Președintele UEFA, decizie categorică în privința finalei Champions League

Spania și Italia au organizat finalele Supercupei în Arabia Saudită, pe fondul investițiilor majore în fotbal, care vor culmina cu găzduirea CM 2034. Finala Champions League nu va pleca însă din Europa.

Trofeul UEFA Champions LeagueFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Finala Champions League nu se va desfășura în Arabia Saudită

Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, a anunţat că nu intenţionează să organizeze finala Ligii Campionilor europeni în Arabia Saudită, informează agenţia DPA.

„Nu în timpul mandatului meu, dar nu voi fi aici pentru totdeauna”, a spus Ceferin miercuri în cadrul congresului Spobis dedicat afacerilor din lumea sportului, care are loc la Hamburg.

Recent, federaţiile de fotbal din Spania şi Italia au organizat Supercupele naţionale în Arabia Saudită, ţară care a investit recent miliarde în sport. În fotbal, Liga saudită a atras numeroase vedete de top, printre care portughezul Cristiano Ronaldo, oferindu-le salarii exorbitante.

Cupa Mondială de fotbal din 2034 urmează să se desfăşoare în Arabia Saudită, unde are loc şi o cursă de Formula 1.

Ceferin nu vede, însă Arabia Saudită drept un pericol pentru fotbalul european. El crede că strategia de a transfera mari vedete ale fotbalului nu este cea potrivită.

„Dacă tu cumperi în principal jucători care nu mai pot juca în Europa şi pe care îi plăteşti în plus, vei mai dezvolta tineri jucători?

Fanii europeni fac două lucruri: îşi urmăresc echipa lor şi echipa naţională. Şi urmăresc competiţii, nu urmăresc jucători”, a subliniat Ceferin.

Arabia Saudită a fost criticată intens pentru situaţia legată de drepturile omului şi pentru „sportwashing”, utilizarea sportului pentru a distrage atenţia de la problemele interne, anunță Agerpres.

Saudiţii sunt, însă, singurii candidaţi la organizarea Cupei Mondiale din 2034 şi urmează să fie desemnaţi câştigători graţie politicii de rotaţie a FIFA, care prevede că doar state din Asia şi Oceania pot aspira la găzduirea competiţiei în anul respectiv.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
09:07
Assad Al-Hamlawi, savuros Reacție neașteptată după victoria Craiovei din Conference League: „Doar atunci voi fi mulțumit”

23:53
Probleme pentru Radu Petrescu FOTO: Arbitrul român, în centrul unui scandal la Steaua Roșie - Copenhaga. Decizia care a încins spiritele

23:21
„Nu puteam să trec cu vederea” Patronul de la FCSB, dezvăluiri despre despărțirea de Florin Tănase: „Cum să faci așa ceva?”

22:24
„Asta a fost ideea de la început” Filipe Coelho a dezvăluit cum a pregătit partida din Andorra: „De-asta voiam să începem bine”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Top stiri
Accidentare horror pentru Olaru!   FOTO:  Mijlocașul român,  izbit violent  de un adversar în Europa League. A părăsit terenul scuipând sânge
Stranieri
22.10

Citește mai mult

Inter D'Escaldes - U Craiova 1-3  Oltenii, la  prima victorie  europeană în acest sezon! Pe ce loc sunt după etapa #2 din Conference League
Conference League

„Nu sunt pregătit să joc cu Rapid”   EXCLUSIV.  Denis Drăguș  s-a confesat apropiaților:  „Stau numai prin clinici”
Superliga

FOTO | Mesaj apocaliptic al Waze, acum pe Centura Capitalei: "34.000 de wazeri în jurul tău". Șofer: Se asfaltează în sensul giratoriu de la Carrefour, coadă de la A1 până la Mogoșoaia
B365
21.10