Adversara pe care Simona Halep o va întâlni în turul trei de la US Open

Adversara pe care Simona Halep o va întâlni în turul trei de la US Open

​Simona Halep a aflat numele adversarei pe care o va întâlni în turul trei de la US Open, ultimul Grand Slam al anului.

Simona HalepFoto: USA TODAY Network / ddp USA / Profimedia

Halep (13 WTA şi favorită 12) o va întâlni pe Elena Rybakina (20 WTA și cap de serie nr. 19), după ce sportiva din Kazakhstan a trecut de Caroline Garcia (Franța, 62 WTA), scor 6-1, 6-4.

Halep și Rybakina s-au mai întâlnit de două ori în circuitul WTA, scorul fiind 1-1: Simona s-a retras în timpul partidei de la Wuhan 2019 (Elena conducea cu 5-4) și s-a impus în finala de la Dubai 2020 [3-6, 6-3, 7-6(5)].

Cine este Rybakina

Elena Rybakina (Kazakhstan) - 22 de ani, locul 20 WTA, 1.84 metri. A câștigat din tenis $2,379,578, iar cel mai bun loc ocupat a fost 17 (pe 24 februarie 2020).

Are în palmares două titluri WTA: București 2019 și Hobart 2020. Elena a pierdut alte cinci finale: Nanchang (2019), Strasbourg, Dubai, Sankt Peterburg și Shenzhen (2020).

Simona Halep s-a calificat în turul trei de la US Open, după o victorie încântătoare: a 12-a favorită a competiției de la Flushing Meadows a defilat contra Kristinei Kucova (111 WTA), succesul conturându-se în doar 68 de minute, scor 6-3, 6-1.

După un început de partidă în care a comis destul de multe erori neforțate (a avut 12 în primul set, 18 în total), Simona și-a găsit ritmul, a câștigat șase game-uri la rând și s-a desprins decisiv în fața jucătoarei din Slovacia. Halep a terminat partida cu 19 lovituri câștigătoare (adversara a avut 10) și a câștigat 76% dintre punctele jucăte cu primul serviciu.

De știut:

• Simona Halep, care participă pentru a 11-a oară la Grand Slamul american, s-a calificat pentru a cincea oară în turul al treilea.

• Prin calificarea în turul al treilea, Simona Halep și-a asigurat un premiu în valoare de 180.000 de dolari şi 130 de puncte WTA.

• Cea mai bună performanţă a Simonei Halep la US Open a fost calificarea în semifinale, în 2015. În 2019, ultima ediţie la care a participat, românca a fost eliminată în turul al doilea.

US Open se desfășoară în perioada 30 august - 12 septembrie și este ultimul Grand Slam al sezonului 2021 din tenisul mondial. Principalii favoriți la câștigarea competiției sunt Ashleigh Barty și Novak Djokovic. Campioni la ediția trecută s-au încoronat Naomi Osaka și Dominic Thiem.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
00:43
„Nu e rasism, ce rasism?” Reghecampf, dialog tensionat cu reporterul GOLAZO.ro » Ce spune despre scandările fanilor
„Nu e rasism, ce rasism?” Reghecampf, dialog tensionat cu reporterul GOLAZO.ro  » Ce spune despre scandările fanilor
23:11
„A relansat campionatul” Jucătorul care l-a impresionat pe Gigi Becali: „Și-a scos banii! Rapid a fost prea slabă”
„A relansat campionatul” Jucătorul care l-a impresionat pe Gigi Becali: „Și-a scos banii! Rapid a fost prea slabă”
00:12
„Groaznic! Așa nu facem nimic” Pancu, după eșecul drastic cu FCSB: „Din prima secundă am simțit că nu vom câștiga”
„Groaznic! Așa nu facem nimic” Pancu, după eșecul drastic cu FCSB: „Din prima secundă am simțit că nu vom câștiga”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!
Top stiri
Girează rasismul ultrașilor   VIDEO.   Gestul șocant făcut de jucătorii de la FCSB  în momentul în care Peluza Nord scanda lozinci rasiste
Superliga
24.10
Girează rasismul ultrașilor VIDEO. Gestul șocant făcut de jucătorii de la FCSB în momentul în care Peluza Nord scanda lozinci rasiste
Citește mai mult
Girează rasismul ultrașilor VIDEO. Gestul șocant făcut de jucătorii de la FCSB în momentul în care Peluza Nord scanda lozinci rasiste
„Groaznic! Așa nu facem nimic”  Pancu, după eșecul drastic cu FCSB: „Din prima secundă  am simțit că nu vom câștiga”
Superliga
00:12
„Groaznic! Așa nu facem nimic” Pancu, după eșecul drastic cu FCSB: „Din prima secundă am simțit că nu vom câștiga”
Citește mai mult
„Groaznic! Așa nu facem nimic” Pancu, după eșecul drastic cu FCSB: „Din prima secundă am simțit că nu vom câștiga”
Inspirația lui Reghecampf!   VIDEO.  Rezervele alese de antrenorul de la FCSB  au întors derby-ul cu Rapid  » Patru goluri în 23 de minute!
Superliga
24.10
Inspirația lui Reghecampf! VIDEO. Rezervele alese de antrenorul de la FCSB au întors derby-ul cu Rapid » Patru goluri în 23 de minute!
Citește mai mult
Inspirația lui Reghecampf! VIDEO. Rezervele alese de antrenorul de la FCSB au întors derby-ul cu Rapid » Patru goluri în 23 de minute!
Ospăț cu ștaif, servire pe viteză și ce am mâncat la Zexe Blanc în București, lângă Parcul Icoanei
B365
23.10