F1: Marele Premiu al Principatului Monaco renunță la o tradiție istorică

Organizatorii Marelui Premiu de Formula 1 al Principatului Monaco, cel mai vechi Grand Prix din Marele Circ, alături de Marea Britanie, Italia şi Franţa, renunţă la o tradiţie istorică, ziua liberă de vineri, informează BBC.

Marele Premiu de la Monte CarloFoto: Hasan Bratic / Sipa Press / Profimedia

Vinerea nu va mai fi liberă la Monaco

Din 2022, Marele Premiu de la Monte Carlo se va desfăşura după formatul obişnuit, cu antrenamente vineri, calificări, sâmbătă şi cursa, duminică.

Până în prezent, ziua de vineri era liberă, iar antrenamentele erau programate joia. Această tradiţie data de pe vremea când cursa monegască era organizată în weekend-ul în care se marca Înălţarea şi a rămas valabilă şi după ce competiţia nu a mai fost legată de această sărbătoare religioasă.

Pentru Principat şi comercianţii de aici, această tradiţie a făcut posibilă o prezenţă a publicului sporită, timp de patru zile în loc de trei.

Totodată, formatul tradiţional a făcut parte din reputaţia plină de farmec a celebrei curse de la Monaco.

Joi seară, se organizau petreceri în faimosul port din Principat, lăsând vinerea liberă pentru ca oaspeţii să se recupereze sau să ia parte la alte evenimente, înainte ca acţiunea serioasă pe pista stradală să înceapă în weekend.

Pentru a oferi flexibilitate în calendarul F1, evenimentul va urma acelaşi format ca şi celelalte curse, din 2022.

"Monaco va fi un Grand Prix de trei zile. Deci vineri, sâmbătă şi duminică în loc de joi, liber, apoi sâmbătă şi duminică. Aceasta este schimbarea pe care o vom introduce anul viitor", a declarat şeful F1 Stefano Domenicali pentru CNN, citat de News.ro.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
15:32
„Să se respecte procedurile medicale” Apelul unui doctor în privința protocoalelor din fotbal, după tragedia din Spania

14:28
O statistică-șoc, care închide gura FCSB! Eșecul cu U Cluj, primul cu Iulian Călin la centru într-un joc din deplasare! Cu el arbitru, FCSB imbatabilă 6 ani la rând

15:02
„A început procesul lui Chivu” Sare în apărarea antrenorului lui Inter, după ce a fost asaltat de critici

14:51
Lovitură grea pentru FCSB Primele informații după accidentarea titularului lui Reghecampf: „Cred că are ruptură”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Top stiri
„Avem varianta să mergem în altă parte”  Andrei Nicolescu a vorbit despre  problemele lui Dinamo cu terenul:  „Asta e realitatea”
Superliga
10:35

Citește mai mult

Chivu, iritat la conferință  Întrebarea la care  nu a vrut să răspundă  înaintea meciului cu Feyenoord: „Trebuie să fac asta”
Liga Campionilor
09:07

„Aș avea ceva să-i reproșez”    Nu l-a iertat  pe Laurențiu Reghecampf: „Deja a început”
Superliga
11:11

PMB anunță că, fiind ploaie și aglomerație și mai mare în București, polițiști locali sunt în intersecții, să prevină blocajele la orele de vârf. Pe lista Primăriei sunt 4 răspântii din vreo 260 majore
B365
02.11