Roger Federer oferă detalii în legătură cu retragerea din tenis

Ajuns la 39 de ani, legendarul Roger Federer nu a mai jucat de la începutul lunii martie un meci oficial de tenis. Într-un interviu recent, elevețianul răspunde întrebării care se află pe buzele multor fani ai tenisului: Când se va retrage?

HotNews.roFoto: Hotnews

Lider mondial în trecut timp de 310 săptămâni, Roger Federer nu a nu a mai jucat de la turneul de la Doha, desfășurat la începutul lunii martie.

Ajuns la aproape 39 de ani, tenismenul a oferit, într-un interviu acordat revistei Schweizer Familie, noi detalii despre starea lui de sănătate și viitorul carierei sale de tenis.

„Fac tot ce-mi stă în putință pentru a reveni la forma de joc optimă. Voi continua să fac asta. Bineînțeles, operațiile și pauza de la turnee vor complica totul, dar voi juca, asta e clar”, a declarat câștigătorul a 20 de titluri de Grand Slam de-a lungul carierei.

„Când îmi voi încheia cariera? Înțeleg foarte bine condițiile în care voi face acest pas. Atâta timp cât sunt sănătos și fericit, voi juca. Dacă nu sunt sănătos și fericit pe teren, atunci mă retrag. Doar așa mă las. Cât voi mai juca? Nu am un termen stabilit deja", a mai spus Federer.

În cadrul interviului, Roger Federer l-a lăudat și pe Dominic Stricker, o tânără senzație elvețiană a tenisului.

Adolescentul și marele Federer s-au antrenat în câteva rânduri împreună anul acesta la Dubai.

Federer a anunțat că va evolua acasă la Geneva Open (16-22 mai) și la Roland Garros (30 mai - 13 iunie), ratând însă turneul de la Madrid, care începe luni la masculin.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
14:51
Face Chivu mutarea radicală? Inter are un punct vulnerabil. Antrenorul nerazzurrilor nu-l poate proteja la nesfârșit

14:27
Baciu nu e de acord Fostul antrenor de la FCSB critică decizia lui Reghecampf: „Nu știu cât simt jucătorii asta”

13:03
Promovare pe bani publici peste PSD și eMAG! Un club sportiv, finanțat în ultimii ani cu peste 20 de milioane € din bugetul local, e numărul 1 la promovare online

14:52
Se retrage! Fostul campion al României a făcut anunțul: „Decizia mea este definitivă”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal

Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!
Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu ne-a bătut Ursul

Cei care cred, cei care aplaudă

Cristian Geambașu: Cei care cred, cei care aplaudă

Nole are ochi migdalați?

Cristian Tudor Popescu: Nole are ochi migdalați?

Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Cristian Geambașu: Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

Dan Udrea: Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Căderea lui Cristiano

Cristian Geambașu: Căderea lui Cristiano

Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Dan Udrea: Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Top stiri
Promovare pe bani publici peste PSD și eMAG!  Un club sportiv, finanțat în ultimii ani cu peste  20 de milioane €  din bugetul local, e numărul 1 la promovare online
Special

Citește mai mult

Veste mare pentru Steaua '86  Proiectul aprobat azi în Camera Deputaților:  253 de voturi favorabile
Diverse
12:52

Câte 21 de meciuri fără spectatori!   Sancțiuni drastice  aplicate de Federație, după incidentele de la Timișoara
Handbal
12:48

OMD, noua jucărie a primarului general, cu care dl Ciucu va umple Bucureștiul de turiști, Londra  se va perpeli de ciudă. Miza: 5 milioane de euro pe an. Pentru promovarea orașului😉
B365
13.10