S-a întors acasă: Dani Alves, căpitanul Braziliei, a semnat cu Sao Paulo

Fundaşul lateral Dani Alves, căpitanul selecţionatei Braziliei, a semnat un contract valabil până în 2022 cu Sao Paulo FC, a anunţat clubul brazilian de fotbal pe site-ul său oficial.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Puteam să aleg orice loc pentru a juca, însă am ales să mă întorc în Brazilia, pentru ţara mea, pentru poporul meu, pentru clubul meu de suflet", a spus fostul jucător al lui FC Barcelona şi Juventus Torino într-o înregistrare video difuzată pe contul de Twitter a grupării paulista.

Danis Alves era liber de contract după despărţirea de campioana Franţei, Paris Saint-Germain în luna iunie. Fundaşul şi-a anunţat personal plecarea de la clubul francez, unde a jucat în ultimele două sezoane alături de prietenul şi compatriotul său Neymar.

La 36 de ani, fundaşul brazilian continuă să evolueze la un nivel ridicat, fiind desemnat recent cel mai bun jucător de la Copa America, turneu găzduit în luna iulie de ţara sa şi la care a ridicat în premieră trofeul în calitate de căpitan al Selecao.

Acesta a fost al 40-lea titlu cucerit în cursul carierei sale de Dani Aves, "jucătorul cu cele mai multe victorii din istoria fotbalului", potrivit noului său club, susține Agerpres.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
13:11
Cristian Tudor Popescu Virusul din iarbă

12:37
„Cele mai evidente defecte ale lui Inter” Mesaj clar pentru Cristi Chivu: „Trebuie să întoarcem foaia imediat”

11:31
Hamilton, atac la Leclerc Critici după incidentul din MP al Mexicului: „Când coechipierul acționează împotriva ta...”

12:00
„O strategie clară” Un oficial FRF a dezvăluit planul selecționerului Gică Hagi pentru naționala României

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Top stiri
Drăguș, titular cu U Cluj?  Anunțul făcut de  Laurențiu Reghecampf
Superliga
01.11
Drăguș, titular cu U Cluj? Anunțul făcut de Laurențiu Reghecampf
Citește mai mult

Fanii lui Inter, în pragul revoltei   FOTO.  Bannerul afișat după înfrângerea cu AC Milan și  mesajul dur transmis lui Chivu:  „Ți s-a terminat timpul!”
Campionate

„Milioane de euro nejustificate”  Detalii incredibile din  procesul pierdut  de Primăria Sectorului 2 cu Dinamo-Badea!
Diverse

Apogeul Epocii de Aur în București: frig, foame și multe calcule greșite. Viață de student la Politehnică, imagini din 1988 cu viitorii ingineri ai țării
B365