Ashleigh Barty și nemulțumirea legată de Turneul Campioanelor

Craig Tyzzer, antrenorul lui Ashleigh Barty, a dezvăluit că jucătoarea de pe primul loc al clasamentului mondial ar putea să nu-și apere trofeul la Turneul Campioanelor din cauza condițiilor "ridicole". Competiția a fost mutată din China în Mexic, la Guadalajara, la 1.500 de metri altitudine.

Ashleigh BartyFoto: AL BELLO / Getty images / Profimedia

Turneul Campioanelor, la care participă cele mai bune opt jucătoare de simplu şi cele mai bune opt perechi de dublu, a fost mutat de la Shenzhen (China) la Guadalajara (Mexic), în cursul acestei săptămâni, din cauza pandemiei de Covid-19 (întrecerea va debuta pe 8 noiembrie).

Tyzzer a spus că Barty, care a câştigat acest turneu în 2019, înainte ca ediţia 2020 să fie anulată, şi-ar putea compromite pregătirile pentru Australian Open 2022 dacă va juca în Mexic, pentru că ar fi nevoită să petreacă două săptămâni în carantină la revenirea sa în Australia.

"Tocmai am aflat că turneul va avea loc în Mexic, la o altitudine de 1.500 metri şi vor fi folosite mingi cu presiune scăzută", a declarat Tyzzer miercuri pentru presa australiană.

"Mingile fără presiune practic zboară. Este o minge pe care, dacă o foloseşti în condiţii normale, nu sare. Nu este cea mai bună reclamă pentru cele mai bune opt fete din lume, ca ele să joace ceva ce nu au mai făcut până acum", a adăugat el.

"În condiţii în care nu au mai jucat niciodată, într-o ţară în care nu au evoluat şi la o astfel de altitudine, simt doar că este ridicol. Ca spectacol, este doar înspăimântător", a mai spus antrenorul.

Barty, care a fost eliminată în turul al treilea la US Open, luna aceasta, este "epuizată fizic şi mental", a dezvăluit Tyzzer. "Indian Wells (turneu care va debuta luna viitoare) este în continuare în vederile noastre, dar ea are nevoie de odihnă. Aşa că i-am spus să plece şi să-şi ia o vacanţă".

"Cu siguranţă, nu ne va fi uşor să ajungem acolo şi să jucăm la acel eveniment din Mexic şi să revenim pentru a sta încă două săptămâni în carantină, iar apoi vara ta (de la antipozi - n.red.) este într-un fel ruinată, de asemenea. E o decizie pentru care va trebui să ne aşezăm şi reflectăm un timp", a conchis antrenorul liderului mondial, conform Agerpres.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Informații explozive Ruptură totală între președintele FRF și omul lui de încredere.  Pe cine vrea Răzvan Burleanu să dea afară
Special
03:15

Citește mai mult

Transfer oficial    Dinamo  și-a prezentat noul fundaș central: pe cât a semnat
Superliga
14:32

Veste-șoc: stadionul nu va fi omologat!   Scandal în Liga 1: o echipă care a fost aproape de barajul de Conference   nu mai e lăsată  să evolueze pe arena proprie
Superliga
14:53

De ce a pierdut Chivu asul!  Cum l-a convins Chelsea pe   jucătorul dat ca sigur la Inter,  dorit mult de antrenorul campioanei Serie A. Pe cine vrea acum
Campionate
13:21

Știri ultima oră
21:14
Ce se întâmplă cu Tănase Gigi Becali a oferit noi detalii despre negocierile cu jucătorul de la FCSB: „Poate aduc unul de cinci ori mai bun”

20:47
Protest la Wimbledon Giganții tenisului pregătesc o „revoluție” la turneul de Grand Slam » Ce vor face și ce i-a deranjat

Cutremur în FRF! Informații explozive: ruptură totală între președintele Federației și omul lui de încredere. Pe cine vrea Răzvan Burleanu să dea afară

21:08
Uluit de adversar FOTO. Reacția inedită a unui fan din Maroc, după golul fabulos marcat de Haiti la CM 2026

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Ridicolul domn Infantino și minciuna cu jucătorii

Theodor Jumătate: Ridicolul domn Infantino și minciuna cu jucătorii

Pauză de hidratare

Cristian Geambașu: Pauză de hidratare

Cristian Geambașu: Pauză de hidratare
Dacă noi suntem zidul galben, ar fi trebuit să vedeți cum arată vijelia galbenă!

