- Știți cam cât a durat încrederea în naționala României? Fix cele nouăzeci de minute ale partidei Slovacia – Belgia plus pauza dintre reprize. Atât!
A fost suficient ca Slovacia să învingă favorita grupei pentru ca „suntem ca și calificați din grupă” să se transforme în „stai să nu terminăm pe ultimul loc”, dovadă că, de fapt, noi ne imaginăm că superfotbalul jucat de ai noștri ieri seară la Munchen va fi excepția turneului, nu regula.
Lupta cu scepticismul și pesimismul unui microbist este grea. Fiecare dintre noi își construiește mental un scenariu al meciului ce urmează să înceapă, pornind de la ceea ce credem că știm despre fotbal. Sau aproape fiecare, pentru că specialiștii pun altfel problema.
Profeția lui Vochin
Prezent luni seară în emisiunea lui Dan Udrea de la Prima Sport, Răzvan Lucescu, pe care o să-l mai pomenesc, pentru că a făcut o analiză excelentă, a început prin a spune că nu avea așteptări de la România – Ucraina tocmai pentru că a trăit multe în fotbal și a realizat doza de imprevizibil care îl însoțește.
Noi, în schimb, ne frământăm și căutăm să anticipăm tocmai pentru a avea impresia unui cât de mic control asupra destinului.
Ori destinul ne-a oferit ieri una dintre acele experiențe de neînțeles. Ce facem cu ea? Unde o încadrăm, la întâmplare sau în categoria planificatelor?
Îl știu pe Andrei Vochin de tare mulți ani. A fost mereu un tip analitic, mai degrabă rezervat când vine vorba de naționala României și nu pentru că ar fi vrut să protejeze Federația în cazul unor meciuri proaste, ci pentru că cifrele - valoarea jucătorilor, numărul lor în Top 5 campionate, numărul de minute de la echipele de club – îi arătau că adversarii au un avantaj.
Înainte de Euro a fost pentru prima oară când l-am auzit spunând, fără echivoc, că România va învinge Ucraina cu 3-0.
De unde până unde o asemenea încredere la un om care își asuma un imens risc oferind un pronostic atât de optimist?
Și Gică Hagi a anunțat că vom câștiga primele două partide, dar el face parte din restrânsa categorie a oamenilor convinși că există măreție în această generație și în fotbalistul român în general.
Oare să fi văzut Vochin și Hagi ceva ce nouă ne-a scăpat?
România a jucat excepțional, iar noi încă suntem speriați că am putea pierde în fața Belgiei și Slovaciei și, printr-o dispunere strâmbă a astrelor, am putea încheia grupa pe ultima poziție.
Asta demonstrează că, de fapt, nu ne imaginăm o repetare a evoluției de aseară. Sau că în sinea noastră spunem că a fost Ucraina prea slabă, nu România fantastică.
Atitudinea asta este izvorâtă din ani de zile de mediocritate fotbalistică, ani care ne-au tarat și ne-au făcut, de exemplu, să ne întrebăm „are Drăgușin valoare de Tottenham și cum nu a jucat titular, va putea el face un European cât de cât decent?” sau să credem că odată transferat în Arabia Saudită, Stanciu va ajunge un fotbalist de duzină. Și cum au putut juca cei doi aseară? Dumnezeiește!
Remarca lui Răzvan Lucescu
O remarcă de ieri a lui Răzvan Lucescu m-a făcut să-l creditez pe el cu paralela asta, deși fix același lucru l-am simțit și eu, văzându-l pe același Drăgușin cum îi face vânt lui Dovbyk, pentru a-l felicita pe Burcă pentru felul în care l-a marcat pe golgeterul La Liga. Spune campionul Greciei așa:
„Am simtit, pe undeva, atmosfera de care a avut parte Italia în 2021, când a câștigat Campionatul European.
Acea unitate se vedea nu numai la nivelul jucătorilor, la nivelul staff-ului dar și prezența extraordinar de mare a românilor în tribună, prezența oamenilor importanți din politică, din lumea fotbalului, cei cu mare experiență, toți acolo prezenți să transmită un sentiment pozitiv”.
Îndrăznesc să-l completez și să zic am mai văzut unitatea asta în 2019, la acel European de tineret în care am prestat același fotbal curajos și inteligent care ne-a uimit ieri la Munchen.
Înseamnă asta că vom fi surpriza Europeanului? Nu neapărat, dar înseamnă că putem să ne mai debarasăm un pic de scepticism și să credem că Stanciu & Co. vor intra sâmbătă pe teren cu gândul de a bate Belgia și de a vrea să câștige grupa!