Ronaldinho și Thierry Henry, printre legendele care vor participa la Cupa Mondială O35

Ronaldinho și Thierry Henry, printre legendele care vor participa la Cupa Mondială O35

​Cupa Mondială dedicată legendelor din fotbal va avea loc în vara anului 2024, iar prima ediție va fi găzduită de Anglia, a anunțat Daily Mail, care a dezvăluit și numele unor participanți.

RonaldinhoFoto: Action Press / Shutterstock Editorial / Profimedia

Anglia va găzdui prima Cupă Mondială dedicată legendelor fotbalului

Turneul este organizat de Elite Players Group, iar participanții vor fi jucători de peste 35 de ani (over-35) care au scris istorie în „sportul rege”.

Cele opt selecţionate care vor participa la această competiție au cucerit cel puţin o dată în istoria lor titlul de campioană mondială.

Meciurile vor avea o durată de 70 de minute, iar locurile de disputare nu au fost deocamdată stabilitate, însă publicaţia citată precizează că acestea ar urma să aibă loc pe stadioanele unor cluburi importante din nordul Angliei.

Sferturile de finală urmează să se joace pe 4 şi 5 iunie, ambele semifinale fiind programate pe 8 iunie, înainte de marea finală din 11 iunie, scrie Agerpres.

Jucători care vor fi prezenți la Cupa Mondială dedicată legendelor:

  • Anglia: Steve McManaman, Michael Owen, Ashley Cole, Joe Cole, Rio Ferdinand, David James, Frank Lampard, Robbie Fowler.
  • Argentina: Esteban Cambiasso, Hernan Crespo, Pablo Zabaleta
  • Brazilia: Emerson, Kaka, Ronaldinho, Rivaldo, Roberto Carlos, Cafu
  • Franţa: Christian Karembeu, Thierry Henry, Marcel Desailly
  • Germania: Sami Khedira, Mesut Ozil, Kevin Kuranyi
  • Italia: Marco Materazzi, Francesco Totti, Fabio Cannavaro
  • Spania: Michael Salgado, David Villa, Carles Puyol
  • Uruguay: Diego Lugano, Diego Forlan.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:41
Încă un internațional la U Cluj După Nicolae Stanciu, ardelenii ar fi ajuns la un acord și cu un fundaș al României
Încă un internațional la U Cluj După Nicolae Stanciu, ardelenii ar fi ajuns la un acord și cu un fundaș al României
23:25
Mourinho, ironizat de Atletico VIDEO. Mesajul transmis după scandalul din derby: „Opriți odată hărțuirea arbitrilor!”
Mourinho, ironizat de Atletico VIDEO. Mesajul transmis după scandalul din derby: „Opriți odată hărțuirea arbitrilor!”
22:46
„Să închidem capitolul Mondialului” Ionuț Radu a vorbit despre abordarea României în Liga Națiunilor + Imagini de la întâlnirea naționalei cu suporterii
„Să închidem capitolul Mondialului”  Ionuț Radu a vorbit despre abordarea României în Liga Națiunilor + Imagini de la întâlnirea naționalei cu suporterii
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru
Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong
Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo
Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine <span>l-a</span> lăsat pe Becali să ajungă până aici?
Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu
Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia
Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi <span>n-are</span> dreptul să ne ceară acest lucru
Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți
În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului
Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului
Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!
Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton
Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona
Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin
Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar
Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs
Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi
Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?
Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!
Și dacă s-ar vinde FCSB?

Silviu Tudor Samuilă: Și dacă s-ar vinde FCSB?

Silviu Tudor Samuilă: Și dacă <span>s-ar</span> vinde FCSB?
Top stiri
„Sper să fi scăpat de patima alcoolului!”  Anamaria Prodan, mesaj pentru fostul ei soț:  „Să-i facă statuie lui Gigi în fața dormitorului!”  » Ce avertisment are
Superliga
21.09
„Sper să fi scăpat de patima alcoolului!” Anamaria Prodan, mesaj pentru fostul ei soț: „Să-i facă statuie lui Gigi în fața dormitorului!” » Ce avertisment are
Citește mai mult
„Sper să fi scăpat de patima alcoolului!” Anamaria Prodan, mesaj pentru fostul ei soț: „Să-i facă statuie lui Gigi în fața dormitorului!” » Ce avertisment are
„E nevoie de sacrificii”   Darius Movileanu, după aurul cucerit în Kazahstan:  „Asta a făcut diferența”  » De ce e nevoit să se antreneze în Germania
Alte sporturi

Reghecampf, drum liber spre FCSB!  Becali anunță că  i-a plătit suma restantă lui Mihai Rotaru.  Valoarea totală a datoriei » Când ajunge în România

VIDEO | "Mulțumesc lui Dumnezeu că sunt în viață!" Secunda în care un curier țâșnește cu duba pe contrasens, pe Centura Capitalei, cel mai dezbătut coșmar în traficul de la noi
B365