Cum comentează Jurgen Klopp subiectul momentului: Apariția Super Ligii

Cum comentează Jurgen Klopp subiectul momentului: Apariția Super Ligii

Deși Liverpool este pe lista celor 12 cluburi fondatoare ale Super Ligii, tehnicianul Jurgen Klopp nu este de acord cu noua competiție, susținând că fotbalul european își va pierde din substanță.

Jurgen KloppFoto: liverpoolfc.com

În 2019, Klopp declara că fotbalul european nu are nevoie de o Super Ligă, iar până acum se pare că nu și-a schimbat părerea. Înaintea ultimului meci împotriva lui Leeds din Premier League, antrenorul o oferit o nouă reacție.

„Eu și jucătorii nu am știut, nu am fost implicați în acest proces. Acum va trebui să așteptăm să vedem ce se întâmplă. Am 53 de ani, de când eram jucător exista Champions League...

Obiectivul meu a fost mereu să antrenez acolo, ca jucător n-am reușit să ajung la acest nivel. Îmi place fotbalul competitiv. Îmi place că West Ham ar putea juca în Champiosn League în sezonul următor, au șansa asta”, a spus tehnicianul lui Liverpool.

„Nu-mi place deloc cum suntem priviți. Liverpool este mult mai mult decât această decizie. Echipa și fanii sunt cei mai importanți", a mai declarat Klopp, potrivit Digisport.

Liverpool a reușit doar un egal împotriva lui Leeds, 1-1, fiind pe locul 6 în Premier League, la un punct de locul 5 ocupat de Chelsea. Astfel, ”cormoranii” riscă să nu prindă niciun loc de cupă europeană în sezonul viitor.

Răspunsul fanilor la ideea noii Super Liginu s-a lăsat prea mult așteptat. De exemplu, în Marea Britanie, câțiva fani ai lui Manchester United (club aflat pe lista Super Ligii) au afișat un banner care sintetizează situația fotbalului actual în viziunea lor: "Creat de săraci, furat de bogați".

Cum va arăta noua competiție: Super Liga

• Liga va avea 20 de echipe - cele 12 formaţii fondatoare plus trei cluburi nenumite încă, aşteaptate să se alăture în curând şi cinci echipe care se califică anual în funcţie de rezultatele lor interne.
• Conform propunerilor, European Super League va începe în luna august a fiecărui an, cu meciuri la jumătatea săptămânii, iar cluburile vor fi împărţite în două grupe de câte zece, cu meciuri acasă şi în deplasare.
• Primele trei echipe din fiecare grupă s-ar califica în sferturile de finală, formaţiile de pe locurile al patrulea şi al cincilea jucând un play-off cu două manşe pentru cele două locuri rămase.
• Din sferturi, formatul va fi eliminatoriu în două manşe, la fel precum cel folosit în Liga Campionilor, cu o finală într-un singur meci, în luna mai, într-un loc neutru.

Cele 12 cluburi fondatoare sunt AC Milan, Arsenal Londra, Atletico Madrid, Chelsea, FC Barcelona, Inter Milano, Juventus, Liverpool, Manchester City, Manchester United, Real Madrid şi Tottenham.​

Răspunsul UEFA: Cum arată noul format al Champions League

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
09:42
„Are probleme grave” Gică Craioveanu, șocat de gestul lui Vinicius: „Publicul e sătul” » Dă vina și pe Mourinho
„Are probleme grave” Gică Craioveanu, șocat de  gestul lui Vinicius: „Publicul e sătul” » Dă vina și pe Mourinho
09:13
Coșmar pentru Ianis Stoica A ratat un penalty la primul meci disputat după dezamăgirea neconvocării la națională + Ghinioane la centimetru
Coșmar pentru Ianis Stoica A ratat un penalty la primul meci disputat după dezamăgirea neconvocării la națională + Ghinioane la centimetru
07:30
Fraude la CFR? Informații tari din raportul despre insolvența CFR Cluj: comisioane uriașe și bani mutați „din pix” peste noapte
Fraude la CFR? Informații tari din raportul despre insolvența CFR Cluj: comisioane uriașe și bani mutați „din pix” peste noapte
23:40
„Nu pot vorbi urât despre arbitri” Explicația inedită a lui Ricardo Sousa după eșecul Petrolului cu Farul: „Un lucru mă enervează!”
„Nu pot vorbi urât despre arbitri” Explicația inedită a lui  Ricardo Sousa după eșecul Petrolului cu Farul: „Un lucru mă enervează!”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc
Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal
Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!
Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu ne-a bătut Ursul
Cei care cred, cei care aplaudă

Cristian Geambașu: Cei care cred, cei care aplaudă

Cristian Geambașu: Cei care cred, cei care aplaudă
Nole are ochi migdalați?

Cristian Tudor Popescu: Nole are ochi migdalați?

Cristian Tudor Popescu: Nole are ochi migdalați?
Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Cristian Geambașu: Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Cristian Geambașu: Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?
Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

Dan Udrea: Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

Dan Udrea: Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!
România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm
Căderea lui Cristiano

Cristian Geambașu: Căderea lui Cristiano

Cristian Geambașu: Căderea lui Cristiano
Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Dan Udrea: Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Dan Udrea: Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings
Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe
Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu
Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi
Top stiri
Becali a pus piciorul în prag  Le-a decis viitorul lui  Alin Stoica și Lucian Filip:  „Hotărârile le iau eu!”
Superliga
11.10
Becali a pus piciorul în prag Le-a decis viitorul lui Alin Stoica și Lucian Filip: „Hotărârile le iau eu!”
Citește mai mult
Becali a pus piciorul în prag Le-a decis viitorul lui Alin Stoica și Lucian Filip: „Hotărârile le iau eu!”
Val de indignare la Moscova!  Ministrul rus al Sportului, după deciziile luate în privința evenimentului olimpic de la Brașov:  „Discriminare!”
Jocurile Olimpice

„Nu e o greșeală atât de mare”   Pancu îl apără pe Curelea:  „A fost să viziteze un prieten pe care și eu mi-aș fi dorit să-l văd”
Nationala

VIDEO | Cum merg lucrările pe Lotul 1 A0 Nord, unde stadiul fizic este de 82%. Vremea va fi un factor decisiv pentru finalizarea tronsonului și deschiderea circulației
B365
10.10