Roland Garros: Final de drum pentru Serena Williams - Americanca, eliminată în turul trei de Sofia Kenin (scor 6-2, 7-5)

Drumul Serenei Williams la Roland Garros a fost oprit în turul trei de compatrioata sa Sofia Kenin (35 WTA). Favorita numărul 10 a competiției de la Paris a fost învinsă cu 6-2, 7-5, după o oră și 33 de minute de joc.

HotNews.roFoto: Hotnews

În urma acestui succes, Sofia Kenin (20 de ani) s-a calificat în premieră în optimile unui turneul de Grand Slam. Americanca se află la a doua participare pe tabloul principal de la Roland Garros, la ediția de anul trecut fiind eliminată în primul tur.

În runda următoare, Kenin se va duela cu australianca Ashleigh Barty (8 WTA), cap de serie numărul 8, învingătoare cu 6-3, 6-1 în fața germanei Andrea Petkovic (69 WTA).

"E o mare campioană, o respect enorm. Vă mulțumesc că m-ați susținut. Împotriva Serenei trebuie să te bați pentru fiecare minge. E o adversară foarte puternică. Sunt foarte fericită și probabil s-a văzut în felul în care am reacționat", a spus Sofia Kenin la finalul meciului.

Ultimul punct al partidei:

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Michel Platini, propunere bizară Fostul șef al UEFA: „Să se joace în 10 oameni”
Diverse
20.09

Citește mai mult

Dinamo, la limită  Dacă  Selmani  primește galben diseară, Kopic nu va mai avea opțiuni de atacant
Liga 1

Ultimatum pentru Drăguș Antrenorul lui Trabzonspor, avertisment pentru atacantul român: „Ori muncește, ori nu va mai fi aici”
Stranieri

„Nu este omor”   Motivarea Instanței care a anulat condamnarea lui  Mario Iorgulescu  la 13 ani de închisoare