VIDEO Australian Open: Antrenamente suspendate și un abandon în calificări, din cauza calității scăzute a aerului

Calitatea scăzută a aerului de la Melbourne din cauza incendiilor de vegetație a adus primele probleme pentru organizatorii de la Australian Open. Calificările pentru primul Grand Slam al anului, programate la ora locală 11.00, au fost amânate o oră, iar mai multe antrenamente prevăzute marţi au fost suspendate. Mai mult, slovena Dalila Jakupovic a abandonat în primul tur din calificări din cauza problemelor de respirație.

Australian Open 2020Foto: Captura YouTube

Potrivit Agerpres, germanul Alexander Zverev şi belgianul David Goffin ar fi trebuit să fie primii care să se antreneze pe terenurile din Melbourne Park, urmaţi de numărul unu mondial, spaniolul Rafael Nadal.

Grecul Stefanos Tsitsipas, americanca Coco Gauff şi jucătoarea cehă Karolina Pliskova au fost la rândul lor obligaţi să-şi suspende antrenamentele.

"Antrenamentul a fost suspendat temporar, în această dimineaţă, din cauza calităţii proaste a aerului", au indicat organizatorii într-un comunicat, precizând că meciurile de calificare se vor desfăşura însă conform programului.

"Condiţiile la faţa locului se îmbunătăţesc şi sunt supravegheate în mod constant", au adăugat responsabilii competiţiei de la antipozi.

Următoarele decizii vor fi luate după consultarea cu o echipă medicală şi cu Biroul australian de meteorologice, precizează organizatorii.

"Ca întotdeauna, sănătatea şi securitatea jucătorilor noştri, a personalului nostru şi a suporterii noştri, sunt priorităţile noastre", a asigurat ei.

Dalila Jakupovic, abandon din cauza problemelor de respiraţie

În primul tur al calificărilor de la AO, slovena Dalila Jakupovic, parteneră de dublu a româncelor Irina Bara şi Raluca Olaru, a fost nevoită să abandoneze din cauza problemelor de respiraţie avute.

Ea s-a retras de pe teren la scorul de 6-4, 5-6, cu minge de 6-6 pentru slovenă, în partida cu elveţianca Stefanie Voegele, după o oră şi 52 de minute de joc.

"Nu am mai smţit niciodată asta, mi-era frică să nu mă prăbuşesc. De aceea m-am ghemuit. Nu mai puteam să merg. La sol era mai uşor de respirat", a declarat Jakupovic, care a avut nevoie de îngrijiri medicale, scrie News.ro.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
21:25
Ionuț Radu, bornă impresionantă A fost titular pentru Celta Vigo în La Liga, deși nu va juca la naționala României

20:57
Craiova, lider în Superliga FOTO Oltenii urcă pe primul loc, după remiza cu CFR Cluj

20:16
David Popovici, în tribune la Inter - Como VIDEO. Invitat de onoare la meciul echipei lui Cristi Chivu

20:46
Răzvan Marin, eliminat direct! FOTO. Meci complicat împotriva românilor de la Levadiakos. L-a lovit teribil pe Șut

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
Top stiri
FCSB, out din play-off?  „Roș-albaștrii” ar urma să rateze din nou  lupta pentru titlu!  Cum arată toate  calculele
Superliga
10:56

Citește mai mult

„Mergem în instanță și nu-i iertăm”  Primarul Hunedoarei amenință Rapidul:  „Domnul Șucu să ne dea banii!”
Superliga
14:55

„Nu le datorez nimic!”   VIDEO.  A pierdut medalia de aur  la masa juriului  și a refuzat să urce pe podium: „Dacă se poartă așa cu mine...”
Ciclism
15:16

FOTO | O pisicuță tărcată de doar trei săptămâni își caută căsuță în București. A fost găsită la motorul unei mașini, iar acum are nevoie de un cămin sigur și călduros
B365
12:52