OFICIAL Lucrările la Stadionul Rapid au fost finalizate - Când ar putea avea loc primul meci pe arena din Giulești

OFICIAL Lucrările la Stadionul Rapid au fost finalizate - Când ar putea avea loc primul meci pe arena din Giulești

La doi ani și două-luni după începerea lucrărilor și după mai multe amânări, Stadionul Giuleşti "Valentin Stănescu" din Bucureşti este finalizat. Rapid s-ar putea întoarce în mod oficial acasă pe 29 ianuarie, când este programat meciul cu UTA Arad din etapa a 23-a a Ligii 1.

Stadionul GiulestiFoto: Facebook - Sorin Grindeanu

Lucrările de construire a complexului sportiv au fost începute în 2019, iar valoarea totală a investiţiei a fost de peste 185 milioane lei (38 de milioane de euro).

Documentele de predare-primire au fost înmânate, marți, viceprim-ministrului Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, de către ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, arată un comunicat al MDLPA.​

"Stadionul Giuleşti, finanţat prin MDLPA, este unul dintre obiectivele care au vizat modernizarea celor mai importante stadioane din Capitală, alături de Steaua şi Arcul de Triumf. Prin aceste investiţii, reuşim să transmitem un semnal clar în ceea ce priveşte capacitatea României de a corespunde standardelor europene la acest capitol. În plus, cred că, odată cu aceste investiţii, nu creăm doar cadrul pentru organizarea de competiţii sportive, ci transmitem un semnal de încurajare către tineri, către viitoarele generaţii, pentru practicarea sportului", a afirmat ministrul Cseke Attila, potrivit comunicatului de presă al Ministerului.

Daniel Niculae: Vedeți ce bijuterie avem

"Rapid se întoarce acasă. De mult așteptam momentul acesta. Vedeți ce bijuterie avem. Ne bucurăm să preluăm acest stadion și sperăm că la meciurile organizate de Clubul Sportiv Rapid să fim cât mai mulți și să avem parte de performanță. Hai, Rapid!" - Daniel Niculae, președintele Rapidului.

Proiectul de investiţii a vizat o serie de dotări care corespund omologării UEFA la categoria 4. Mai exact, noua arenă va putea găzdui meciuri de fotbal pentru antrenamente, meciuri amicale cu şi fără public, meciuri de fotbal cu public din cadrul cupelor europene şi al Ligii 1 de fotbal a României.

Pe lângă acestea, complexul sportiv pune la dispoziţie săli de antrenament (haltere, box, lupte), o sală de sport multifuncţională, sală de forţă şi de recuperare şi una de bowling.

De asemenea, stadionul Giuleşti este prevăzut cu pistă de atletism, antrenament şi spaţii de cazare pentru sportivi.

În plus, complexul este dotat cu un sistem modern de jocuri de lumini tip DMX (Digital MultipleX) şi un sistem de iluminat pe faţada principală, cu posibilitatea integrării acestuia în sistemul de jocuri de lumini tip DMX. Totodată, zonele din spatele porţilor de fotbal au fost asigurate cu plase de protecţie, dată fiind distanţa mică dintre marginea terenului de joc şi limita gradenelor pentru spectatori, mai arată sursa citată.

Stadionul Rapid, deschis și pentru alte echipe

Valentina Ionescu-Caciureac, directoarea CS Rapid, a afirmat că și alte echipe vor putea închiria arena din Giulești.

"Vom începe să ducem dosarele pentru avizare, iar în funcție de cât de repede vom obține aceste avize se va putea juca aici. Nu vorbim de multe luni! La sfârșitul lunii februarie noi credem că se poate juca aici. Sunt săli care nu sunt dotate cu echipament sportiv și le vom dota noi ulterior.

Noi am primit mereu și alte echipe aici. În trecut, cei care au înfruntat echipele din București au închiriat stadionul, chiar și pentru antrenament. Noi suntem deschiși să închiriem stadionul, da. Stadionul este foarte frumos, intim, jucătorii vor simți galeria și spectatorii. Mie îmi place foarte mult!

Așteptăm meciul de inauguare acum. Echipa de fotbal va organiza primul meci, ține de ei această organizare pentru primul meci. Gazonul arată foarte bine pentru că a fost montat în vară și a avut timp să se prindă" - Valentina Ionescu-Caciureac, la eveninemtul de recepție al noului stadion, potrivit DigiSport.

Lucrările de construire a complexului sportiv "Valentin Stănescu" au demarat în toamna anului 2019, iar valoarea totală a investiţiei a fost de 185.333.607,39 lei.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
10:36
Gigi Becali, amendat Comisia de Disciplină a FRF a anunțat sancțiunea primită de patronul FCSB
Gigi Becali, amendat  Comisia de Disciplină a FRF a anunțat sancțiunea primită de patronul FCSB
10:00
Revenire de senzație în WTA Se întoarce în circuit după aproape doi ani de pauză: „Corpul meu s-a schimbat puțin”
Revenire de senzație în WTA Se întoarce în circuit după aproape doi ani de pauză: „Corpul meu s-a schimbat puțin”
09:52
Italienii, cuceriți de Bîrligea „Suntem cu adevărat mândri de tine”
Italienii, cuceriți de Bîrligea „Suntem cu adevărat mândri de tine”
10:03
Gabi Torje a câștigat Asia Express FOTO. A luat marele premiu alături de Alin Alexuc, fost luptător de greco-romane
Gabi Torje a câștigat Asia Express  FOTO. A luat marele premiu alături de Alin Alexuc, fost luptător de greco-romane
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?
Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali
Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Top stiri
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!”  Gigi Becali îi schimbă rolul lui  Reghecampf:  „Fii Ferguson!”
Superliga
11.11
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!” Gigi Becali îi schimbă rolul lui Reghecampf: „Fii Ferguson!”
Citește mai mult
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!” Gigi Becali îi schimbă rolul lui Reghecampf: „Fii Ferguson!”
Primăria a respins protestul  A refuzat avizarea  mișcării pro-Georgescu,   chiar în ziua meciului România - Polonia
Nationala

Triplu medaliat olimpic, acuzat de rasism   Exclus din lotul pentru Mondiale,  după ce le-ar fi trimis coechipierilor  mesaje scandaloase  despre un alt coleg
Ciclism

FOTO | Fascinantul cartier Berceni: între fantezia unei legende cu cavaleri husari și realitatea vechii mahalale din Bucureștiul de altădată
B365