Dan Udrea: Dacă noi suntem zidul galben, ar fi trebuit să vedeți cum arată vijelia galbenă!

Cursa spre rai a lui Diego

Silviu Tudor Samuilă: Cursa spre rai a lui Diego

Acum nu-l mai vreți plecat pe Ronaldo?

Theodor Jumătate: Acum nu-l mai vreți plecat pe Ronaldo?

Theodor Jumătate: Acum <span>nu-l</span> mai vreți plecat pe Ronaldo?
Povești cu Messi și Ronaldo: elixirul tinereții sau doping?

Dan Udrea: Povești cu Messi și Ronaldo: elixirul tinereții sau doping?

Nu-l mai lăsați pe Messi să bată penaltyuri. D10S are tot fotbalul

Theodor Jumătate: Nu-l mai lăsați pe Messi să bată penaltyuri. D10S are tot fotbalul

Theodor Jumătate: <span>Nu-l</span> mai lăsați pe Messi să bată penaltyuri. D10S are tot fotbalul
FIFA și Infantino trebuie și aplaudați:  cea mai bună dintre reguli

Dan Udrea: FIFA și Infantino trebuie și aplaudați: cea mai bună dintre reguli

Șocanta Turcia: eliminată după 61 de șuturi și zero goluri!

Theodor Jumătate: Șocanta Turcia: eliminată după 61 de șuturi și zero goluri!

Convertirea la Messianism

Convertirea la Messianism

: Convertirea la Messianism
Forza Kovacs, vinci per noi!

Dan Udrea: Forza Kovacs, vinci per noi!

Dan Udrea: Forza Kovacs, vinci per noi!
Messi a atins cerul. Mbappe se înalță spre el

Theodor Jumătate: Messi a atins cerul. Mbappe se înalță spre el

Noaptea Argentinei: ajutat de husky siberieni,  Dumnezeul fotbalului s-a întors!

Dan Udrea: Noaptea Argentinei: ajutat de husky siberieni, Dumnezeul fotbalului s-a întors!

Dan Udrea: Noaptea Argentinei: ajutat de husky siberieni, Dumnezeul fotbalului <span>s-a</span> întors!
Lumea te vrea ignorant!

Cristian Geambașu: Lumea te vrea ignorant!

Mondialul în care nimeni nu mai are  nimic garantat

Theodor Jumătate: Mondialul în care nimeni nu mai are nimic garantat

Un diamant: Yan, copy paste Yamal!

Dan Udrea: Un diamant: Yan, copy paste Yamal!

Hagi, Ancelotti și frica de Suedia

Theodor Jumătate: Hagi, Ancelotti și frica de Suedia

Gianni fără Claudia

Cristian Geambașu: Gianni fără Claudia

Cristian Geambașu: Gianni fără Claudia
Strâmba do Brasil: De la Pele, Ronaldo și Romario la Igor Thiago?!

Dan Udrea: Strâmba do Brasil: De la Pele, Ronaldo și Romario la Igor Thiago?!

Mondialul din cazarmă

Silviu Tudor Samuilă: Mondialul din cazarmă

Top stiri
 Alt blat istoric la Mondial? Ce spun jucătorii &icirc;naintea meciului pe care ar trebui să-l piardă ca să evite Spania!  &bdquo;Facem calcule&rdquo;
Campionatul Mondial
12:33
Alt blat istoric la Mondial? Ce spun jucătorii înaintea meciului pe care ar trebui să-l piardă ca să evite Spania! „Facem calcule”
Citește mai mult
Alt blat istoric la Mondial? Ce spun jucătorii &icirc;naintea meciului pe care ar trebui să-l piardă ca să evite Spania! &bdquo;Facem calcule&rdquo;
„Tot nu mi se pare corect”  Armstrong   e încă supărat  pentru barajul pierdut cu FCSB + despre lot: „Au plecat jucători importanți, cu experiență”
Superliga
14:11

Rapid, superamical în Austria  Pe cine înfruntă   echipa lui Daniel Pancu  săptămâna viitoare 
Superliga
11:17

Taxa Băluță nu dispare, se transformă. PS4 introduce Tariful Anual pentru oricine vrea să parcheze la dumnealui în sector. Cât costă și cum poate fi solicitat
B365
24.06