Roland Garros: Gabriela Ruse, învinsă în turul doi al calificărilor / Românca a pierdut primul set după ce a condus cu 5-0

Gabriela Ruse (174 WTA) a părăsit calificările de la Roland Garros în tur secund, sportiva din România cedând în două seturi, scor 7-5, 6-4, în fața jucătoarei Aleksandra Krunic.

Gabriela RuseFoto: Rob Prange / Shutterstock Editorial / Profimedia

Aflată pe locul 212 în lume, Krunic a avut nevoie de o oră și 30 de minute pentru a se impune. În primul set, Ruse a condus cu 5-0 (au urmat nouă game-uri câștigate consecutiv de jucătoarea din Serbia, care a reușit și un break în debutul setului secund).

De știut:

• Pentru parcursul din calificări, Gabriela va primi din partea organizatorilor un cec în valoare de €16.000 și 20 de puncte WTA.

• Tot în aceeași fază a competiției pariziene au fost eliminate și Gabriela Talabă (210 WTA) și Alexandra Dulgheru (444 WTA).

• Sunt calificate direct pe tabloul principal de la Roland Garros jucătoarele Sorana Cîrstea, Patricia Ţig, Irina Begu, Ana Bogdan și Mihaela Buzărnescu.

• România mai are alte trei sportive în calificările de la French Open: Irina Bara (turul doi), Monica Niculescu şi Jaqueline Cristian (ultimul tur).

• Simona Halep va lipsi de la Paris din cauza accidentării suferite la turneul de la Roma.

Turneul de la Roland Garros se dispută în perioada 30 mai - 13 iunie, are premii totale în valoare de €34.367.215, iar aceasta este ediția cu numărul 125. Campionii en-titre sunt Iga Swiatek și Rafael Nadal (de 13 ori câștigător la Paris).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
12:49
Coubiș are planuri mari Care sunt problemele naționalei României și cum vrea să fie ținut minte

11:28
Pancu, gest care a atras atenția FOTO. Antrenorul echipei Rapid a îngenuncheat și s-a închinat pe gazonul bazei de pregătire de la Ștefănești

11:49
Becali, enervat de Craioveanu Patronul FCSB, deranjat de întrebarea fostului internațional: „De unde până unde face el caterincă cu mine?”

11:02
Imaginea șocantă din noua casă a Rapidului FOTO. Doar două trofee în vitrină. Unde a dispărut palmaresul! Furat de la Pro Rapid?

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Top stiri
Dorit după plecarea de la FCSB  Înlăturat de Becali,  Cernat e așteptat  la un alt club din Superliga: „Are ușa deschisă”
Superliga
09:39
Dorit după plecarea de la FCSB Înlăturat de Becali, Cernat e așteptat la un alt club din Superliga: „Are ușa deschisă”
Citește mai mult

„Au potențial de Premier League”   Un fost internațional laudă  pariurile lui Gică Hagi:  „Există perspectivă”
Nationala
09:14

Wenger ia decizia. Candidează?  Francezul are sprijinul UEFA  pentru a-l combate pe Infantino  la alegerile FIFA
Campionate
06:30

Scump Crăciunul în sectorul lui Negoiță. Decorațiunile din 2026 costă de trei ori mai mult față de anul trecut. Proiect, pe masa consilierilor locali S3
B365
09.11