Handbal (f): Rapid l-a demis pe antrenorul Kim Rasmussen

Cu doar două victorii în acest sezon competițional, echipa de handbal feminin a Rapidului ocupă locul 8 în Liga Florilor după 3 etape. Oficialii clubului au luat decizia de a se despărți de antrenorul Kim Rasmussen.

Kim RasmussenFoto: Henning Bagger / AFP / Profimedia

David Ginesta Montes va fi noul antrenor al Rapidului

Echipa de handbal feminin a Rapidului are parte de un start de sezon foarte modest, cu doar două succese și 4 înfrângeri.

Giuleștencele au pierdut în ultima etapă din Liga Florilor și derby-ul cu CSM București (25-21), iar joi clubul a anunțat despărțirea de Kim Rasmussen și staff-ul său.

„Kim Rasmussen, Bo Rudgaard și CS RAPID au hotărât, de comun acord, rezilierea contractului. Îi mulțumim lui Kim și lui Bo pentru colaborare și le dorim mult succes în carieră!

Toată suflarea rapidistă va fi alături de voi, împreună suntem siguri că vom duce RAPID acolo unde merită, atât în Liga Campionilor cât și în competiția internă!

Începând de mâine, staff-ul tehnic al echipei va fi format din: David Ginesta Montes – antrenor principal, Florin Ciupitu – antrenor secund, Mehmedalija Mulabdic – antrenor cu portarii şi Rareș Fortuneanu – director tehnic.” - se arată în comunicatul oficial al clubului.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
15:05
„E nevoie de educație” Replică după ce Reghecampf a minimalizat episoadele rasiste de la FCSB - Rapid: „Am confundat un comportament frecvent cu unul acceptabil”

14:43
„Trebuie să le iau apărarea” VIDEO. Pe cine aruncă Rapid vina pentru scenele de la momentul de reculegere: „Se știe asta! El a fost neinspirat”

14:11
„Patroane, vino la meci că îi batem” Reghe l-a vrut pe Becali în tribune cu Rapid! De ce n-a venit la stadion

14:17
Rasism șocant în Bundesliga Cine e jucătorul abuzat și amenințat cu moartea: „Suntem îngroziți de o asemenea ură”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Top stiri
Girează rasismul ultrașilor   VIDEO.   Gestul șocant făcut de jucătorii de la FCSB  în momentul în care Peluza Nord scanda lozinci rasiste
Superliga
24.10

Citește mai mult

„Groaznic! Așa nu facem nimic”  Pancu, după eșecul drastic cu FCSB: „Din prima secundă  am simțit că nu vom câștiga”
Superliga
00:12

Inspirația lui Reghecampf!   VIDEO.  Rezervele alese de antrenorul de la FCSB  au întors derby-ul cu Rapid  » Patru goluri în 23 de minute!

ESENȚIAL | Comitetul pentru Situații de Urgență București, convocat pentru periculoasa situație din Drumul Taberei, unde un bloc cu bulină roșie s-a fisurat între etajele 5 și 8
B365