Simona Halep: "Încep să mă relaxez de la meci la meci"

Simona Halep: "Încep să mă relaxez de la meci la meci"

​Simona Halep a trecut în 68 de minute de Taylor Townsend (SUA, 72 WTA), iar calificarea în turul trei de la Roland Garros a venit cu doar patru game-uri cedate (6-3, 6-1). "Încep să mă relaxez de la meci la meci și sper ca în turul trei să fie și mai bine decât astăzi", a precizat Simona într-o conferință de presă.

Simona Halep antrenament (2)Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Ce a spus Simona la conferința de presă:

"Ritmul a fost foarte diferit față de ieri, am reușit să lovesc destul de bine chiar dacă unele mingi mă săreau și mi-au venit deasupra umărului. A fost greu să dau returul pentru că a venit cu efect invers, e stângace. Nu prea am jucat cu sportive de mâna stângă până acum. Cred că primul serviciu nu mi-a mers foarte bine, dar doi-ul a fost destul de ok, nu mi-a făcut puncte multe pe serviciul doi. Am mers la fileu destul de des si cred că spre finalul setului doi am mișcat-o destul de mult, ceea ce trebuia să fac mai bine în primul set.

Față de primul meci am fost mult mai bine din punct de vedere emoțional. S-a schimbat totul, pentru că așa cum spune mereu, primul tur este cel mai greu la Grand Slam-uri. Încep să mă relax de la meci la meci și sper ca în turul trei să fie și mai bine decât astăzi.

Nu prea contează pe ce arenă joc, ci contează cum mă simt în zilele astea. În prima zi puteam să joc pe terenul 18 că voiau să mă mute. Starea de spirit din ziua respectivă este cea mai importantă" - Simona Halep.

Despre Serena Williams

"Ea este capabilă de orice din punctul meu de vedere, dar nu știu cât de bine este fizic în momentul acesta. Este greu după ce naști să vii și să joci un turneu de Grand Slam. Eu zic că este capabilă de rezultate mari în orice moment" - Simona Halep.

Meci Serena vs Maria - Ar fi de partea americancei

"E foarte greu să spun și nu prea îmi place să spun eu, dar cred că Serena (n.r. ar fi de partea ei într-un meci împotriva Mariei Sharapova" - Simona Halep.

Ce trebuie să facă pentru a rezista perfect fizic la un Grand Slam

"Cred că programul ar trebui să fie foarte strict și asemănător în fiecare zi. Adică trebuie să faci cam aceleași lucruri în fiecare zi ca să îți păstrezi rutina și să nu-ți pierzi energia în alte chestii", a conchis Simona Halep.

Simona Halep și Andrea Petkovic s-au mai întâlnit de șapte ori, scorul fiind 6-1 în favoarea jucătoarei noastre. Ultima confruntare a avut loc în 2016, la FedCup, unde Halep s-a impus cu 6-4, 6-7 (5), 6-4. Petkovic a câştigat primul duel, disputat în urmă cu nouă ani, în sferturile turneului de la Bucureşti, scor 6-2, 7-6 (2).

S-ar putea să te intereseze și:

VIDEO Roland Garros: Simona Halep vs Taylor Townsend 6-3, 6-1/ Halep, în control - Calificare în turul trei

Cronică de la fața locului - Simona Halep, antrenamentul și ora de somn a copiilor

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
15:27
Boutoutaou, la Dinamo? Patronul FCSB vrea să scape deja de algerian: „MM a vorbit cu Nicolescu. Îmi asum gaura de 800.000 de euro”
Boutoutaou, la Dinamo? Patronul FCSB vrea să scape deja de algerian: „MM a vorbit cu Nicolescu. Îmi asum gaura de 800.000 de euro”
14:58
„Arbitrii mi-au spus asta” Noi detalii despre conflictul Armstrong - Alibec: „Atunci s-a potolit”
„Arbitrii mi-au spus asta” Noi detalii despre conflictul Armstrong - Alibec: „Atunci s-a potolit”
14:45
Veste bună pentru Drăguș! Verdictul RMN-ului efectuat la echipa națională: entorsă ușoară. Obiectivul: să fie bun de joc la derby-ul cu Rapid
Veste bună pentru Drăguș! Verdictul RMN-ului efectuat la echipa națională: entorsă ușoară. Obiectivul: să fie bun de joc la derby-ul cu Rapid
14:09
„Făcea gesturi obscene!” Un oficial de la Farul l-a pus la zid pe Danny Armstrong: „Nu accept să nu ne respecte”
„Făcea gesturi obscene!” Un oficial de la Farul l-a pus la zid pe Danny Armstrong: „Nu accept să nu ne respecte”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo
Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine <span>l-a</span> lăsat pe Becali să ajungă până aici?
Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu
Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia
Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi <span>n-are</span> dreptul să ne ceară acest lucru
Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți
În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului
Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului
Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!
Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton
Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona
Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin
Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar
Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs
Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi
Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?
Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!
Și dacă s-ar vinde FCSB?

Silviu Tudor Samuilă: Și dacă s-ar vinde FCSB?

Silviu Tudor Samuilă: Și dacă <span>s-ar</span> vinde FCSB?
De ce mai joacă Djokovic

Cristian Geambașu: De ce mai joacă Djokovic

Cristian Geambașu: De ce mai joacă Djokovic
50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale

Cătălin Tolontan: 50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale

Cătălin Tolontan: 50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale
Top stiri
„Sper să fi scăpat de patima alcoolului!”  Anamaria Prodan, mesaj pentru fostul ei soț:  „Să-i facă statuie lui Gigi în fața dormitorului!”  » Ce avertisment are
Superliga
13:56
„Sper să fi scăpat de patima alcoolului!” Anamaria Prodan, mesaj pentru fostul ei soț: „Să-i facă statuie lui Gigi în fața dormitorului!” » Ce avertisment are
Citește mai mult
„Sper să fi scăpat de patima alcoolului!” Anamaria Prodan, mesaj pentru fostul ei soț: „Să-i facă statuie lui Gigi în fața dormitorului!” » Ce avertisment are
„E nevoie de sacrificii”   Darius Movileanu, după aurul cucerit în Kazahstan:  „Asta a făcut diferența”  » De ce e nevoit să se antreneze în Germania
Alte sporturi
13:43

Reghecampf, drum liber spre FCSB!  Becali anunță că  i-a plătit suma restantă lui Mihai Rotaru.  Valoarea totală a datoriei » Când ajunge în România
Superliga
13:03

VIDEO | Negoiță ne arată cum e pusă în practică operațiunea „copacii cu armură” în parcările din Sectorul 3. „Am început în zona Cioplea”
B365
20.09