​VIDEO Real Madrid, afectată de absența jucătorilor importanți și lipsită de noroc, pierde în Rusia

​VIDEO Real Madrid, afectată de absența jucătorilor importanți și lipsită de noroc, pierde în Rusia

​Campioana Europei Real Madrid a fost surpriza negativă a serii de Champions League, după ce a fost învinsă în deplasare de CSKA Moscova, scor 1-0. Rușii au marcat după doar 65 de secunde și au reușit să păstreze poartă lui Akinfeev intactă până la finalul meciului, după ce madrilenii au lovit de trei ori bara.

HotNews.roFoto: Hotnews

Meciul a început cu pasa greșită dată de Toni Kroos spre propriul portar, pe care Nikola Vlasic (împrumutat de la Everton) a interceptat-o și l-a învins pe Keylor Navas cu un șut din careu.

Real Madrid a dominat cu o posesie de 69%. Karim Benzema, Casemiro și Mariano au lovit pe rând bara în încercarea de a egala, însă niciun jucător al Realului nu a reușit să înscrie.

Absențele și-au spus cuvântul în echipa lui Julen Lopetegui: Gareth Bale a lipsit după ce a simțit dureri în meciul cu Atletico Madrid, Sergio Ramos a fost odihnit și nu s-a aflat în lotul pentru meciul din Rusia, în timp ce Luka Modric, proaspăt câștigător al trofeului de cel mai bun jucător primit la gala FIFA The Best, a fost doar pe banca pe rezerve. Marcelo a reclamat o problemă fizică și nu a făcut nici el parte din lotul Realului, în timp ce Isco tocmai s-a operat de apendicită.

Madrilenii au înregistrat și două recorduri negative: cele 26 de șuturi expediate spre poarta rușilor reprezentând cel mai mare număr de ocazii fără gol marcat pentru echipa spaniolă de la începutul sezonului 2003-2004. De asemenea, echipa din capitala Spaniei a ajuns la trei meciuri consecutive în toate competițiile fără gol marcat (3-0 și 1-0 în deplasările cu Sevilla și CSKA și 0-0 pe teren propriu cu Atletico Madrid), lucru care nu s-a mai întâmplat din ianuarie 2007, când antrenor era Fabio Capello.

Fanii deja îi simt lipsa lui Cristiano Ronaldo, scandându-i numele în timpul partidelor, iar fanii echipelor adverse fac glume pe seama plecării acestuia: "No Ronaldo, No Party!".

În minutul 90+5, portarul Igor Akinfeev a crezut că Raphael Varane a împins un jucător rus în careul celor de la CSKA la un corner și a protestat neacordarea unei lovituri libere pentru gazde. Ovidiu Hațegan, arbitrul întâlnirii, i-a arătat repede două cartonașe galbene lui Akinfeev,care tocmai și-a anunțat retragerea din naționala Rusieiși l-a eliminat.

Grupa G:

CSKA Moscova - Real Madrid 1-0 (Vlasic 2')

AS Roma - Viktoria Plzen 5-0 (Dzeko 3', 40', 90+2', Under 64', Kluivert 73')

Clasament:

1. CSKA Moscova 2 (3-2) 4

2. Real Madrid 2 (3-1) 3

3. AS Roma 2 (5-3) 3

4. Viktoria Plzen 2 (2-7) 1

CSKA Moscova vs Real Madrid, rezumatul partidei.

Click aici pentru a afla toate rezultatele de marți din etapa a doua a grupelor Champions League.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
00:19
Inspirația lui Chivu FOTO. Schimbarea românului a făcut diferența în Inter - Shakhtar, în mai puțin de două minute
Inspirația lui Chivu FOTO. Schimbarea românului a făcut diferența în Inter - Shakhtar, în mai puțin de două minute
23:58
Detalii despre bijuteria de 75.000.000 € Când va fi gata noul complex sportiv care va găzdui primul velodrom interior din România
Detalii despre bijuteria de 75.000.000 € Când va fi gata noul complex sportiv care va găzdui primul velodrom interior din România
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!
Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești
Top stiri
Inspirația lui Chivu   FOTO.  Schimbarea românului a făcut diferența în  Inter - Shakhtar,  în mai puțin de două minute
Liga Campionilor
00:19
Inspirația lui Chivu FOTO. Schimbarea românului a făcut diferența în Inter - Shakhtar, în mai puțin de două minute
Citește mai mult
Inspirația lui Chivu FOTO. Schimbarea românului a făcut diferența în Inter - Shakhtar, în mai puțin de două minute
Noul stadion prinde contur   VIDEO.  Moment important surprins de primar:  „Lucrările merg foarte bine”
Superliga
21.10

Probleme pentru Sorin Cârțu   Ce a pățit legenda Craiovei  înaintea meciului cu Inter D'Escaldes: „E rău de tot!”
Conference League

FOTO | "Nici nu vreau să-mi imaginez ce e la Unirii". Dimineață cu metroul prin București, cu puhoi de oameni pe peron și după ce-a plecat al doilea tren de la Eroii Revoluției
B365