S-a ajuns la un acord: Când vom avea primul meci cu sistemul VAR în fotbalul românesc

Momentul în care în fotbalul românesc va funcționa video arbitrajul se apropie, informează Andrei Vochin, consilierul președintelui FRF, Răzvan Burleanu. Discuțiile dintre Federație și LPF vor duce spre un numitor comun.

Arbitraj videoFoto: fifa.com

Astfel, conform lui Vochin a fost lămurită și problema finanțării instruirii arbitrilor.

"A avut loc o întâlnire săptămâna trecută între FRF, LPF și deținătorul de drepturi din Liga 1 și s-a ajuns la un acord ca FRF și LPF să suporte 50-50costurile de instruire a arbitrilor.

În urma întâlnirii, am informații că Liga a trimis cluburilor din Liga 1, tuturor celor 16, un mail prin care a solicitat ca acestea să răspundă dacă sunt de acord să susțină financiar acele 50 de procente din sumă.

Oricum, indiferent ce va face Liga mai departe, vă anunț că începând cu ianuarie-februarie 2022, în prima etapă din Cupa României care se va juca la acel moment, vom avea VAR" - Andrei Vochin la Telekom Sport.

Campionate din Europa unde sistemul VAR este prezent deja de ceva timp: Anglia, Spania, Italia, Germania, Franța, Olanda, Belgia, Portugalia, Cehia, Polonia și Turcia.

Cât le va costa în realitate pe cluburile din Liga 1 introducerea sistemului VAR în campionatul intern

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:41
Încă un internațional la U Cluj După Nicolae Stanciu, ardelenii ar fi ajuns la un acord și cu un fundaș al României

23:25
Mourinho, ironizat de Atletico VIDEO. Mesajul transmis după scandalul din derby: „Opriți odată hărțuirea arbitrilor!”

22:46
„Să închidem capitolul Mondialului” Ionuț Radu a vorbit despre abordarea României în Liga Națiunilor + Imagini de la întâlnirea naționalei cu suporterii

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru
Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong

Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo
Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine <span>l-a</span> lăsat pe Becali să ajungă până aici?
Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu
Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia
Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi <span>n-are</span> dreptul să ne ceară acest lucru
Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți

În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului
Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!
Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona
Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin
Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar

Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs

Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi

Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?

Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!
Și dacă s-ar vinde FCSB?

Silviu Tudor Samuilă: Și dacă s-ar vinde FCSB?

Silviu Tudor Samuilă: Și dacă <span>s-ar</span> vinde FCSB?
Top stiri
„Sper să fi scăpat de patima alcoolului!”  Anamaria Prodan, mesaj pentru fostul ei soț:  „Să-i facă statuie lui Gigi în fața dormitorului!”  » Ce avertisment are
Superliga
21.09

Citește mai mult

„E nevoie de sacrificii”   Darius Movileanu, după aurul cucerit în Kazahstan:  „Asta a făcut diferența”  » De ce e nevoit să se antreneze în Germania
Alte sporturi

Reghecampf, drum liber spre FCSB!  Becali anunță că  i-a plătit suma restantă lui Mihai Rotaru.  Valoarea totală a datoriei » Când ajunge în România

Primarul Ciucu tocmai a explodat: "E o mare bătaie de joc ce se întâmplă în țara asta! Nu am cerut niciodată nimic, doar să fiu lăsat să muncesc pentru București!"
B365