Discursul lui David Popovici înaintea finalei de 100 m liber, ultima sa cursă de la CM de Înot 2023

Discursul lui David Popovici înaintea finalei de 100 m liber, ultima sa cursă de la CM de Înot 2023

David Popovici s-a calificat cu al cincilea timp în marea finală a probei de 100 metri liber din cadrul Campionatului Mondial de Natație, iar sportivul român a vorbit despre ce s-a întâmplat în aceste zile, dar și despre obiectivul său din ultima cursă de la Fukuoka (Japonia).

David PopoviciFoto: Cris BOURONCLE / AFP / Profimedia

David Popovici: „O să calculez pe cât de bine pot finala de mâine”

David a vorbit la zona mixtă despre programul încărcat de la CM de Înot, a comentat din nou ce s-a întâmplat în finala de la 200 m liber (a terminat pe locul 4) și s-a declarat mulțumit de timpul obținut în semifinalele probei de 100 m liber.

​„Am încercat să dorm pe cât de bine am putut, am mâncat cum trebuie și am încercat să mă odihnesc, programul a fost destul de înghesuit, dar ne descurcăm cu ce avem, nu numai eu am trecut prin programul acesta, ci mai toți competitorii mei.

Nu prea am vorbit nimic (cu antrenorul Adrian Rădulescu, după finala de la 200 m liber) pentru că s-a înțeles de la sine că al meu corp și-a dat shut down. Amândoi suntem conștienți de ce s-a întâmplat, că primele trei bazine au fost foarte bune, iar ultimul, deși este specialitatea mea de obicei, acum pur și simplu nu am fost suficient de antrenat.

Sunt fericit cu timpul (n.r. din semifinalele probei de 100 m liber), era important să mă calific, cred că sunt al cincilea și asta e foarte bine. Finala e mâine. Îmi doresc să iasă bine, să am grijă să o calculez pe cât de bine pot” - David Popovici, la zona mixtă, citat de GSP.

De știut

• Marea finală a probei de 100 m liber de la CM de Înot este programată joi, de la ora 14:21 (ora României).
• Cursa va fi LiveBLOG pe HotNews.ro și în direct pe Antena 1 și platforma AntenaPlay (contra cost, abonament lunar de 7,99 euro).
• Elevul lui Adrian Rădulescu a ratat dramatic prezența pe podium în proba de 200 m liber (locul 4), după ce a condus pe aproape întreaga durată a finalei.

Cum vor arăta culoarele la marea finală de la 100 m liber

1. Maxime Grousset (Franța / 24 ani)

2. David Popovici (România / 18)

3. Zhanle Pan (China / 18)

4. Matthew Richards (Marea Britanie / 20)

5. Kyle Chalmers (Australia / 25)

6. Nandor Nemeth (Ungaria / 23)

7. Jordan Crooks (Insulele Cayman / 21)

8. Jack Alexy (SUA / 20).

Timpii obținuți în semifinale de finaliștii probei de 100 m liber

1. Matthew Richards 47.47

2. Kyle Chalmers 47.52

3. Zhanle Pan 47.61

4. Nandor Nemeth 47.62

5. David Popovici 47.66

6. Jordan Crooks 47.71

7. Maxime Grousset 47.87

8. Jack Alexy 48.06.

>> David Popovici, prima explicație după ce a încheiat în afara podiumului cursa de 200 m liber de la CM de Înot

David Popovici și proba de 200 m liber de la CM Înot

24 iulie / Serii / 1:45:86

24 iulie / Semifinale / 1:44.70

25 iulie / Finala / 1:44.90 / Locul 4

David Popovici și proba de 100 m liber de la CM Înot

26 iulie / Serii / 47.90

26 iulie / Semifinale / 47.66

27 iulie / Finală / ora 14:21

>> David Popovici și ușurința cu care câștigă medalii – Cum și-a găsit echilibrul și fericirea

David Popovici, dublu campion european și mondial în vara lui 2022

David Popovici a cucerit două medalii de aur la CE Natație de la Roma din august 2022, sportivul nostru fiind de neoprit în proba regină de 100 m liber , dar și în cea de 200 m liber.

Reamintim că în luna iunie a anului 2022, David Popovici a făcut dubla la CM de Natație de la Budapesta, el reușind să se impună în probele de 100 m liber și 200 m liber.

De-a lungul Campionatului Mondial de Natație un singur sportiv reușise să câștige probele de 100 și 200 m liber de la aceeași ediție.

Se întâmpla în urmă cu 49 de ani, iar cel care bifa această performanță se numește Jim Montgomery (SUA - are în prezent 67 de ani). Ediția din acel an a competiției a fost găzduită de Belgrad.

S-ar putea să te intereseze și:

>> CM Natație 2023 - Componența delegației României: David Popovici, liderul grupului

>> David Popovici și decizia importantă luată privind viitorul său

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
15:46
Specialitatea casei la Inter FOTO. Chivu, copleșit de încă o remontada nebună! Ce făcea după golul victoriei
Specialitatea casei la Inter  FOTO. Chivu, copleșit de încă o remontada nebună! Ce făcea după golul victoriei
15:34
„Nu am fost pe teren” Victor Angelescu recunoaște dominația FCSB: „N-am existat, e îngrijorător”
„Nu am fost pe teren” Victor Angelescu recunoaște dominația FCSB: „N-am existat, e îngrijorător”
15:05
„E nevoie de educație” Replică după ce Reghecampf a minimalizat episoadele rasiste de la FCSB - Rapid: „Am confundat un comportament frecvent cu unul acceptabil”
„E nevoie de educație” Replică după ce Reghecampf a minimalizat episoadele rasiste de la FCSB - Rapid: „Am confundat un comportament frecvent cu unul acceptabil”
16:02
Bruno Fernandes, pedepsit Carrick l-a scos din primul „11” al lui United după! Declarațiile care l-au costat postul
Bruno Fernandes, pedepsit Carrick l-a scos din primul „11” al lui United după! Declarațiile care l-au costat postul
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!
Top stiri
Girează rasismul ultrașilor   VIDEO.   Gestul șocant făcut de jucătorii de la FCSB  în momentul în care Peluza Nord scanda lozinci rasiste
Superliga
24.10
Girează rasismul ultrașilor VIDEO. Gestul șocant făcut de jucătorii de la FCSB în momentul în care Peluza Nord scanda lozinci rasiste
Citește mai mult
Girează rasismul ultrașilor VIDEO. Gestul șocant făcut de jucătorii de la FCSB în momentul în care Peluza Nord scanda lozinci rasiste
„Groaznic! Așa nu facem nimic”  Pancu, după eșecul drastic cu FCSB: „Din prima secundă  am simțit că nu vom câștiga”
Superliga
00:12

Inspirația lui Reghecampf!   VIDEO.  Rezervele alese de antrenorul de la FCSB  au întors derby-ul cu Rapid  » Patru goluri în 23 de minute!

ESENȚIAL | Comitetul pentru Situații de Urgență București, convocat pentru periculoasa situație din Drumul Taberei, unde un bloc cu bulină roșie s-a fisurat între etajele 5 și 8
B365