Serbia - Romania 40-38 / Primul test, picat

Handbalistii lui Aihan Omer au pierdut sambata in compania Serbiei un meci pe care l-a controlat in prima repriza, cu toate ca la pauza scorul a fost 21-20 pentru gazde. Meciul a fost unul extrem de spectaculos, ambele echipe au incercat sa faca aeriene sau sa inscrie la capatul unor faze frumoase. In sala au fost 5000 de spectatori care nu au avut motive sa se plictiseasca. Romania a condus si la doua goluri diferenta in prima parte, dar Markovic si Bojinovic au facut diferenta pentru sarbi. Repriza a doua a fost la discretia gazdelor care in minutul 47 conduceau la 5 goluri diferenta insa Ghionea, Petrea (2), Paraianu si Stavrositu reusesc sa restabileasca egalitatea in minutul 53. Sarbii au avut o tresarire de orgoliu si s-au distantat din nou la doua goluri, diferenta ce avea sa fie pastrata pana la final. Cel mai spectaculos gol a fost reusit de Cozma, care a marcat cu o aruncare puternica de la 11 metri distanta. Omer a incercat jocul si cu 2 pivoti, iar sarbii au facut marcaj om la om la Petrea aproape toata repriza secunda. Majoritatea golurilor reusite de nationala noastra au fost reusite in urma unor contraatacuri. Vali Ghionea a fost cel mai bun marcator al Romaniei, reusind 7 goluri. Duminica, Romania si Serbia se vor intalni din nou pentru un meci test. .

Au marcat:

Stavrositu '1, '9, 12, '53,

Buricea '1, '6, '24, '44

Petrea '2, '3, '35, '49, '50, '57

Iacob '7, '17, '19, '29, '36

Ghionea '11, '13, '14, '18, '33, '39, '42

Praianu '16, '18, '20, '35, '47, '58

Fl. Nicolae '23

Toma '25, '31,

Irimescu '38

Georgescu '53

Cozma '59

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
12:49
Românii nu l-au iertat Gafa comisă de Borja Mayoral după egalul cu Craiova: „A învățat geografia de la un american” 😅

13:09
Candidează Figo? „Un laș!” Surpriză la alegerile pentru președinția FIFA. Atac extrem anti-Infantino

11:56
„Amintiți-vă ce a făcut Chivu!” Fost mare jucător al Interului, despre problema nerazzurrilor

12:09
Și-a pierdut viața pe front Fostul jucător al naționalei Ucrainei, declarat decedat

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal

Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!
Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu ne-a bătut Ursul

Cei care cred, cei care aplaudă

Cristian Geambașu: Cei care cred, cei care aplaudă

Top stiri
Dinamo nu se mai oprește!  Armstrong face diferența, dar  cele 5 victorii consecutive ascund o problemă  pentru Campos! Trei concluzii după 2-0 cu Botoșani
Superliga
16.10

Citește mai mult

Cât îl mai ignoră Hagi?   Un mijlocaș, ocolit de România, continuă să fie  titular indiscutabil  în echipa care uimește Europa în acest sezon
Nationala

Alcaraz a plătit scump  A vrut  să-l imite pe Djokovic,  dar totul s-a transformat în coșmar: „I-a distrus încheietura!”
Tenis

Ceva superb în București: siriana de la Shaormeria Cascadelor care-ți face zilele și nopțile mai bune și anii, de vrei
B365