Premier League: Everton vs Tottenham - Între Championship şi Champions League

Premier League: Everton vs Tottenham - Între Championship şi Champions League

Everton - Tottenham, meci contând pentru etapa a 29-a din campionatul Angliei, este programat, luni, 3 aprilie, de la ora 22:00, pe Goodison Park, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 2, Orange Sport 3 şi Prima Sport 2.

Stadion de fotbalFoto: Aleksii Sidorov | Dreamstime.com

Everton şi Tottenham încheie etapa a 29-a din Premier League cu un meci care are implicaţii atât în zona retrogradării, cât şi în lupta pentru locurile de Champions League.

Everton este pe locul 18, primul retrogradabil, cu 26 de puncte, tot atâtea câte are și Leeds, echipa de pe locul 17, dar vine după o serie bună, de două remize şi o victorie în ultimele trei partide din campionat, 2-2 cu Nottingham Forest (d), 1-0 cu Brentford (a) şi 2-2 cu Chelsea (d).

Sean Dyche, noul antrenor al „caramelelor”, instalat pe 30 ianuarie 2023 în locul lui Steven Gerrard, speră să scape echipa de la retrogradare, în condiţiile în care Everton a evoluat ultima oară în liga a doua în sezonul 1953-1954, iar din 1888 şi până acum a bifat doar patru stagiuni în divizia secundă (în rest a jucat doar în prima ligă).

De altfel, cu Sean Dyche pe banca tehnică Everton a adunat 11 puncte în opt meciuri (a câştigat trei dintre cele patru meciuri de acasă, cu Arsenal, Leeds şi Brentford, toate cu 1-0), după ce în primele 20 de etape ale sezonului adunase în total 15 puncte.

Tottenham este pe locul 5, cu 49 de puncte şi tocmai l-a demis pe Antonio Conte, astfel că echipa va fi condusă pe final de sezon de fostul „secund” Cristian Stellini.

În ultimele săptămâni, londonezii au fost eliminaţi din Champions League (0-1 în deplasare şi 0-0 acasă cu Milan) şi din FA Cup (0-1 în deplasare cu Sheffield United, echipă din Championship), iar în campionat au remizat în ultima etapă, scor 3-3 pe terenul ultimei clasate, Southampton.

Precedentele două partide cu Everton în postura de gazdă s-au încheiat la egalitate, iar Tottenham s-a impus în ultimele două meciuri directe, ambele disputate însă la Londra (n-a mai câștigat pe Goodison Park din 2018).

În meciul din tur, disputat pe 15 octombrie 2022, Tottenham s-a impus pe teren propriu în faţa celor de la Everton cu 2-0, după golurile marcate de Kane (59p) şi Hojbjerg (86).

Superbet oferă cota 1,35 pentru pronosticul X2: rezultat de egalitate sau victorie pentru oaspeţi în meciul Everton - Tottenham.

Everton - Tottenham
X2
Cotă
1,35

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol

„Sursa foto: Dreamstime”

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:50
U Cluj, încă un episod de rasism Șumudică a vrut să scoată CFR-ul de pe teren. Ce s-a auzit din tribune
U Cluj, încă un episod de rasism Șumudică a vrut să scoată CFR-ul de pe teren. Ce s-a auzit din tribune
23:25
„Sunt în stare de șoc” Soția campionului mondial s-a aflat într-un tren din spatele uneia dintre garniturile feroviare implicate în tragedia din Spania
„Sunt în stare de șoc” Soția campionului mondial s-a aflat într-un tren din spatele uneia dintre garniturile feroviare implicate în  tragedia din Spania
23:18
Thierry Henry ripostează Replică după valul de critici de la Balonul de Aur. Lamine Yamal, Kate Scott și Harry Kane, în centrul controverselor
Thierry Henry ripostează Replică după valul de critici de la Balonul de Aur. Lamine Yamal, Kate Scott și Harry Kane, în centrul controverselor
21:27
Cupa României CFR Cluj, răpusă de rivala U Cluj de două ori în 3 săptămâni! „Șepcile roșii” și Dinamo, cu un picior în sferturile de finală
Cupa României CFR Cluj, răpusă de rivala U Cluj de două ori în 3 săptămâni! „Șepcile roșii” și Dinamo, cu un picior în sferturile de finală
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu
Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!
Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei
Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”
Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului
Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!
Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Top stiri
Scandal la anti-doping  Suspiciuni și acuzații după ce noul contract prin care sunt testați sportivii români a fost  atribuit unei firme înființate luna trecută
Investigatii
28.10
Scandal la anti-doping Suspiciuni și acuzații după ce noul contract prin care sunt testați sportivii români a fost atribuit unei firme înființate luna trecută
Citește mai mult
Scandal la anti-doping Suspiciuni și acuzații după ce noul contract prin care sunt testați sportivii români a fost atribuit unei firme înființate luna trecută
Săpunaru, amenințări în direct   Radu Naum  a intervenit după atacul vulgar: „Poftim? Ai tu grijă cum vorbești!”
Superliga

„O fi rasism?”   FOTO.  Imaginea postată de MM Stoica după  scandalul iscat la FCSB - Rapid:  „Se autosesizează cineva?”

Harta marilor utopii de infrastructură din București. Autostrada suspendată, telegondola de la Casa Presei până în Pantelimon și alte năstrușnice promisiuni
B365