Premier League: Nottingham Forest vs Arsenal - „Pădurarii”, în situaţie critică

Premier League: Nottingham Forest vs Arsenal - „Pădurarii”, în situaţie critică

Nottingham Forest - Arsenal, meci contând pentru etapa a 22-a din campionatul Angliei, este programat, marţi, 30 ianuarie, de la ora 21:30, pe City Ground, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 1.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Nottingham Forest şi Arsenal se întâlnesc într-una dintre cele mai interesante partide ale etapei a 22-a din Premier League, deşi cele două echipe au obiective diferite: gazdele vor să se distanţeze de poziţiile retrogradabile, iar oaspeţii sunt în luptă măcar pentru un loc de Champions League.

Nottingham Forest este pe locul 16, cu 20 de puncte, cu patru peste Luton, care este pe 18 (primul loc retrograbil), dar care are un meci mai puţin disputat, şi vine după două victorii şi trei înfrângeri în ultimele cinci partide din campionat, iar în etapa precedentă a pierdut în deplasare, cu Brentford, scor 2-3.

De menţionat că, la începutul lunii, Premier League a acuzat-o pe Nottingham Forest de încălcarea regulilor financiare, iar echipa să fie depunctată!

În această perioadă, „pădurarii” au jucat trei meciuri în FA Cup (Cupa Angliei), 2-2 acasă şi, la rejucare, 3-2 în deplasare cu Blackpool, echipă din League One (liga a treia), în turul al treilea, şi 0-0 pe terenul lui Bristol City, echipă din Championship (liga a doua), în 16-imile de finală (partida se va rejuca pe 7 februarie).

Echipa antrenată de portughezul Nuno Espirito Santo are trei succese, trei remize şi patru eşecuri în meciurile disputate în acest campionat pe teren propriu, iar golgheterul ei este Chris Wood, cu opt reuşite în Premier League (din cele trei victorii obţinute acasă, două au fost cu Aston Villa şi Manchester United, iar a treia a fost înregistrată în faţa ultimei clasate, Sheffield United).

Arsenal ocupă locul 3, cu 43 de puncte, la cinci în urma liderului Liverpool şi cu trei mai multe decât Tottenham, care este pe 5, şi vine după două victorii, un rezultat de egalitate şi două înfrângeri în ultimele cinci etape din Premier League, iar în runda precedentă s-a impus, acasă, în faţa lui Crystal Palace, scor 5-0.

Arsenal are a doua cea mai bună defensivă din Premier League, cu 20 de goluri primite (doar Liverpool a încasat mai puţine, 18), şi nu s-a mai impus pe terenul lui Nottingham Forest de şapte ani!

La rândul lor, şi „tunarii” au evoluat în FA Cup (Cupa Angliei), dar s-au oprit în turul al treilea, fiind eliminaţi după ce au pierdut pe teren propriu în faţa celor de Liverpool, scor 0-2.

În partidele disputate în deplasare în actuala stagiune din Premier League, echipa lui Mikel Arteta a înregistrat cinci succese, două egaluri şi trei eşecuri, iar cel mai bun marcator al ei este Bukayo Saka, cu şase goluri în campionat.

În meciul din tur, disputat pe 12 august, Arsenal s-a impus la Londra în faţa lui Nottingham Forest cu 2-1, după golurile marcate de Nketiah (26) şi Saka (34), respectiv, Awoniyi (82).

Superbet oferă cota 1,28 pentru pronosticul PsF2: oaspeţii să conducă la pauză sau să se impună la final în meciul Nottingham Forest - Arsenal.

Nottingham Forest - Arsenal PsF2

Cotă 1,28

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
21:15
„A zis că nu se pune problema” Naționala României, refuzată de fotbalistul care a debutat în Liga Campionilor
„A zis că nu se pune problema” Naționala României, refuzată de fotbalistul care a debutat în Liga Campionilor
21:25
L-au exclus pe Courtois! Episod neașteptat la naționala Belgiei. Ce dezvăluiri a făcut portarul lui Real Madrid
L-au exclus pe Courtois! Episod neașteptat la naționala Belgiei. Ce dezvăluiri a făcut portarul lui Real Madrid
20:45
Noul stadion prinde contur VIDEO. Moment important surprins de primar: „Lucrările merg foarte bine”
Noul stadion prinde contur VIDEO. Moment important surprins de primar:  „Lucrările merg foarte bine”
21:38
La un pas de tragedie! Povestea fotbalistului care face spectacol în Superliga. A ajuns de urgență pe masa de operație după un incendiu
La un pas de tragedie! Povestea fotbalistului care  face spectacol în Superliga.  A ajuns de urgență pe masa de operație după un incendiu
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!
Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești
Top stiri
Liga 1: prime-time la TV, pay-per-view sau Netflix?  Costi Mocanu, fost director Pro TV, actual comentator sportiv, intră cu argumente în  controversa momentului
Superliga
16:27
Liga 1: prime-time la TV, pay-per-view sau Netflix? Costi Mocanu, fost director Pro TV, actual comentator sportiv, intră cu argumente în controversa momentului
Citește mai mult
Liga 1: prime-time la TV, pay-per-view sau Netflix? Costi Mocanu, fost director Pro TV, actual comentator sportiv, intră cu argumente în controversa momentului
Fraudă de 445 de milioane de euro!  Omul de la care Dan Șucu a luat Genoa și-a recunoscut vinovăția:  „Știam că ceea ce fac este greșit”
Campionate
18:40

Mutare neașteptată la Dinamo!  Un fost fotbalist de la FCSB,  dorit în locul lui Cîrjan.   Ce spunea despre echipa lui Becali
Superliga
19:45

Poștașul George, omul cu ideea care ne-a schimbat viețile cu Ora de Iarnă, la care trecem în weekend. A vrut el mai multă lumină naturală seara, ca să prindă gâze
B365
06:37