Scandal în India: Un luptător de top va returna una dintre cele mai importante distincții în semn de protest

Un luptător indian de top (n.r. Bajrang Punia) va returna una dintre cele mai înalte distincţii civile ale ţării, în semn de protest faţă de alegerea unui preşedinte al federaţiei din India, susţinut de predecesorul său, care este acuzat de hărţuire sexuală a luptătoarelor, relatează Reuters.

Bajrang PuniaFoto: PA Images / Alamy / Alamy / Profimedia

Bajrang Punia va returna „Padma Shri” în semn de protest

Bajrang Punia, primul luptător indian care a câştigat patru medalii la campionatele mondiale, a primit Padma Shri - a patra cea mai înaltă distincţie civilă - din partea preşedintelui indian în 2019 pentru performanţele sale ca sportiv.

Vineri, Punia a distribuit scrisoarea sa către premierul Narendra Modi pe rețeaua de socializare X, spunând că „nu va putea trăi cu respectul acordat de guvernul Indiei într-un moment în care femeile luptătoare au fost insultate”.

Decizia sa de a returna premiul vine la o zi după ce Sanjay Singh a fost ales în funcţia de preşedinte al Federaţiei de lupte din India (WFI). Singh a fost susţinut de fostul şef al WFI, Brij Bhushan Singh.

Brij Bhushan Singh a respins acuzaţiile aduse împotriva sa. Cazul său este în curs de judecare, au declarat oficiali ai Partidului Bharatiya Janata (BJP), aflat la guvernare, al lui Modi.

Joi, luptătoare care au protestat au declarat că sunt şocate de faptul că un bărbat susţinut de Brij Bhushan Singh a fost lăsat să conducă WFI.

O luptătoare de top, Sakshi Malik, a declarat că protestele lor au fost trecute cu vederea şi şi-a anunţat retragerea din sport.

În ianuarie, Punia s-a alăturat protestelor luptătoarelor faţă de Brij Bhushan Singh, care este, de asemenea, deputat federal în BJP.

Singh a fost acuzat în iunie de hărţuirea sexuală a şase luptătoare, a fost lipsit de puteri administrative de către Ministerul Sportului, iar guvernul s-a angajat să investigheze acuzaţiile şi să protejeze sportivele.

United World Wrestling (UWW), organismul de conducere global al sportului, a suspendat WFI după acest scandal, relatează News.ro.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
20:23
Accidentare horror pentru Olaru! FOTO: Mijlocașul român, izbit violent de un adversar în Europa League. A părăsit terenul scuipând sânge

19:43
LIVE Inter D'Escaldes - U Craiova, în etapa #2 din Conference League. Oltenii, aproape de majorarea scorului în prima repriză

20:06
Unde se joacă Dinamo - Chindia Clubul a făcut anunțul oficial despre meciul din Cupa României: ce se întâmplă cu abonații

18:59
Mită la ONJN Au încercat să obțină un câștig de 100.000 de euro prin coruperea unui inspector

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Top stiri
Inspirația lui Chivu   FOTO.  Schimbarea românului a făcut diferența în  Inter - Shakhtar,  în mai puțin de două minute
Liga Campionilor
00:19
Inspirația lui Chivu FOTO. Schimbarea românului a făcut diferența în Inter - Shakhtar, în mai puțin de două minute
Citește mai mult

Noul stadion prinde contur   VIDEO.  Moment important surprins de primar:  „Lucrările merg foarte bine”
Superliga
21.10

Probleme pentru Sorin Cârțu   Ce a pățit legenda Craiovei  înaintea meciului cu Inter D'Escaldes: „E rău de tot!”
Conference League

FOTO | Mesaj apocaliptic al Waze, acum pe Centura Capitalei: "34.000 de wazeri în jurul tău". Șofer: Se asfaltează în sensul giratoriu de la Carrefour, coadă de la A1 până la Mogoșoaia
B365