VAR-ul în Liga 1 - Ce spune LPF despre introducerea sistemului care ar putea diminua erorile mari de arbitraj din campionatul intern

Cele mai importante campionate de pe Bătrânul Continent (și nu numai) beneficiază de sistemul VAR, cel care îi ajută pe arbitri să ia cele mai bune decizii. În Liga 1 acest sistem video nu există, deși erorile importante de arbitraj își fac loc etapă de etapă, iar scandalurile pe marginea deciziilor luate de fluierași sunt la ordinea zilei.

Sistemul VARFoto: fifa.com

În cel mai fericit caz, Liga 1 ar putea beneficia de sistemul VAR odată cu ediția 2021-2022 a primului eșalon fotbalistic al țării.

Ce spune LPF despre implementarea VAR în Liga 1

"Am spus şi data trecută că facem tot ce depinde de Ligă pentru a avea VAR. Am discutat şi cu reprezentantul deţinătorului de drepturi TV, domnul Orlando Nicoară, şi mi-a spus că are disponibilă aparatura necesară pentru VAR.

Însă mai sunt paşi pe care nu i-am putut face. Sper ca anul viitor să depăşim piedicile de care ne lovim şi împreună cu FRF şi CCA să putem finaliza proiectul.

Orizont de timp? Chiar nu am cum să dau. Dacă acest lucru ar ţine doar de Ligă s-ar întâmpla foarte repede" - Justin Ştefan, secretarul general al LPF, pentru Digisport.

Care este poziția cluburilor din Liga 1

"Nu există vreun conducător din România care să nu vrea implementarea VAR. Toți sunt de acord să plătească, nu am auzit pe nimeni să se opună. Nu putem avea arbitri care să fie roboți, să nu facă greșeli. Undeva lucrurile s-au blocat. O să vedem unde și o să încercăm să facem lobby să deblocăm această situație. Se pot găsi resurse.

Pe cele 2-3 minute când se analizează VAR-ul, se pot câștiga bani din reclame. Nu sunt sume imense la baremurile de arbitraj, dacă se măresc. 1-2% din buget putem suporta.

Mi s-a părut că e gol la faza de la Cluj. Se văd umbra barei și umbra mingii. Nu acuzăm arbitrul, dar a fost gol. Revăzând și analizând, susținem că e gol valabil.

Nu cred că VAR-ul poate fi gata la începutul returului. E nevoie de cursuri, de timp. E clar că avem o problemă, nu e admisibil să nu fi fost implementat până acum. Mă uitam la un meci al lui Mitriță, în Arabia Saudită, și au VAR" - Mihai Rotaru, finanțator CS U Craiova, la Digisport.

Lista țărilor din Europa unde există deja VAR

Privit inițial cu ceva îndoială, sistemul VAR a ajuns să fie introdus în toate campionatele importante din Europa. Premier League, LaLiga, Serie A, Bundesliga și Ligue 1 se bucură de prezența VAR.

De asemenea, sistemul este folosit și în campionatele din Olanda, Belgia, Portugalia, Cehia, Rusia, Croația, Polonia și Turcia.

Ce presupune introducerea VAR

Pe lângă anumite costuri suplimentare (aparatură, arbitri suplimentari, etc), introducerea VAR se poate face doar după parcurgerea următoarelor etape.

  • Inițierea procedurii (documentație, persoanele care să se ocupe de managementul proiectului).
  • Documentarea (realizarea unui departament special pentru VAR, specializarea lor de către UEFA)
  • Arbitrii trebuie învățați (toți arbitrii trebuie să participe la pregătirea teoretică, dar și la cea practică).
  • Aparatura necesară, cerințe tehnice și tehnologice (este nevoie de cel puțin opt camere care să transmită meciul pentru ca unghiurile de pe reluări să fie cât mai concludente).
  • Stadioanele (este nevoie de anumite cerințe pentru arenele din Liga 1 pentru ca acestea să poată îndeplini toate doleanțele unui asemenea sistem complex cum este VAR-ul).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Dinamo râde de rezervele Craiovei!    VIDEO+FOTO.   „Câinii” s-au distrat pe „Arc” și   au umilit campioana
Superliga
22:44

Citește mai mult

Gafă de proporții la Craiova    VIDEO+FOTO.     Eroare imensă  chiar la debut! Coelho a trebuit să-l schimbe înainte de pauză
Superliga
21:58

Fază confuză la Dinamo - Craiova    FOTO.  De ce a văzut ROȘU Badelj: Kovacs acordase penalty și galben, apoi   a anulat lovitura de pedeapsă, dar l-a eliminat!
Superliga
22:36

GOLAZO  la Constanța!    VIDEO+FOTO.  Reușită à la Hagi, de la   60 de metri  pentru puștiul de 17 ani al Farului: „Ce gol! Mă bucur că am marcat ca el”
Superliga
20:04

Știri ultima oră
22:54
Cristian Geambașu Recital Dinamo, playback Craiova

23:15
„Îmi asum acest rezultat” Coelho, îngrijorat după umilința cu Dinamo: „Meciul cu Levski e mai important, dar nu trebuie să jucăm în halul ăsta!”

