Schimbare importantă la Rapid - Dan Șucu, noul acționar al clubului din Giulești

Dan Şucu este noul acţionar al FC Rapid Bucureşti, acesta urmând a deţine 50% din acţiunile clubului, celelalte 50% fiind deţinute de Victor Angelescu.

HotNews.roFoto: Hotnews

Ambiții mari la Rapid odată cu venirea lui Dan Șucu în acționariat

"Ne dorim ca Rapid să redevină o echipă puternică, care an de an să lupte cu şanse reale la câştigarea titlului din Liga 1. Şi, de ce nu, sperăm pe viitor să ne aducă satisfacţiile dorite şi în competiţiile europene.

Da, ne-am dori mult ca toţi fanii Rapidului să fie din nou mândri de performanţele echipei. Şi tot pentru fanii noştri, ne vom strădui ca aceste performanţe să fie obţinute prin seriozitate şi corectitudine.Ne dorim ca Rapid să fie un exemplu în Liga 1, de club ce îşi respectă promisiunile cu adevărat.

Jucătorii şi angajaţii Clubului să fie plătiţi bine şi fără întârzieri, iar contractele semnate cu partenerii să fie onorate întocmai şi fără excepţii. De asemenea, ne dorim ca Rapid să se susţină independent şi să nu stea niciodată cu mâna întinsă după bani publici.

Mai mult, noi ne plătim taxele către stat şi comunitate, şi nu ne interesează să fim protejaţii niciunui politician.

Ne dorim atât de multe pentru Rapid, şi nu va fi uşor, dar cu toţii ştim că atunci când îţi doreşti ceva cu adevărat vei găsi soluţia potrivită pentru a reuşi", a anunţat acţionariatul FC Rapid Bucureşti, format din Victor Angelescu & Dan Şucu.

Miercuri, de la ora 13:00, va avea loc evenimentul de prezentare al lui Şucu, în cadrul unei conferinţe de presă speciale, ce se va desfăşura la stadionul Rapid - Giuleşti, şi va fi transmisă, în direct, pe paginile de Facebook şi YouTube - FC Rapid 1923, informează News.ro.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
12:46
Cristiano Ronaldo și-a anunțat retragerea! Nu va mai juca pentru Portugalia: „Plec cu capul sus, mândru de drumul pe care l-am parcurs”

13:23
Dezinteres pentru Craiova - Egnatia Fanii nu s-au îngrămădit să-și ia bilete pentru meciul din Conference League. Ultimele detalii

13:22
Unde se vede MotoGP din 2027 Cursele nu vor mai fi transmise de Digi și Prima Sport. Începând cu anul viitor se schimbă deținătorul de drepturi

13:17
Wembanyama a cucerit SUA „Extraterestrul” din NBA rescrie istoria baschetului mondial. Performanță uluitoare!

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Top stiri
Ultimele rămășițe  Imagini spectaculoase din aer cu  șantierul din Ștefan cel Mare!  Ce a mai rămas din fosta arenă Dinamo + când va începe noua construcție
Superliga
04.11

Citește mai mult

„Da, Șucu e cu Zelenski, ești nebun?”  Răzvan Raț a răbufnit după  acuzațiile lui Gigi Becali:  „Câtă cretinătate”
Campionate
03.11

Liga Campionilor  Interul lui Chivu  a făcut spectacol cu Feyenoord  + PSG a demolat-o pe Villarreal
Liga Campionilor

FOTO | Probleme cu noaptea-n cap pe linia 5. Un tramvai abia plecat pe traseu s-a stricat pe Șos. Pantelimon și iată primul blocaj al zilei în transportul în comun din București
B365
05:11