Radu Naum Noi unde suntem?

• A venit iarna. Ce surpriză! Terenuri înghețate, populație zgribulită, pregătire în Antalia, lapoviță, noroi. Urât.

Ce fotbal să joci pe vremea asta? Sau, stai!, iarna nu rimează cu altceva? Nu cumva cu sporturile de iarnă, după cum le e și numele?

Schi alpin, schi fond, sărituri de la trambulină, biatlon vă spun ceva? Mai ales biatlonul în vremurile astea în care e bine să fii pregătit să te deplasezi repede în orice condiții și să tragi bine cu o pușcă. Și mai sunt și altele.

Noi unde suntem? Pe nicăieri. Pentru noi sporturile de iarnă nu există. Există cozi kilometrice către stațiuni, cozi de ore la instalațiile de cablu și înzăpeziri. Dar astea, cu blocatul și așteptatul, sunt sporturi naționale. Nu țin cont de anotimp ci de felul în care ne-am organizat pe acest pământ.

Când ninge zicem că e bucuria copiilor. Și chinul adulților. Despre altceva e după cum dă Domnul. Nu că n-am avea munți, oho! Dar e ca în bancul cu milițianul care dă din umeri în timp ce un străin îl întreabă în mai multe limbi încotro s-o ia și când un puști îi spune, admirativ, despre câte cunoștințe avea respectivul, chipiul îi răspunde „Și la ce i-a folosit?”.

După cum n-am mai inventat sporturi în afară de cele lăsate de regimul comunist, tot așa am cam rămas cu aceleași stațiuni în care s-ar putea organiza performanța în sporturile de sezon.

Sigur, s-a făcut o trambulină, au fost concursuri. Din când în când mai apare câte o știre cu vreo speranță pe care o înghite repede neantul. Continuăm să ne dăm la vale cu punga.

Ne uităm un pic în jurul nostru? În Estul nostru? Ăia ce fac, cum fac? Acum câteva zile a avut loc concursul de Cupă Mondială de sărituri cu schiurile de la Zakopane, în Polonia. Lumea de pe lume. Mii și mii de oameni, steaguri, voie bună, bătea vântul, era un frig de le îngheța vinul fiert dar nu conta. Dansau, râdeau, aplaudau. A câștigat un sloven. Un alt sloven e liderul Cupei Mondiale.

O să fac depresie într-o zi de la sloveni. Domne’, sunt o mână de oameni, dar sunt peste tot în sport. În toate sporturile. Din ciclism până în baschet, din fotbal până la sărituri cu schiurile. Peste tot. Nu te poți întoarce că dai de ei.

Eu nu pricep, în țara aia oamenii mai fac și altceva?! Mai există doctori, ingineri, jurnaliști, chelneri, profesori? A, pardon, profesori trebuie să fie. Bun, poate că e ceva cu poporul ăla, o fi venit din Alfa Centauri. Spre deosebire de noi, care suntem din Beta Bancuri.

Polonezii sunt și ei acolo. Da, ăștia au tradiție. Adam Malysz e o referință. Dar nici lor nu le-a picat din cer, au construit. Și munți nu au mai mulți ca noi.

Hopa, uite și un bulgar în clasament! Lasă că alt bulgar, Popov, a câștigat o etapă de slalom în Cupă Mondială, ceea ce noi nu visăm în veci de veci. Visăm doar că mergem la ei să să ne dăm pe pârtie, că la noi... citiți mai sus.

Bun. Să vedem ce se întâmplă la schi alpin. Vedem unguri. Croați. Haideți și la biatlon. Oberhof. Ștafeta feminină de 4x6 km. În clasament Slovenia (v-am zis, depresie!), Polonia, Cehia, Slovacia, Estonia, Letonia, Ucraina, Bulgaria. Noi? Noi facem pregătire în Antalya.

E jenant. Sigur că e mai ușor să dai cu piciorul într-o „bășică” decât să te organizezi în sporturi costisitoare în bani, energie, rezistență, perseverență. Dar să nu existăm, în nici un fel?!

Suntem o mare gaură neagră pe harta Europei în sporturile de iarnă. Care vin cu niște valori, cu cultura lucrului bine făcut, cum ne aburea Marele Schior. Căci pe munte lăutăria nu iartă. Acolo trebuie să știi cine ești și ce vrei.

Vin Jocurile Olimpice de iarnă. Înțeleg că avem o delegație numeroasă. 24 de sportivi. Unii naturalizați. Unii cu perspective. Au mai fost. Știm, important e să participi. După care important ar fi să progresezi. Să știi către ce mergi. Să nu o iei mereu ca Sisif de la capăt în drumul către nicăieri.

Important ar fi existe un plan. Îl vede cineva? Deocamdată vin Jocurile Olimpice. Și cum vin așa vor trece. Ei, și la ce le-a folosit?