23:28
„Nu este prima dată” Steven Nsimba, neputincios în fața insultelor rasiste: „Le-am mai spus arbitrilor, dar n-au făcut nimic până azi”
„Nu este prima dată” Steven Nsimba, neputincios în fața insultelor rasiste: „Le-am mai spus arbitrilor, dar n-au făcut nimic până azi”
22:44
Dinamo râde de rezervele Craiovei! VIDEO+FOTO. „Câinii” s-au distrat pe „Arc” și au umilit campioana
Dinamo râde de rezervele Craiovei! VIDEO+FOTO. „Câinii” s-au distrat pe „Arc” și  au umilit campioana
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

FCSB mai are o șansă, Bîrligea nu

Dan Udrea: FCSB mai are o șansă, Bîrligea nu

Ce mai vinde fotbalul românesc

Cristian Geambașu: Ce mai vinde fotbalul românesc

Ce mi-a plăcut și ce nu mi-a plăcut la Mondial

Cătălin Țepelin: Ce mi-a plăcut și ce nu mi-a plăcut la Mondial

Cătălin Țepelin: Ce <span>mi-a</span> plăcut și ce nu <span>mi-a</span> plăcut la Mondial
Ce poate învăța Gică Hagi de la Spania

Theodor Jumătate: Ce poate învăța Gică Hagi de la Spania

Mondial fabulos, cu o excepție mizerabilă

Dan Udrea: Mondial fabulos, cu o excepție mizerabilă

Campioana unei mari umanități

Cristian Geambașu: Campioana unei mari umanități

Noua ordine mondială

Silviu Tudor Samuilă: Noua ordine mondială

Ultima impresie. Contează?

Cristian Geambașu: Ultima impresie. Contează?

Argentina, ce rușine!

Radu Naum: Argentina, ce rușine!

Radu Naum: Argentina, ce rușine!
Argentina, campioana  fără demnitate

Cătălin Țepelin: Argentina, campioana fără demnitate

Monologul victorios al unei mari țări:  Felicitări, Spania!

Cătălin Tolontan: Monologul victorios al unei mari țări: Felicitări, Spania!

Situația este  albastră

Cristian Geambașu: Situația este albastră

Rezistă Messi? Sau cedează ca Pele?

Dan Udrea: Rezistă Messi? Sau cedează ca Pele?

10 goluri pentru istorie

Cătălin Tolontan: 10 goluri pentru istorie

Toți pentru Messi și Messi pentru toți

Cristina Negrilă: Toți pentru Messi și Messi pentru toți

Evadarea

Radu Naum: Evadarea

Radu Naum: Evadarea
Trei imagini care explică remontada Argentinei

Cătălin Țepelin: Trei imagini care explică remontada Argentinei

Unii cu Messi, alții cu Vasile Brătianu al Angliei!

Dan Udrea: Unii cu Messi, alții cu Vasile Brătianu al Angliei!

Infatuații

Cristian Geambașu: Infatuații

Cristian Geambașu: Infatuații
Blestemul Franței

Silviu Tudor Samuilă: Blestemul Franței

Silviu Tudor Samuilă: Blestemul Franței
Top stiri
Dominație oprită  Norris a întrerupt   seria Mercedes din calificări  și va pleca din pole-position în MP al Ungariei! Hamilton și Antonelli, penalizați
Formula 1
21:09

Coubiș, prezentat în Anglia    Lincoln City  explică de ce l-a ales pe fundaș: „O realizare excelentă!” » Când a pus ochii pe român
Stranieri
14:46

Ofertă uriașă pentru starul Argentinei  Se pregătește transferul verii.   100.000.000 de euro  + unul dintre cei mai buni atacanți din Europa!
Campionate
11:07

BREAKING | Primarul Ciucu acuză Termoenergetica de practici incorecte, care ne țin cu lunile fără apă caldă. „Mint, maschează lucrări de investiții în intervenții la avarii!”
B365
24.07