Ousmane Dembele, din nou accidentat - Revenise la Barcelona după patru luni de absență

Ousmane Dembele, din nou accidentat - Revenise la Barcelona după patru luni de absență

A revenit la prima echipă după o absență de patru luni, iar la meciul cu Dinamo Kiev (câștigat de catalani cu 1-0) s-a accidentat încă o dată. Ousmane Dembele va lipsi din nou din lotul Barcelonei în următoarea perioadă.

Ousmane DembeleFoto: Oleksandr Prykhodko / Alamy / Alamy / Profimedia

Atacantul francez a suferit o accidentare la coapsa stângă, iar el a redevenit indisponibil.

Barcelona a anunțat pe siteul oficial că Dembele (24 de ani) nu poate fi folosit în următoarea perioadă, fără să anunțe exact care va fi perioada de recuperare.

Anterior, Dembele a stat pe tușă patru luni din cauza unei operații la genunchi.

De altfel, de la transferul la Barcelona (august 2017) internaționalul francez a suferit nenumărate accidentări, randamentul său fiind departe de așteptările oficialilor catalani.

FC Barcelona a plătit 135 de milioane de euro celor de la Borussia Dortmund în 2017 pentru transferul francezului.

Împotriva celor de la Dinamo Kiev (grupare pregătită de Mircea Lucescu), Dembele a fost introdus pe teren în minutul 65 în locul lui Gavi.

Conform Transfermarkt, cota de piață a lui Dembele este în acest moment de €50 de milioane.

Pe lângă Ousmane Dembele, Barcelona a mai anunțat și accidentarea lui Sergino Dest.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
18:38
Decizia „Regelui” FRF, anunț după discuțiile cu Hagi de aseară! Cine va pregăti naționala cu Polonia și Suedia
Decizia „Regelui” FRF, anunț după discuțiile cu Hagi de aseară! Cine va pregăti naționala cu Polonia și Suedia
17:54
România nu mai are poartă sigură Greșeala lui Ionuț Radu cu Bosnia continuă debandada: 3 portari și 5 gafe majore într-un an
România nu mai are poartă sigură  Greșeala lui Ionuț Radu cu Bosnia continuă debandada: 3 portari și 5 gafe majore într-un an
17:01
„Mi-era rușine de rușinea lor” CTP, după dezastrul cu Bosnia: „Te duci acolo să testezi? Arăta ca o echipă de ospătari”
„Mi-era rușine de rușinea lor” CTP, după dezastrul cu Bosnia: „Te duci acolo să testezi? Arăta ca o echipă de ospătari”
19:13
Explozia lui Zidane FOTO: Cum a reacționat selecționerul Franței după cursa senzațională a lui Olise: „Mi-am spus: «O să înscrie!»”
Explozia lui Zidane FOTO: Cum a reacționat selecționerul Franței după cursa senzațională a lui Olise: „Mi-am spus: «O să înscrie!»”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi
Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?
Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!
Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi
Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România <span>s-a</span> săturat de România!
De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?
De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie
Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!
Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi
Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl
Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să <span>n-aveți</span> chef de meciul cu Suedia?
Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru
Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong
Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1
Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo
Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine <span>l-a</span> lăsat pe Becali să ajungă până aici?
Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu
Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia
Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi <span>n-are</span> dreptul să ne ceară acest lucru
Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți
Top stiri
„Ce-ai făcut?!”   VIDEO.  Leclerc  a divulgat secretul Ferrari  la interviu! Reacția stupefiată a ofițerului de presă a devenit virală
Formula 1
28.09
„Ce-ai făcut?!” VIDEO. Leclerc a divulgat secretul Ferrari la interviu! Reacția stupefiată a ofițerului de presă a devenit virală
Citește mai mult
„Ce-ai făcut?!” VIDEO. Leclerc a divulgat secretul Ferrari la interviu! Reacția stupefiată a ofițerului de presă a devenit virală
Decizia luată de Cîrstea   Ce a transmis Sorana despre accidentare, înainte de  turneul de la Beijing 
Tenis

Liga Națiunilor   Italia a făcut spectacol  în Turcia. Victorie la limită pentru Franța + Suedia, maximum de puncte în grupa României
Liga Națiunilor

Invazie de insecte misterioase la Liceul „Alexandru Vlahuță” din Floreasca. Gândaci dubioși au închis școala, iar cursurile sunt online, doar că unii elevi n-au primit online-ul
B365
06:32