Promisiunea pe care Rafael Nadal le-o face fanilor înainte de revenirea pe teren de la Abu Dhabi

Nu a mai jucat de la începutul lunii august, iar revenirea în circuit este așteptată cu mare interes de fanii săi. Rafael Nadal le-a făcut o promisiune celor care-l susțin, ibericul afirmând printre altele că este nerăbdător să lupte din nou pentru trofee.

Rafael NadalFoto: John Walton / PA Images / Profimedia

Aflat în prezent pe locul șase în ierarhia ATP, Nadal va reveni pe teren vineri, la Mubadala World Tennis Championship de la Abu Dhabi (turneu demonstrativ).

Rafa îl va întâlni pe învingătorul partidei dintre Andy Murray și Daniel Evans.

Nadal nu a mai disputat un meci de la Washington, din luna august a acestui an, atunci când era eliminat de Lloyd Harris.

În vârstă de 35 de ani, Rafa le-a promis fanilor săi că dacă va fi sănătos va ajunge să lupte din nou pentru trofee.

''Sunt super fericit să revin. Nu este vorba de durere. Am avut multe dureri în cariera mea, aproape tot timpul, este vorba mai mult de a putea gestiona durerea şi de a evolua bine. Am nevoie de competiţie.

Evident mă simt mai bine, altfel nu aş fi aici. Ştiu că revenirea nu va fi uşoară. Nu am mari aşteptări acum.

Mă bucur să fiu aici, să joc din nou în faţa publicului, să simt că joc din nou contra marilor jucători şi să mă bucur de asta.

A fost o perioadă foarte dificilă pentru mine, să fiu sincer, aşa că doar prezenţa mea aici este o veste mare pentru mine" - Rafael Nadal, într-o conferinţă de presă la Abu Dhabi, citat de Agerpres.

În vârstă de 35 de ani, Nadal a avut mari bătăi de cap cu o accidentare suferită la piciorul stâng.

"Sper că piciorul va fi din ce în ce mai bine şi voi ajunge din nou la nivelul pe care îl doresc. Dacă pot juca fără limitări atunci voi lupta din nou pentru tot, ăsta e scopul.

Din experienţa mea ştiu că lucrurile se schimbă foarte rapid. Ceea ce azi pare imposibil sau aproape imposibil, nimeni nu poate şti ce va fi peste o lună.

Dacă lucrurile merg bine, voi juca doar un turneu înainte de Australian Open şi aceste două partide de aici.

Dacă sunt sănătos, am încă flacăra interioară de a continua şi de a lupta pentru obiectivele mele'', a conchis Rafael Nadal.

În acest sezon, din cauza problemelor medicale Nadal a ratat, printre altele, participarea la Wimbledon, Jocurile Olimpice de la Tokyo, US Open, Paris Masters și eventual Turneul Campionilor.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
12:44
Stanciu, campion în China! FOTO: Triumf cu Dalian după o revenire IREALĂ în ultimele 5 etape + în 2022 clubul era în liga a patra!

13:39
Dramă totală în Argentina FOTO. Fanii lui Rosario au intrat pe teren să sărbătorească titlul, dar trofeul a ajuns la Boca Juniors!

13:31
Mobilizare după tragedie Gest impresionant după moartea lui Jesus De Miguel: „Un angajament pe care ni-l asumăm”

11:35
Probleme mari la FCSB FOTO: Titularul ar fi ajuns la spital după meciul cu Corvinul: „O accidentare mai urâtă”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Top stiri
„Au vrut să le facă de râs?”   Ședința foto oficială pentru WTA Finals 2026 , descrisă de fani drept un fiasco total: „Cum e posibil să publici așa ceva?”
Tenis
07.11
„Au vrut să le facă de râs?” Ședința foto oficială pentru WTA Finals 2026, descrisă de fani drept un fiasco total: „Cum e posibil să publici așa ceva?”
Citește mai mult
„Au vrut să le facă de râs?” Ședința foto oficială pentru WTA Finals 2026 , descrisă de fani drept un fiasco total: „Cum e posibil să publici așa ceva?”
A CEDAT ÎN TIMP RECORD!  Se vede deja pământul pe Arena Națională, la doar  două luni de la schimbarea gazonului!  Imagini de la FCSB - Corvinul
Superliga

„Mă simt analfabet funcțional”   Vali Moraru, bulversat  de discursul lui Pancu: „Se amestecă așa niște lucruri” + Costi Mocanu, categoric: „I-aș rezilia contractul”

FOTO | Extraordinară poveste scoasă la lumină de sub buruieni din Cimitirul Bellu. Cine a fost Grigore Ciupescu, marele magistrat de pe vremea Regelui Carol I
B365
04:00