Roxana Mărăcineanu, ministrul Sporturilor din Franța: "Sportul mi-a permis să ies din izolarea familială''

Roxana Mărăcineanu, ministrul Sporturilor din Franța: "Sportul mi-a permis să ies din izolarea familială''

​Sportul "mi-a permis să ies din izolarea familială", a declarat noul ministru al Sportului din Franţa, fosta înotătoare de origine română Roxana Mărăcineanu, potrivitAgerpres.

Roxana MaracineanuFoto: Agerpres

Mărăcineanu, care s-a stabilit în Franţa în 1984, când avea nouă ani, a evocat rolul pe care l-a avut sportul în viaţa sa: "Mi-a permis să ies din izolarea familială în care mă aflam. Cu părinţii şi cu fratele meu, eram patru oameni sosiţi în Franţa fără rude, fără prea mulţi prieteni. Înotul mi-a permis să stabilesc legături, să găsesc o a doua familie."

După ce a renunţat la cariera de înotătoare, fosta campioană mondială la 200 de metri spate a fost întâlnită rar la evenimente mondene sau la reuniuni organizate de instanţele sportive.

"La început, am acceptat multe solicitări, apoi m-am restrâns la cele care mi se păreau indispensabile şi mă concentrez asupra dezvoltării asociaţiei pe care o conduc. Am plecat de la zero alegând să dezvolt o activitate de înot pentru toţi. La marginea bazinului, nimeni nu ştia că este Roxana Mărăcineanu, fosta campioană mondială. Nu voiam să comunic pe baza CV-ului, în primul rând doream ca lumea să vină pentru conţinutul pe care-l propuneam. Doar anul trecut am acceptat să apar pe pliante", a explicat ministrul sporturilor din Franţa pentru ziarul Le Parisien.

Întrebată dacă premierul francez Edouard Philippe a contactat-o ca fostă sportivă sau ca femeie angajată într-o asociaţie, Mărăcineanu a spus: "Ar trebui să-l întrebaţi pe el, dar eu cred că o sună pe femeia pe care a primit-o în biroul său în iulie şi care a susţinut proiecte legate de înotul pentru toţi şi de prevenirea înecului. Am avut idei legate de familiarizarea copiilor cu apa, le am în continuare şi voi face totul ca să le pun în aplicare."

Întrebată cum i-a anunţat pe părinţii săi că va fi ministru, Mărăcineanu a răspuns: "I-am sunat. Tata fusese deja contactat de presa locală, atunci nu credea vestea."

"Când am fost sunată ca să vin la Matignon (reşedinţa premierului - n. r.), eram la piscină. Nu-mi imaginam atunci că e vorba de lucruri atât de importante. Pe parcursul discuţiilor, mi-am dat seama ce se aşteaptă de la mine", a spus ea.

Mărăcineanu a vorbit despre Jocurile Olimpice şi Paralimpice ce vor fi găzduite de Paris în 2024: "Pentru sportivi, este ocazia de a trăi o mare competiţie acasă, în familie. Dincolo de asta, sunt convinsă că este un mijloc pentru ca sportul să beneficieze de un loc mai important în societate."

"Ca sportivă sau conducătoare a unei asociaţii, am obţinut rezultate. Nu sunt un om care hotărăşte sau care semnează un document fără să înţeleagă totul în cele mai mici detalii. Cum am preluat funcţia, m-am afundat în dosare, le studiez, calculez şi nu voi ezita să aduc nişte modificări", a concluzionat Mărăcineanu.

S-ar putea să te mai intereseze:

Fosta înotătoare Roxana Mărăcineanu, numită ministru al Sporturilor în Franța

Ce provocări o așteaptă pe Roxana Maracineanu, noul ministru al Sporturilor din Franța (AFP)

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
19:48
Înlocuitor pentru MM Stoica Trei variante propuse de un triplu campion cu FCSB: „Ar face față cu brio”
Înlocuitor pentru MM Stoica Trei variante propuse de un  triplu campion cu FCSB: „Ar face față cu brio”
18:46
Decizia luată de Celta Vigo Ce se întâmplă cu Ionuț Radu, după ce portarul a anunțat că nu poate veni la națională
Decizia luată de Celta Vigo  Ce se întâmplă cu Ionuț Radu, după ce portarul a anunțat că nu poate veni la națională
19:05
„Acum dau puțin din casă!” Nicolae Dică dezvăluie ce se întâmpla între Becali și Mihai Stoica: „Erau perioade în care nu vorbeau”
„Acum dau puțin din casă!” Nicolae Dică dezvăluie ce se întâmpla între Becali și Mihai Stoica: „Erau perioade în care nu vorbeau”
18:18
„M-am distrus cu alcool și cocaină” Povestea cruntă a marelui atacant care a fost la un pas de moarte, după ce a ratat CM 2002. A fost coleg cu Hagi și Popescu
„M-am distrus cu alcool și cocaină” Povestea cruntă a marelui atacant care a fost la un pas de moarte, după ce a ratat CM 2002. A fost coleg cu Hagi și Popescu
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”
Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?
Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali
Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Top stiri
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!”  Gigi Becali îi schimbă rolul lui  Reghecampf:  „Fii Ferguson!”
Superliga
11.11
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!” Gigi Becali îi schimbă rolul lui Reghecampf: „Fii Ferguson!”
Citește mai mult
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!” Gigi Becali îi schimbă rolul lui Reghecampf: „Fii Ferguson!”
Primăria a respins protestul  A refuzat avizarea  mișcării pro-Georgescu,   chiar în ziua meciului România - Polonia
Nationala

Triplu medaliat olimpic, acuzat de rasism   Exclus din lotul pentru Mondiale,  după ce le-ar fi trimis coechipierilor  mesaje scandaloase  despre un alt coleg
Ciclism

Restricții de circulație pentru meciul de fotbal dintre România - Polonia, de pe Arena Națională. Cum se schimbă traficul sâmbătă și care sunt rutele ocolitoare
B365
11:45