- Cât e recomandat să stăm într-o singură poziție, la birou sau la volan, și de ce sportul în exces poate dăuna
- Neurochirurgul Alexandru Cristescu explică tot ce trebuie să faci pentru a avea o coloană vertebrală sănătoasă
- SănătosAcasă este un proiect de interviuri video scurte, realizat de GOLAZO.ro în parteneriat cu Rețeaua de Sănătate Regina Maria, care își propune să informeze bărbații activi – în special fanii sportului – despre cele mai frecvente probleme de sănătate cu care se confruntă și despre cum pot fi prevenite sau tratate corect.
- Jurnalista Adriana Nedelea va sta față în față cu medici pentru a demonta mituri, a explica simptome ignorate prea des de bărbați și a oferi soluții concrete, de la prevenție inteligentă până la tratament personalizat.
Durerile coloanei vertebrale. Care sunt semnele ce ar trebui să ne trimită la medic? Poate furnicături sau durere care coboară în zona piciorului sau probleme urinare? Care sunt greșelile pe care le fac sportivii amatori și care duc la hernie de disc?
Domnule doctor, traduceți-ne: care e diferența dintre o simplă contractură și anumite probleme care ar necesita o investigație? Adică să te duci la doctor imediat.
O simplă contractură, de regulă, e trecătoare. Trecătoare nu înseamnă neapărat o oră-două, poate să țină și câteva zile. Dar are o curbă de progres destul de liniară, în sensul că nu se agravează în mod deosebit. Când durerea nu e doar o simplă contractură, atunci durerea devine întinsă pe o perioadă mult mai lungă de timp și de cele mai multe ori este o durere agravantă. Adică devine din ce în ce mai serioasă, din ce în ce mai intensă. Și atunci trebuie să ne punem niște semne de întrebare. E clar că nu suntem într-un episod trecător.
Ne uităm la pacienții care ajung la dumneavoastră în cabinet. Care sunt cele mai frecvente afecțiuni ale coloanei cu care ei vin la dumneavoastră?
De departe cel mai frecvent ne întâlnim cu problemele degenerative ale coloanei. Adică probleme de îmbătrânire prematură, de uzură a coloanei. Pe care din păcate în ziua de azi o vedem la vârste din ce în ce mai tinere, la persoane mult mai puțin în vârstă cum eram obișnuiți. Modificările stilului de viață din ziua de astăzi determină apariția fenomenelor degenerative, adică de uzură, mult mai devreme.
Cum ajungem la îmbătrânirea prematură a coloanei vertebrale?
Sunt mai mulți factori, bineînțeles că stilul de viață e cel mai evident și cel mai incriminat. Sunt și alți factori, care țin de conformația noastră, de cum am crescut, de bagajul genetic care a determinat o anumită natură a țesuturilor noastre. Evident că nu avem un control deosebit, dar lucrurile de zi cu zi, care determină stilul de viață, ceea ce facem sau ceea ce nu facem suficient de mult, determină această uzură accentuată sau mai rapidă a coloanei vertebrale.
Nu fac mișcare?
Nu fac mișcare sau fac mișcare într-un mod exagerat, în sensul că pot să combine perioade de sedentarism care se întind pe mai multe zile și la un moment dat, după mult repaus, fac un efort exagerat. Această discrepanță sau alternanță în modul de mișcare duce la uzura mai rapidă.
Cât să stăm într-o singură poziție? La birou sau la volan? Cât ar fi recomandat?
Cele mai frecvente sfaturi pe care le primim de la medici sunt să nu stăm foarte mult așezați pe scaun sau în poziția X sau Y. Dar ce înseamnă acest „foarte mult”? Dacă suntem o fire mai activă, care ținem la sănătatea fizică, la statusul tonusului muscular, la antrenamente, nu neapărat zilnice, dar cu regularitate, atunci putem păstra poziții, să le numim vicioase, adică poziții în care stăm așezați pe scaun cu ochii în monitor, perioade mai lungi de timp decât o persoană care este mai sedentară, care nu are un suport muscular al coloanei vertebrale adecvat și atunci pentru acele persoane și 25-30 de minute pot să fie prea mult.
E un anumit tip de mișcare pe care ați recomanda-o și care ar fi ideală, perfectă pentru coloana vertebrală?
E foarte bună întrebarea în sensul în care un stil de viață activ nu ne garantează că și musculatura coloanei vertebrale este pe măsură. Sunt sporturi care sunt prietenoase cu spatele, cum sunt înotul, fitness-ul, pilates, mai nou, dar sunt și sporturi care nu ne ajută cu nimic pentru coloana vertebrală.
Cum este alergatul, de exemplu, în care avem tendința să antrenăm trenul inferior, adică partea de jos a corpului, neglijând părțile superioare, părțile trunchiului. Sunt sporturi care sunt solicitante, cum sunt tenisul, care implică mișcări de rotație și șocuri. Sporturi pe care le practicăm pe suprafețe care nu sunt foarte blânde, suprafețe tari, asfalt, bitumuri, suprafețe de genul acesta, care transmit șocuri în coloană.
Pentru sportivii amatori care aleargă sau joacă fotbal în weekend sau merg la sală, care sunt cele mai frecvente greșeli care îi duc la hernie de disc?
A ajunge la o hernie de disc implică mai multe procese și fenomene care se produc acolo. De regulă, avem tendința de a asocia producerea unei hernii de disc cu ultimul eveniment care a pus capac situației. Dar în cele mai multe cazuri procesul acela de degradare a discului care ulterior ajunge să hernieze a început mult mai demult prin aceste fenomene degenerative ale discului și ale coloanei vertebrale.
