Înotătorul Robert Glinţă a stabilit, marţi, al doilea record naţional la 100 m spate în patru zile, informează Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern.
"Patru zile! Atât a rezistat recordul naţional realizat de către Robert Glinţă în proba de 100 m! Marţi, 10 noiembrie, tot în cadrul competiţiei internaţionale de la Budapesta, disputată în bazin de 25 de metri, sportivul român a doborât performanţa reuşită vineri.
Azi (n.r. marți), în Ungaria, Robert a terminat pe locul doi cu timpul de 49.79, depăşit fiind doar de către rusul Kliment Kolesnikov. Vechiul record a fost de 49.87 secunde", arată FRNPM, conform News.ro.
În ultima săptămână, în International Swimming League, Glinţă, revenit recent în competiţii după ce a suferit de Covid-19, a mai stabilit recorduri naţionale în probele de 50 de metri spate şi 200 metri spate, în bazin mic.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro