Spectatorii revin în tribune - Când şi în ce condiţii pot fi prezenţi fanii la competiţiile sportive

Spectatorii vor putea reveni în tribune la competiţiile sportive, ca urmare a unei hotărâri care a fost adoptată în şedinţa de Guvern de vineri, se arată într-un comunicat de presă al Ministerul Sportului.​

Stadionul SteauaFoto: Victor Cozmei / HotNews.ro

Competiţiile sportive se vor putea desfăşura cu spectatori în tribune în limita a 30% din capacitatea arenelor, atât la exterior, cât şi la interior, dar doar în intervalul orar 05:00 - 21:00.

"Sportul românesc se bucură de măsuri de relaxare privind participarea spectatorilor la competiţiile sportive, ca urmare a hotărârii de guvern adoptate în şedinţa de Guvern de astăzi, pentru modificarea anexelor nr. 2 şi 3 la H.G. nr. 1183/08.11.2021, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 9 noiembrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Astfel, potrivit noilor reguli, competiţiile sportive se vor putea desfăşura cu spectatori în tribune, în limita a 30% din capacitatea maximă a spaţiului, atât în spaţii închise", cât şi deschise, precizează sursa citată.

Ministrul Sportului, Eduard Novak, a afirmat că măsura a fost adoptată în prima şedinţă a noului Guvern.

"Este o primă măsură în favoarea sportului, pe care noul guvern o adoptă din prima zi, după cea de reorganizare a MTS ca Ministerul Sportului. Desigur, este nevoie de multă responsabilitate şi pe mai departe. Este nevoie de respectarea măsurilor în vigoare şi de continuarea campaniei de vaccinare, pentru că doar aşa putem limita efectele negative ale acestei pandemii şi reveni spre normalitate", a declarat Ministrul Sportului, Eduard Novak.

Participarea la aceste activităţi este permisă doar pentru persoanele care deţin certificat verde, respectiv cele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare şi cele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

"Accesul spectatorilor în tribune este permis doar în intervalul orar 05:00 - 21:00. Această măsură reprezintă un câştig major pentru sport, sportivi şi iubitorii sportului", se mai arată în documentul citat.

Regulile generale aplicabile evenimentelor sportive în aer liber şi în spaţii închise se regăsesc în cuprinsul Ordinului comun MTS/MS nr. 310/708/2021, informează Agerpres.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
18:18
„M-am distrus cu alcool și cocaină” Povestea cruntă a marelui atacant care a fost la un pas de moarte, după ce a ratat CM 2022. A fost coleg cu Hagi și Popescu

18:12
Rapid poate pierde 12 jucători Daniel Pancu, mesaj pentru cei care nu vor să continue: „Ar fi bine să o spună acum!” » Ce a zis despre Dobre

17:34
„Emblema clubului” Reacția rivalilor după plecarea lui Mihai Stoica de la FCSB: „Pierdere mare”

16:54
Prima reacție a lui MM Mihai Stoica, mesaj de adio după despărțirea de FCSB » Ce a spus despre Becali

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?
Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Top stiri
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!”  Gigi Becali îi schimbă rolul lui  Reghecampf:  „Fii Ferguson!”
Superliga
11.11

Citește mai mult

Primăria a respins protestul  A refuzat avizarea  mișcării pro-Georgescu,   chiar în ziua meciului România - Polonia
Nationala

Triplu medaliat olimpic, acuzat de rasism   Exclus din lotul pentru Mondiale,  după ce le-ar fi trimis coechipierilor  mesaje scandaloase  despre un alt coleg
Ciclism

Restricții de circulație pentru meciul de fotbal dintre România - Polonia, de pe Arena Națională. Cum se schimbă traficul sâmbătă și care sunt rutele ocolitoare
B365
11:45