Replica antrenorului de la PSG după ce a fost acuzat că are ceva împotriva jucătorilor negri și musulmani

Replica antrenorului de la PSG după ce a fost acuzat că are ceva împotriva jucătorilor negri și musulmani

Christophe Galtier, antrenorul celor de la PSG, se apără după ce a fost acuzat că în mandatul de la Nice a cerut conducerii să reducă numărul de jucători negri și musulmani din lot.

Christophe GaltierFoto: Bertrand GUAY / AFP / Profimedia

Christophe Galtier, antrenorul lui PSG, șocat după ce a fost acuzat de discriminare

Aflat în centrul unui scandal mare în Franța, Galtier a afirmat că nu se aștepta să treacă printr-o asemenea situație și a spus că îi va ataca în justiție pe cei care i-au pătat imaginea.

„Ca mulți dintre voi, sunt profund șocat de afirmațiile care mi-au fost atribuite și care au fost relatate de unii în mod iresponsabil. M-au rănit în cel mai adânc mod în umanitatea mea.

Sunt un copil crescut în locuințe sociale, crescut într-un mediu mixt, cu valori de respect față de celălalt, indiferent de originea sa, de culoare sau de religia sa. Toată viața mea de om, de fotbalist și de antrenor a fost dictată de grija de a trăi bine cu ceilalți.

Am decis să atac în justiție pe oricine aduce atingere onoarei mele. Nu mă mulțumesc doar cu deschiderea unei anchete. Am încredere în justiția țării mele. O voi lăsa să lucreze liniștită și nu voi mai face niciun comentariu pe acest subiect.

Când mă pregăteam să devin antrenorul lui PSG știam că voi avea multă presiune, analize și critici. Acum sunt în domeniu extra-sportiv. Nu mă așteptam să trăiesc așa ceva. Trăiesc asta, situația este cea care este și trebuie să-i fac față. Cel mai important lucru este meseria mea și relația mea cu jucători” - Christophe Galtier, într-o conferință de presă.

Antrenorul lui PSG și scandalul imens provocat: „Nu putem avea atât de mulți negri și musulmani în echipă”

Povestea a fost scoasă la iveală de jurnalistul Daniel Riolo, într-o intervenție la RMC Sport.

Pe scurt, Galtier i-a spus într-o discuție privată lui Julien Fournier, fostul director sportiv al lui Nice, că are prea mulți jucători negri și musulmani în echipă, iar că acest lucru nu corespunde cu ceea ce vor oamenii (n.r. fanii lui Nice) și nici cu ceea ce-și dorește el.

„Nu avea niciun argument sportiv, doar religia sau culoarea pielii”, a completat Julien Fournier în mailul pe care l-a trimis lui David Brailsford, președintele grupării din Ligue 1 și directorul Ineos.

În vârstă de 56 de ani, Galtier se află în centrul unui scandal uriaș într-o perioadă în care oricum nici rezultatele lui PSG din acest sezon nu sunt de partea sa.

Gruparea de pe Parc des Princes a fost eliminată din Champions League în optimi de Bayern Munchen, în timp ce în Ligue 1 se găsește pe locul 1, cu 69 de puncte. Spre deosebire de alți ani, când parizienii cucereau titlul cu multe etape înaintea finalului de sezon, PSG are acum un avans de doar șase puncte în fața echipei de locul secund (Lens are 63p), iar Marseille visează în continuare la un miracol (locul 3, are 61p).

De-a lungul carierei, Christophe Galtier a pregătit echipele Saint Etienne (2009-2017), Lille (2017-2021), Nice (2021-2022) și PSG (2022 - prezent).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
11:58
Diferența dintre Kane și Mbappe A fost una dintre cele mai strânse curse pentru Balonul de Aur din istorie!
Diferența dintre Kane și Mbappe A fost una dintre cele mai strânse curse pentru Balonul de Aur din istorie!
12:45
Interdicție pentru Kompany! Bayern nu-i permite să vorbească despre fotbal nici măcar cu secunzii + Noi detalii despre starea antrenorului
Interdicție pentru Kompany! Bayern nu-i permite să vorbească despre fotbal nici măcar cu secunzii + Noi detalii despre starea antrenorului
12:24
„Dacă joci, facem prăpăd!” Cum au fost păcălite casele de pariuri din Turcia de un om care controla sistemul din interior
„Dacă joci, facem prăpăd!” Cum au fost păcălite casele de pariuri din Turcia de un om care controla sistemul din interior
12:57
Sacrificiul lui Martinez FOTO. Argentinianul și-a distrus degetul pentru a juca la CM 2026: „Va rămâne așa pe veci”. Cum arată acum
Sacrificiul lui Martinez FOTO. Argentinianul și-a distrus degetul pentru a juca la CM 2026: „Va rămâne așa pe veci”. Cum arată acum
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu
Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!
Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei
Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”
Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului
Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!
Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
Top stiri
FCSB contraatacă  Reacție dură după acuzațiile Gloriei: „Am plecat echipați la hotel,  nu aveam apă caldă!  Jucătorii vomitau din cauza mirosului”
Cupa Romaniei
30.10
FCSB contraatacă Reacție dură după acuzațiile Gloriei: „Am plecat echipați la hotel, nu aveam apă caldă! Jucătorii vomitau din cauza mirosului”
Citește mai mult
FCSB contraatacă Reacție dură după acuzațiile Gloriei: „Am plecat echipați la hotel, nu aveam apă caldă! Jucătorii vomitau din cauza mirosului”
Așa arată noul San Siro   FOTO.  Inter și AC Milan  și-au prezentat viitorul stadion  + Cluburile vor încasa sute de milioane de euro!
Campionate

„Ziua în care am cunoscut un zeu!”   VIDEO.  Sir Patrick Stewart, copleșit de emoții când povestea despre  întâlnirea cu Messi
Special

Bucureștiul gustului ascuns: merită să miroși a fum pentru kebabul de La Hakim
B365
30.10
Bucureștiul gustului ascuns: merită să miroși a fum pentru kebabul de La Hakim
Citește mai mult
Bucureștiul gustului ascuns: merită să miroși a fum pentru kebabul de La Hakim