România, vicecampioană europeană la minifotbal - Înfrângere în fața Azerbaidjanului

​Naționala României de minifotbal a fost învinsă de reprezentativa Azerbaidjanului cu scorul de 1-0, sâmbătă, în finala Campionatului European 2022, la Kosice (Slovacia).

HotNews.roFoto: Hotnews

Unicul gol al partidei a fost înscris de Seimur Mamadov ('25).

Tricolorii au dominat jocul şi au fost superiori la şuturile pe poartă (10-3) şi cornere (5-2), dar nu au reuşit egalarea.

Bulgaria a obţinut medaliile de bronz, după 4-1 cu Kazahstanul în finala mică.

România, vicecampioana Europei pentru a doua oară la rând

România a ratat titlul continental pentru a doua ediţie consecutivă. Precedentul Campionat European a avut loc în august 2018, la Kiev, în Ucraina, acolo unde România a jucat finala contra Cehiei, finală pierdută cu scorul de 1-4.

Din cauza pandemiei de Covid-19, echipa noastră naţională nu a mai participat la un turneu final din octombrie 2019, de la Campionatul Mondial, de la Perth (Australia). Acolo, România a ocupat locul 3, fiind cea mai bine clasată naţională europeană, primele două locuri revenind Mexicului şi Braziliei.

România este echipa cu cele mai multe titluri europene - şase (2010, 2011, 2012, 2013, 2014, 2015). Azerbaidjanul nu avea nicio performanţă notabilă în minifotbal până acum.

În total, 24 de echipe au participat la această a zecea ediţie a Campionatului European de minifotbal, împărţite în 6 grupe a câte 4 echipe. Primele două clasate din fiecare grupă, precum şi cele mai bune patru echipe de pe locul al treilea, au obţinut calificarea în faza optimilor de finală, scrie Agerpres.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
10:58
Pleacă de la Dinamo? Detalii despre situația contractuală a titularului lui Nuno Campos: „Ne doream să ne despărțim”

10:13
Șucu, partener cu Borcea Detalii despre colaborarea dintre patronul Rapidului cu fiul fostului acționar de la Dinamo. Asociați cu un fost pilot F2

10:53
Un debutant câștigă mai mult decât LeBron! Povestea gigantului spaniol de 21 de ani, înalt de 2,21 m care a impresionat în NBA, blocându-l pe Wembanyama!

10:08
De la națională la terapie intensivă Infarctul suferit la 25 de ani i-a încheiat cariera în sport. Apoi, a devenit cardiolog și salvează inimile copiilor

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Top stiri
Inspirația lui Chivu   FOTO.  Schimbarea românului a făcut diferența în  Inter - Shakhtar,  în mai puțin de două minute
Liga Campionilor
00:19
Inspirația lui Chivu FOTO. Schimbarea românului a făcut diferența în Inter - Shakhtar, în mai puțin de două minute
Citește mai mult

Noul stadion prinde contur   VIDEO.  Moment important surprins de primar:  „Lucrările merg foarte bine”
Superliga
21.10

Probleme pentru Sorin Cârțu   Ce a pățit legenda Craiovei  înaintea meciului cu Inter D'Escaldes: „E rău de tot!”
Conference League

FOTO | "Nici nu vreau să-mi imaginez ce e la Unirii". Dimineață cu metroul prin București, cu puhoi de oameni pe peron și după ce-a plecat al doilea tren de la Eroii Revoluției
B365