților
17:55
Ronaldo, venituri amețitoare Este lider detașat în topul Forbes 2026. Ce statut a atins + Sumele încasate de Messi și Mbappe
Ronaldo, venituri amețitoare Este lider detașat în topul Forbes 2026. Ce statut a atins + Sumele încasate de Messi și Mbappe
16:48
„Nu sunt pregătit să joc cu Rapid” EXCLUSIV. Denis Drăguș s-a confesat apropiaților: „Stau numai prin clinici”
„Nu sunt pregătit să joc cu Rapid” EXCLUSIV. Denis Drăguș s-a confesat apropiaților: „Stau numai prin clinici”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!
Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești
Top stiri
Inspirația lui Chivu   FOTO.  Schimbarea românului a făcut diferența în  Inter - Shakhtar,  în mai puțin de două minute
Liga Campionilor
00:19
Inspirația lui Chivu FOTO. Schimbarea românului a făcut diferența în Inter - Shakhtar, în mai puțin de două minute
Citește mai mult
Inspirația lui Chivu FOTO. Schimbarea românului a făcut diferența în Inter - Shakhtar, în mai puțin de două minute
Noul stadion prinde contur   VIDEO.  Moment important surprins de primar:  „Lucrările merg foarte bine”
Superliga
21.10

Probleme pentru Sorin Cârțu   Ce a pățit legenda Craiovei  înaintea meciului cu Inter D'Escaldes: „E rău de tot!”
Conference League

FOTO | Mesaj apocaliptic al Waze, acum pe Centura Capitalei: "34.000 de wazeri în jurul tău". Șofer: Se asfaltează în sensul giratoriu de la Carrefour, coadă de la A1 până la Mogoșoaia
B365