Simona Halep, despre problemele de sănătate din 2018: "Corpul meu a început să tremure. Am stat la spital 3-4 ore"

​Simona Halep (2 WTA) a vorbit la peste un an distanţă despre momentul care a pus pe jar tot tenisul românesc. În ianuarie 2018, după finală pierdută cu daneza Caroline Wozniacki, la Melbourne, scor 6-7, 6-3, 4-6, constănţeaca ajungea pe patul de spital din cauza epuizării, potrivit Mediafax.

Simona a primit ingrijiri medicale pe durata finalei de la AOFoto: ausopen.com

Iar după ce ştirea a prins cheag, echipa Simonei a postat pe reţelele de socializare imagini cu jucătoarea aflată în spital. La momentul respectiv speculaţiile au curs, fiind avansate mai multe ipoteze. Halep a vorbit de la rar spre foarte rar, însă a explicat ieri, pentru Tennis Head, cele întâmplat la Antipozi, în urmă cu 15 luni.

”Am încercat să dorm, dar corpul meu a început să tremure. Aveam crampe şi am simţit nevoia unui ajutor. Am stat la spital 3-4 ore”, a spus Simona Halep, potrivit Tennis Head.

ESPN a anunţat la momentul respectiv că Simona a fost internată sâmbătă şi externată duminică. Alături de informaţiile oferite, sursa citată a publicat şi o poză cu Halep pe perfuzii. Efortul de la Australian Open a marcat-o pe sportiva din Constanţa. În timpul finalei, Halep a cerut intervenţia echipei medicale, iar tensiunea i-a fost măsurată pe teren, într-o cursă cu oboseală de-a lungul celor şapte meciuri. Turneul din Australia a fost unul istovitor pentru fostul număr 1 mondial. Halep s-a accidentat în prima partidă, atunci când şi-a sucit glezna şi a jucat cu dureri de-a lungul celorlalte meciuri.

*sursă foto: ESPN

Organizatorii turneului de pe pământ australian au decis să tragă acoperişul pentru finala Federer - Cilic pentru a-i proteja pe cei doi sportivi de temperaturile extrem de ridicate, la Melbourne fiind 38 de grade Celsius. Măsura a fost luată după ce s-a aflat ce s-a întâmplat cu Simona, ea suferind o dezhidratare din cauza efortului ridicat depus pe o vreme sufocantă.

S-ar putea să te mai intereseze și:

VIDEO Blestemul finalelor: Simona Halep, invinsa dramatic in ultimul act de la Australian Open de Caroline Wozniacki 6-7(2), 6-3, 4-6

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:27
„L-au lucrat la marea meserie!” Patronul FCSB l-a sunat direct pe dinamovistul Nicolescu să verifice: „Așa l-au păcălit pe MM”

22:36
„Va putea pleca” Președintele lui Dinamo, despre transferurile din iarnă: „E pentru prima dată”

23:30
Accident pe circuit Portarul din Serie A s-a izbit cu Ferrari-ul de parapet la 113 km/h » Se află în afara oricărui pericol

22:26
„L-au persiflat!” A fost adus la FCSB pentru a face transferuri, dar l-au ignorat total: „Să nu mai calce impostorul ăsta pe-aici!”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Top stiri
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!”  Gigi Becali îi schimbă rolul lui  Reghecampf:  „Fii Ferguson!”
Superliga
11.11

Citește mai mult

Primăria a respins protestul  A refuzat avizarea  mișcării pro-Georgescu,   chiar în ziua meciului România - Polonia
Nationala

Triplu medaliat olimpic, acuzat de rasism   Exclus din lotul pentru Mondiale,  după ce le-ar fi trimis coechipierilor  mesaje scandaloase  despre un alt coleg
Ciclism

FOTO | "Casa cu Iederă" din Cotroceni, superb poem de toamnă. Una dintre cele mai frumoase și mai fotografiate clădiri din București e pe strada Doctor Staicovici
B365
10.11