Simona Halep, obiective mărețe alături de Patrick Mouratoglou - Ce vrea fosta lideră mondială să schimbe la jocul ei

Simona Halep, obiective mărețe alături de Patrick Mouratoglou - Ce vrea fosta lideră mondială să schimbe la jocul ei

Simona Halep și Patrick Mouratoglou au anunțat joi pe rețelele sociale că vor începe o colaborare „full time”, iar acum fosta lideră mondial a vorbit despre obiectivele pe care și le-a impus alături de antrenorul francez cu origini grecești.

HotNews.roFoto: Hotnews

Simona Halep și Patrick Mouratoglou, conexiune instantanee

Simona Halep i-a realizat portretul lui Patrick Mouratoglou, fosta lideră mondială afirmând că francezul are o personalitate puternică și că o poate ajuta să revină în vârful ierarhiei WTA.

„I-am propus lui Patrick să lucrăm împreună, pentru că îmi doresc cu adevărat să revin în top. Am simțit că el este cea mai potrivită persoană să mă ajute să realizez asta. Am fost norocoasă că a fost disponibil. Vreau să revin în top și, firește, visez să câștig un alt titlu de Grand Slam, pentru asta lucrez zi de zi.

Patrick a făcut-o pe Serena mai bună decât era înainte. Acest aspect l-a adus printre cei mai buni antrenori din lume. Nu-l știam prea bine înainte de acest an. Nu am vorbit niciodată și nu aveam o părere despre cum este, dar am văzut acum că are o personalitate puternică și este destul de exigent ca antrenor. Asta mi se potrivește mie și de aceea sunt aici.

E ușor să vorbești cu el. Acum ne știm deja destul de bine, ceea ce e un pas mare pentru mine, pentru că eu nu-s neapărat foarte deschisă cu toată lumea, sunt o persoană foarte introvertită. A fost ușor să mă deschid cu el și cred că asta e un lucru bun pentru relația noastră pe teren. Felul în care comunică – simplu și clar – este foarte puternic. Știe să transmită în așa fel încât, din câteva cuvinte, înțelegi perfect ce ai de făcut” - Simona Halep, într-un interviu pentru Tennis Majors.

Simona Halep vrea să fie mai agresivă pe teren

În condițiile în care tot mai multe jucătoare care lovesc puternic și-au făcut prezența în fruntea ierarhiei WTA (Iga Swiatek, Aryna Sabalenka, Paula Badosa etc), Simona a afirmat că trebuie să fie „un pic mai agresivă” pe teren pentru a putea concura la cel mai înalt nivel.

„Vreau să iau mingea mai devreme. Vreau să-mi deschid terenul mult mai bine decât o făceam înainte. Nu spun că jocul meu de până acum era unul prost, dar vreau să-l fac mai puternic.

De asemenea, vreau să îmi întăresc și corpul, pentru că dacă vrei să joci ofensiv și de pe baseline cu jucătoarele care lovesc mingea puternic nu e deloc ușor. De aceea, trebuie să fiu puternică fizic.

Voi lucra la asta, dar și la a-mi deschide terenul, să folosesc unele unghiuri mai bine decât până acum și să iau mingea mult mai repede. Acesta este obiectivul, în viziunea noastră” - Simona Halep.

Câștigarea unui Grand Slam pe hard, principalul obiectiv al Simonei Halep

Câștigătoare la Roland Garros (2018, zgură) și Wimbledon (2019, iarbă), Simona a afirmat că își dorește să cucerească și un titlu major pe hard (la US Open sau Australian Open).

„Iubesc zgura, de aceea am putut să câștig multe titluri pe această suprafață. Am câștigat și Wimbledon, lucru pe care nu l-am așteptat, pentru că jocul acolo e foarte rapid și ai nevoie și de un serviciu bun.

Dar jocul meu a fost cu adevărat bun în acel an și s-a potrivit perfect pe suprafață și, în plus, am avut și multă încredere. Am câștigat titluri mari și pe hard, dar n-am reușit încă să câștig și un Grand Slam, așa că probabil că trebuie să fac ceva extra ca să pot câștiga unul.

De aceea lucrez acum cu Patrick, poate mă va putea ajuta să câștig unul și pe hard. Ar fi super, super frumos să reușesc și acest lucru în cariera mea” - Simona Halep.

Halep şi-a prezentat echipa actuală, precizând că mai are nevoie de un kinoterapeut alături de ea.