Cele mai frecvente probleme sunt alternarea perioadelor prelungite de repaus cu un efort brusc sau absența încălzirii musculaturii. Uneori problemele la nivel vertebral nu apar doar din sedentarism, le vedem și la persoane care sunt mult mai active fizic.
Sunt pacienți care reclamă furnicături sau slăbiciunea piciorului sau o durere care coboară la picior, probleme urinare. Toate acestea ar trebui să te trimită la medic, nu?
Da. Când avem astfel de simptome care implică sensibilitatea sau, iată și mai grav, probleme sfincteriene, ne arată că în suferință intră și structurile nervoase. Acesta este un semnal de alarmă care ar trebui să ne trimită la specialist.
Ce investigații sunt necesare și când anume le-ați indica? Un RMN, un CT sau o radiografie.
Atunci când durerile sau fenomenele neurologice, amorțeala sau slăbiciunea musculară la nivelul unui membru, sunt foarte intense sau persistă perioade mai lungi de timp, așa cum spuneam, astea sunt fenomene de alarmă și trebuie să ducă la investigații suplimentare pentru a desluși exact fenomenul care se petrece acolo. Cea mai importantă și eficientă investigație este rezonanța magnetică, RMN-ul, pe care îl facem la nivelul coloanei vertebrale pentru a înțelege exact procesul care duce la apariția acelor simptome.
Se întâmplă uneori ca RMN-ul să arate o hernie de disc, dar pacientul să nu aibă dureri. De ce se întâmplă asta?
Cu toții facem hernii de disc și hernierea discală este, dacă vreți, un proces natural de degradare a coloanei vertebrale. Hernia per se nu este o problemă, așa cum ar putea fi înțeleasă, ci eventualele consecințe ale fragmentului herniat care determină o compresiune pe o structură nervoasă reprezintă cu adevărat problema. Herniile de disc care se produc lent de-a lungul timpului și nu determină compresiuni sau conflicte cu structurile nervoase sunt asimptomatice și nu sunt, așa cum le numim noi, patologice, adică nu determină un efect patologic. De aceea nu orice hernie de disc este îngrijorătoare.
Ce înseamnă când ajungi la operație și ce înseamnă o intervenție minim invazivă?
Aș împărți aici situațiile în două. Putem ajunge mai repede la o intervenție chirurgicală atunci când avem un deficit neurologic important. Dacă așteptăm foarte mult cu o problemă neurologică, că vorbim de o amorțeală, că vorbim de o slăbiciune musculară sau mai grav probleme sfincteriene sau de altă natură, atunci trebuie să acționăm mai rapid.
Dacă vorbim despre durere, nu este o decizie pur medicală momentul în care ajungem la intervenția chirurgicală. Este, dacă vreți, un raport între persistența fenomenului dureros și intensitatea acestuia. Dacă vorbim de intensitate mare, atunci durata de așteptare evident că nu va fi foarte lungă pentru că determină un disconfort mare pentru pacient.
Dacă vorbim de un disconfort moderat, dar care se întinde pe perioadă lungă de timp, atunci așteptăm suficient de mult până când pacientul spune „am încercat asta, asta, asta, nu am reușit, nu am găsit altă soluție, trebuie să trecem la etapa următoare”. Dar acel moment nu poate fi definit de medic. E practic o discuție între pacient și medic, împreună ajung la concluzia nu mai obținem nimic dacă mai așteptăm.
Cât durează recuperarea după o operație pe coloană?
Operațiile sunt în ziua de astăzi minim invazive. Fie că vorbim de operații sub microscop sau operații endoscopice care determină o leziune minimă a țesutului înconjurător și a coloanei vertebrale per se, acestea au o spitalizare scurtă, de maxim 24 de ore, și o recuperare care este mai scurtă decât persistența simptomelor.
Ce înseamnă asta? Înseamnă că pacienții de regulă se simt un pic prea bine, prea repede. Avem o perioadă în care recuperarea presupune niște restricții de efort și de mișcare, dar nu sunt niște limitări date de intervenția chirurgicală. Sunt niște restricții pe care trebuie să ni le impunem noi, ca pacienți, mai ales în primele 3 săptămâni, și restricții moderate între 3 și 6 săptămâni, fără a avea neapărat o limitare fizică dată de intervenția chirurgicală. Pacienții se recuperează repede și durerile post operatorii se duc în câteva zile, dar până la vindecarea profundă a coloanei vertebrale trebuie să avem răbdare câteva săptămâni.
Mai poți juca fotbal sau mai poți face sport de performanță după operație a coloanei?
Absolut! Și chiar facem intervenții chirurgicale la sportivi de performanță care ajung să reintre în competiții. E adevărat, pentru sportivi de performanță recuperarea e un pic diferită, având nevoie de o pregătire fizică adecvată pentru a relua competiția respectivă.
Treaba asta se întâmplă undeva între 4 și 6 luni de zile de la intervenția chirurgicală, dar ținta finală atunci când avem un pacient, o persoană cu o hernie de disc este să redevină un om normal, acest lucru cuprinzând inclusiv eforturile fizice mari și foarte mari.
Trei pași pe care să-i faci începând de astăzi, de acum, pentru a avea o coloană vertebrală sănătoasă?
Ar trebui să mergem mai mult, ar trebui să urcăm și să coborăm scări, să nu facem eforturi disproporționate față de nivelul nostru de pregătire fizică. Dacă suntem în mașină, la birou, acasă, pe canapea, de luni până vineri, sâmbătă nu putem să recuperăm 5 zile de repaus făcând o activitate fizică exagerată. Trebuie să păstrăm așa, un mod domol de a parcurge aceste activități fizice.