PSG și ultima decizie luată în privința lui Lionel Messi

Lionel Messi a revenit la antrenamentele echipei PSG, chiar dacă argentinianul fusese suspendat pentru două săptămâni de campioana Franței pentru escapada sa în Arabia Saudită, scrie AFP.

Lionel MessiFoto: Joly Victor/ABACA / Shutterstock Editorial / Profimedia

Lionel Messi a revenit la antrenamentele lui PSG

„Leo Messi a revenit la antrenamente luni dimineaţă", a indicat clubul pe contul său de Twitter, postând o fotografie cu jucătorul argentinian în acţiune.

Practic, suspendarea sa a durat şase zile. El fusese suspendat marţea trecută de clubul parizian după o călătorie promoţională în Arabia Saudită fără acordul clubului. Presa speculase că suspendarea va dura două săptămâni.

Messi nu a jucat în meciul din Ligue 1 câştigat cu Troyes (3-1), duminică, dar va reveni pentru partida de campionat cu Ajaccio, din etapa a 35-a, sâmbăta viitoare, pe Parc des Princes, scrie Agerpres.

Messi şi-a cerut scuze faţă de club şi de coechipierii săi de la Paris Saint-Germain, după ce a plecat la începutul săptămânii trecute în Arabia Saudită fără acord, într-un videoclip publicat vineri pe Instagram.

„Am crezut sincer că vom avea o zi liberă după meci, aşa cum s-a întâmplat în săptămânile precedente”, a explicat argentinianul într-un videoclip postat vineri pe Instagram.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Lyon - FCSB  LIVE de la 22:00,  în returul optimilor Europa League. Echipele probabile » Campioana vrea să obțină un miracol
Europa League
17:45

Citește mai mult

Dinamo îl vrea pe Robert Popa  „Câinii” vor să-l înlocuiască pe Adnan Golubovic cu  internaționalul de tineret
Superliga
17:35

Dorinel Munteanu, la Sepsi  Fostul antrenor de la Oțelul  va fi înlocuitorul lui Valentin Suciu  pe banca covăsnenilor
Superliga
12:56

DAN UDREA  Eșecul Pavel Bartoș, Hagi în Singapore și  lacrimile  lui Andrei Rațiu
Opinii
12:12

Ce spune regulamentul De ce  a fost anulat  penalty-ul transformat de Alvarez în Atletico - Real Madrid
Liga Campionilor
09:54

Diego Simeone, furios! A făcut o criză de nervi după ce Atletico a ratat calificarea. VAR,  decizie fără precedent:  „Să ridice mâna cine a văzut!”
Liga Campionilor
09:04

„Nu au nicio scuză” Presa din Franța prevede un  câștigător clar  în meciul Lyon - FCSB din Europa League: „Nu le lipsește nimic”
Europa League
11:35

Ce schimbă Lyon cu FCSB Paulo Fonseca  pregătește nume noi  față de meciul de la București
Europa League
11:58