Toni Kroos a anunțat la ce echipă vrea să-și încheie cariera de fotbalist

Toni Kroos a anunțat la ce echipă vrea să-și încheie cariera de fotbalist

A petrecut ultimii opt ani în Spania, iar acum a dezvăluit unde vrea să își încheie cariera de fotbalist. Mijlocaşul german Toni Kroos, în vârstă de 32 de ani, spune că vrea să rămână la Real Madrid şi că nu mai plănuieşte să se transfere în altă parte înainte de a se retrage din sport, a declarat acesta pentru Sky Sport News, scrie AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Mi-am spus clar că aici vreau să-mi închei cariera. La ce dată mai exact? Nu pot spune încă. Poate 2023, poate un an sau doi mai târziu, nu ştiu", a spus Kroos, care joacă la Real Madrid din 2014.

Campion mondial în 2014 cu Germania, mijlocaşul şi-a stabilit trei criterii pentru a se decide cu privire la finalul carierei.

''Trebuie să am mai am încă nivelul pentru a putea juca, corpul să mă ajute şi să mai am motivaţia. Dacă totul se potriveşte, putem discuta, altfel mai am contract până în 2023", a afirmat triplul câştigător al Ligii Campionilor cu Real Madrid.

Kroos spune că are o "relaţie incredibilă cu clubul", pe care nu vrea să-l ''pună în pericol" printr-un eventual transfer.

Italianul Carlo Ancelotti, antrenorul echipei spaniole de fotbal Real Madrid, nu a ezitat să-i descrie pe croatul Luka Modric, germanul Toni Kroos şi brazilianul Casemiro drept cei mai buni mijlocaşi din lume ai momentului, la finele lui decembrie.

"Modric, Kroos şi Casemiro formează cea mai bună linie de mijloc, au o mare experienţă şi sunt fotbalişti fantastici. În plus, se completează foarte bine şi când sunt împreună pe teren, nimeni nu se poate compara cu ei", a afirmat atunci Ancelotti într-un interviu pentru cotidianul AS, citat de Agerpres.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
21:30
Ruptură totală?! Cristiano Ronaldo a plecat din cantonament după ce Jorge Jesus a anunțat că nu va juca nici cu Danemarca! Detaliile conflictului + reacția lui CR7
Ruptură totală?! Cristiano Ronaldo a plecat din cantonament după ce Jorge Jesus a anunțat că nu va juca nici cu Danemarca! Detaliile conflictului + reacția lui CR7
22:28
Momente răscolitoare în Turcia Amical Konyaspor - Palestina B: „Liniștea se păstrează când copiii dorm, nu când mor”
Momente răscolitoare în Turcia Amical Konyaspor - Palestina B: „Liniștea se păstrează când copiii dorm, nu când mor”
20:13
Nuno Campos vrea mai mult Antrenorul lui Dinamo: „Jucătorii mei au ajuns la United sau în Champions League”
Nuno Campos vrea mai mult  Antrenorul lui Dinamo: „Jucătorii mei au ajuns la United sau în Champions League”
22:46
Cine preia numărul lui Messi Scaloni trebuie să aleagă noul decar al Argentinei » Anunțul făcut de selecționer
Cine preia numărul lui Messi  Scaloni trebuie să aleagă noul decar al Argentinei  » Anunțul făcut de selecționer
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm
Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe
Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu
Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi
De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?
Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol
Ce va face Burleanu

Cătălin Tolontan: Ce va face Burleanu

Cătălin Tolontan: Ce va face Burleanu
Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi
Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?
Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!
Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi
Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România <span>s-a</span> săturat de România!
De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?
De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie
Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!
Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi
Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl
Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să <span>n-aveți</span> chef de meciul cu Suedia?
Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru
Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong
Top stiri
FOTO | PMB anunță "Marea de Verde" din intersecția de la Marriott, cu multe valuri de carpeni, arbuști și flori nemuritoare. Adică se amenajează spațiul verde pe 13 Septembrie
B365
29.09
FOTO | PMB anunță "Marea de Verde" din intersecția de la Marriott, cu multe valuri de carpeni, arbuști și flori nemuritoare. Adică se amenajează spațiul verde pe 13 Septembrie
Citește mai mult
FOTO | PMB anunță "Marea de Verde" din intersecția de la Marriott, cu multe valuri de carpeni, arbuști și flori nemuritoare. Adică se amenajează spațiul verde pe 13 Septembrie