Răspunsul lui Gică Hagi după ce Gigi Becali a spus că FCSB s-a dat la o parte la un meci cu Viitorul din 2013

​Gheorghe Hagi, patronul şi managerul de la FC Farul, a spus, luni, într-un comunicat că Gigi Becali a demonstrat, încă o dată, că nu ştie să piardă, după ce finanţatorul de la FCSB a spus că în 2013 i-a ordonat antrenorului Laurenţiu Reghecampf să nu folosească titularii în meciul cu FC Viitorul, pentru a ajuta echipa naşului său să se salveze de la retrogradare.

Gica Hagi Foto: Captura YouTube

Gică Hagi neagă un blat la meciul FCSB vs Viitorul din 2013

„Doresc să clarific public, încă o dată, aşa cum am făcut-o şi în alte rânduri, că între mine şi Gigi Becali sau între reprezentanţii celor două cluburi NU A EXISTAT NICIODATĂ şi vă asigur că NU VA EXISTA nici în viitor, absolut nicio discuţie care să afecteze integritatea competiţiei! Gigi Becali a demonstrat, încă o dată, că nu ştie să piardă.

În sport mereu este un învingător şi un învins, iar pentru mine lucrurile sunt foarte clare, toate meciurile trebuie câştigate numai pe teren.

În rest, tot ce s-a scris şi s-a vorbit despre acest subiect sunt NUMAI speculaţii !” - Gică Hagi.

Gigi Becali spune că FCSB s-a dat la o parte ca Viitorul să nu retrogradeze

Patronul FCSB, Gigi Becali, a recunoscut că, în 2013, i-a ordonat antrenorului Laurenţiu Reghecampf să nu folosească titularii în meciul cu FC Viitorul, pentru a ajuta echipa naşului său, Gheorghe Hagi, să se salveze de la retrogradare.

Becali ar fi dorit ca primarul Florentin Pandele, finul lui, să procedeze în acelaşi fel la FC Voluntari în meciul cu FCSB de sâmbătă (încheiat 2-2). În urma remizei de pe Arena Națională, FCSB a pierdut titlul de campioană în favoarea CFR-ului.

În finalul sezonului 2012/2013, FC Viitorul, ameninţată cu retrogradarea, a învins-o pe FCSB, care era deja campioană, în deplasare, scor 5-2, reuşind să se menţină în Liga I, transmite News.ro.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
17:34
Craiova și-ar putea pierde titularul Scouterii câștigătoarei Conference League din 2024 ar fi venit să-l vadă cu Egnatia

16:57
Bornele lui Cristiano Ronaldo Cele mai importante momente trăite de CR7 în cei 23 de ani petrecuți la naționala Portugaliei

16:07
„M-a pus la punct” Prunea a reacționat după ce a fost pedepsit de UEFA: „Trebuie să fiu extrem de atent”

16:30
Raphinha a decis Ce se întâmplă cu starul Barcelonei. Anunțul făcut de catalani

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Top stiri
Ultimele rămășițe  Imagini spectaculoase din aer cu  șantierul din Ștefan cel Mare!  Ce a mai rămas din fosta arenă Dinamo + când va începe noua construcție
Superliga
04.11

Citește mai mult

„Da, Șucu e cu Zelenski, ești nebun?”  Răzvan Raț a răbufnit după  acuzațiile lui Gigi Becali:  „Câtă cretinătate”
Campionate
03.11

Liga Campionilor  Interul lui Chivu  a făcut spectacol cu Feyenoord  + PSG a demolat-o pe Villarreal
Liga Campionilor

BREAKING |  Amenințare cu bombă la bordului unui avion de pe Aeroportul Otopeni, pasageri evacuați, celulă de criză activată
B365
10:10