„Echipa mea este formată din Virginia Ruzici, managerul meu în ultimii 16 ani, Arnaud Restifo, partenerul meu de antrenament, antrenorul meu fizic Teo Cercel. Aș dori să adaug un kinetoterapeut în echipă. Poate el sau ea va veni de la academie” - Simona Halep.

Patrick Mouratoglou și jucătorii pe care i-a antrenat în carieră

Cunoscutul antrenor francez și-a început cariera în 1999, atunci când l-a pregătit pe Marcos Baghdatis (1999-2006).

De la acel moment, Mourtagolou a mai colaborat cu Anastasia Pavlyuchenkova (2007-2009), Aravane Rezai (2009-2010), Yanina Wickmayer (2009-2012), Laura Robson (2010-2011), Jeremy Chardy (2021), Grigor Dimitrov (2012), Stefanos Tsitsipas (2018), Coco Gauff (2018), Serena Williams (2012-prezent), iar acum Simona Halep.

Mouratoglou, 31 de trofee ca antrenor - Dintre aceastea, 10 de Grand Slam alături de Serena Williams

În total, antrenorul francez a cucerit 31 de trofee alături de cei pe care i-a pregătit în carieră. În mod evident, cele mai spectaculoase rezultate le-a avut alături de Serena Williams: zece titluri de Grand Slam (Australian Open - două trofee / Roland Garros - două trofee / Wimbledon - trei trofee / US Open - trei trofee).

De asemenea, și-a mai trecut în CV o medalie de aur la Jocurile Olimpice (cucerită de Serena la JO 2012 Londra) și trei trofee la Turneul Campioanelor (desigur, tot alături de Serena).

Lista este completată de alte 9 turnee câștigate: Premier Mandatory și Premier 5 (cu Serena Williams și Aravane Rezai - Madrid în 2010).

S-ar putea să te intereseze și:

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
14:27
Primă ca la câștigarea Cupei! Câți bani vor încasa jucătorii după victoria surpriză cu FCSB
Primă ca la câștigarea Cupei! Câți bani vor încasa jucătorii după victoria surpriză cu FCSB
12:44
Stanciu, campion în China! FOTO: Triumf cu Dalian după o revenire IREALĂ în ultimele 5 etape + în 2022 clubul era în liga a patra!
Stanciu, campion în China! FOTO: Triumf cu Dalian după o revenire IREALĂ în ultimele 5 etape + în 2022 clubul era în liga a patra!
13:39
Dramă totală în Argentina FOTO. Fanii lui Rosario au intrat pe teren să sărbătorească titlul, dar trofeul a ajuns la Boca Juniors!
Dramă totală în Argentina FOTO.  Fanii lui Rosario au intrat pe teren să sărbătorească titlul, dar trofeul a ajuns la Boca Juniors! 
13:31
Mobilizare după tragedie Gest impresionant după moartea lui Jesus De Miguel: „Un angajament pe care ni-l asumăm”
Mobilizare după tragedie Gest impresionant după moartea lui Jesus De Miguel: „Un angajament pe care ni-l asumăm”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu <span>anti-FCSB!</span> Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce <span>l-a</span> mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu <span>l-a</span> umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, <span>s-a</span> descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede <span>s-a</span> dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu
Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!
Top stiri
„Au vrut să le facă de râs?”   Ședința foto oficială pentru WTA Finals 2026 , descrisă de fani drept un fiasco total: „Cum e posibil să publici așa ceva?”
Tenis
07.11
„Au vrut să le facă de râs?” Ședința foto oficială pentru WTA Finals 2026, descrisă de fani drept un fiasco total: „Cum e posibil să publici așa ceva?”
Citește mai mult
„Au vrut să le facă de râs?” Ședința foto oficială pentru WTA Finals 2026 , descrisă de fani drept un fiasco total: „Cum e posibil să publici așa ceva?”
A CEDAT ÎN TIMP RECORD!  Se vede deja pământul pe Arena Națională, la doar  două luni de la schimbarea gazonului!  Imagini de la FCSB - Corvinul
Superliga

„Mă simt analfabet funcțional”   Vali Moraru, bulversat  de discursul lui Pancu: „Se amestecă așa niște lucruri” + Costi Mocanu, categoric: „I-aș rezilia contractul”

FOTO | Extraordinară poveste scoasă la lumină de sub buruieni din Cimitirul Bellu. Cine a fost Grigore Ciupescu, marele magistrat de pe vremea Regelui Carol I
B365
04:00