Patricia Țig, discurs în lacrimi după ce a pierdut finala BRD Bucharest Open

Venită din calificări și cu o serie de victorii impresionante la jucătoare cap de serie, Patricia Țig a ajuns până în ultimul act al turneului BRD Bucharest Open. Românca de 24 de ani a fost învinsă însă de Elena Rybakina (Kazahstan, 106 WTA), scor 6-2, 6-0. La ceremonia de premiere, Țig a fost extrem de emoționată și a izbucnit în lacrimi în timpul discursului.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Mulțumesc că ați venit din nou într-un număr atât de mare și ne-ați susținut pe amândouă. Este o onoare să jucăm în fața dumneavoastră și sperăm să se țină turneul aici și la anul pentru a va da ocazia de a vedea din nou un tenis de calitatea.

În al doilea rând, aș vrea să o felicit pe Elena. Felicitări! Știu că nu multe jucătoare au loviturile tale și vei fi o mare campioană. Succes!

Aș vrea să mulțumesc federației pentru sprijinul acordat, să mulțumesc tuturor organizatorilor, copiilor de mingi, sunteți minunați, arbitrilor de linie, arbitrilor de scaun și tuturor celor care s-au implicat în acest turneu, inclusiv voluntarilor. Îmi cer scuze dacă omit pe cineva, sunt foarte emoționată", a declarat Patricia Maria Țig la ceremonia de premiere.

"De asemenea, aș vrea să mulțumesc familiei mele, ați fost un sprijin constant de-a lungul acestei perioade grele, dar și frumoase", a spus Țig în lacrimi. "Și Sofia de acasă, mami te iubește", a încheiat jucătoarea de 24 de ani.

Patricia Maria Ţig a fost învinsă, duminică, în finala BRD Bucharest Open, de Elena Rybakina (Kazahstan), scor 6-2, 6-0, în 66 de minute.

Patricia s-a aflat la a doua prezență într-o finală de turneu WTA, după Baku 2015.

Fără clasament înaintea turneului de la București, Patricia Tig va ocupa de luni pe poziția 264 WTA.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
22:36
„Va putea pleca” Președintele lui Dinamo, despre transferurile din iarnă: „E pentru prima dată”

22:26
„L-au persiflat!” A fost adus la FCSB pentru a face transferuri, dar l-au ignorat total: „Ordinul meu se respectă”

22:14
ÎCCJ, decizie definitivă Verdictul final al procesului în care Dumitru Dragomir era acuzat de luare de mită și spălare de bani!

22:04
„Ce gest mișelesc!” FOTO. Un luptător din UFC, atacat pe la spate de un membru al familiei Nurmagomedov » Acuzații grave

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Top stiri
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!”  Gigi Becali îi schimbă rolul lui  Reghecampf:  „Fii Ferguson!”
Superliga
18:00
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!” Gigi Becali îi schimbă rolul lui Reghecampf: „Fii Ferguson!”
Citește mai mult

Primăria a respins protestul  A refuzat avizarea  mișcării pro-Georgescu,   chiar în ziua meciului România - Polonia
Nationala
18:24

Triplu medaliat olimpic, acuzat de rasism   Exclus din lotul pentru Mondiale,  după ce le-ar fi trimis coechipierilor  mesaje scandaloase  despre un alt coleg
Ciclism
18:45

FOTO | "Casa cu Iederă" din Cotroceni, superb poem de toamnă. Una dintre cele mai frumoase și mai fotografiate clădiri din București e pe strada Doctor Staicovici
B365
10.11