Ce urmează pentru Novak Djokovic după anularea vizei sale în Australia

Ce urmează pentru Novak Djokovic după anularea vizei sale în Australia

Abul Rizvi, fost secretar adjunct al Departamentului de Imigrare din Australia, a explicat la televiziunea ABC ce crede că se va întâmpla în continuare după ce viza lui Novak Djokovic a fost anulată iar, inclusiv readucerea jucătorului în detenție, scrie Guardian.

Novak DjokovicFoto: - / Shutterstock Editorial / Profimedia

”Decizia înseamnă că acum Novak Djokovic trebuie să fie reținut. Presupun că se va întoarce în același hotel de detenție în care a fost anterior.

Presupun că avocații săi vor solicita o revizuire judiciară a acestei decizii. Și, instanța va trebui să ia în considerare orice cerere pe care avocații dlui Djokovic o vor face”, a spus fostul oficial din departamentul de Imigrare.

”Presupun că solicitările vor fi pentru ca Novak Djokovic să fie eliberat într-un fel sau altul, probabil ca judecătorul să-l oblige pe ministru să îl elibereze pe dl Djokovic cu o viză provizorie care să îi permită să joace la Australian Open. Judecătorul va lua în considerare acest lucru și va lua o decizie”, a adăugat Abul Rizvi.

Potrivit The Age, avocații lui Djokovic încă analizează opțiunile legale. Ei au primit documentele oficiale cu decizia lui Hawke la ora 18.03 (09:03, ora României).

Dacă vor face apel, vor dori un proces simplificat, nu cu proceduri condensate pentru declarații scrise și verbale. Ei doresc ca procesul să se încheie până duminică, scrie sursa citată.

Cazul ar urma să se întoarcă la judecătorul Anthony Kelly de la Curtea Federală de Circuit (care a decis luni contra primei anulări a vizei lui Djokovic) pentru o audiere, dar acesta ar putea apoi să trimită dosarul la Curtea Federală.

Djokovic știa că are Covid-19 când s-a întâlnit cu un jurnalist

Novak Djokovic a recunoscut, miercuri, că s-a întâlnit cu un jurnalist când ştia că are Covid-19, descriind acest fapt drept o "eroare de judecată".

Liderul ATP a precizat că după ce a primit rezultatul pozitiv a participat, totuşi, la centrul său de tenis din Belgrad, 18 decembrie, la un interviu pentru L’Equipe”, deoarece "s-a simţit obligat" şi "nu a vrut să-l dezamăgească pe jurnalist".

Djokovic a mințit în declarația de călătorie, dar dă vina pe agentul său

Djokovic a mai spus că declaraţia incorectă completată la 1 ianuarie, înainte de călătoria în Australia, "a fost depusă de echipă în numele său”.

"Agentul meu îşi cere sincer scuze pentru greşeala administrativă de a bifa caseta incorectă despre călătoria mea anterioară înainte de a veni în Australia. Aceasta a fost o eroare umană şi cu siguranţă nu deliberată", a adăugat el.

Liderul ATP este încă în vizorul autorităţilor australiene. Acestea reexaminează documentele completate de numărul 1 mondial, nevaccinat şi cu scutire medicală pentru a ajunge la Melbourne.

Potrivit presei australiane, Djokovic ar fi susţinut într-un formular că nu a călătorit în cele 14 zile premergătoare zborului său către Australia. Cu toate acestea, el ar fi părăsit Serbia pentru a se antrena în Spania, în perioada Anului Nou.

S-ar putea să te intereseze pe aceeași temă:

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:40
„Nu pot vorbi urât despre arbitri” Explicația inedită a lui Ricardo Sousa după eșecul Petrolului cu Farul: „Un lucru mă enervează!”
„Nu pot vorbi urât despre arbitri” Explicația inedită a lui  Ricardo Sousa după eșecul Petrolului cu Farul: „Un lucru mă enervează!”
22:13
„Își depășește atribuțiile” Răspunsul lui Mihai Stoica după ce liderul galeriei i-a cerut demisia: „Pe Gigi e greu să-l păcălească cineva”
„Își depășește atribuțiile” Răspunsul lui Mihai Stoica după ce liderul galeriei i-a cerut demisia: „Pe Gigi e greu să-l păcălească cineva”
23:16
Liverpool s-a prăbușit! FOTO. Manchester City, trei goluri în 13 minute. Banane în tribune și mesaje ostile: „Trișori nenorociți”
Liverpool s-a prăbușit! FOTO. Manchester City, trei goluri în 13 minute. Banane în tribune și mesaje ostile: „Trișori nenorociți”
21:35
Roberto Carlos de România FOTO. Cristi Ganea, execuție de pus în ramă în Farul - Petrolul! A luat prin surprindere pe toată lumea
Roberto Carlos de România FOTO. Cristi Ganea, execuție de pus în ramă în Farul - Petrolul! A luat prin surprindere pe toată lumea
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc
Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal
Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!
Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu ne-a bătut Ursul
Cei care cred, cei care aplaudă

Cristian Geambașu: Cei care cred, cei care aplaudă

Cristian Geambașu: Cei care cred, cei care aplaudă
Nole are ochi migdalați?

Cristian Tudor Popescu: Nole are ochi migdalați?

Cristian Tudor Popescu: Nole are ochi migdalați?
Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Cristian Geambașu: Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Cristian Geambașu: Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?
Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

Dan Udrea: Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

Dan Udrea: Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!
România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm
Căderea lui Cristiano

Cristian Geambașu: Căderea lui Cristiano

Cristian Geambașu: Căderea lui Cristiano
Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Dan Udrea: Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Dan Udrea: Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings
Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe
Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu
Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi
Top stiri
Becali a pus piciorul în prag  Le-a decis viitorul lui  Alin Stoica și Lucian Filip:  „Hotărârile le iau eu!”
Superliga
11.10
Becali a pus piciorul în prag Le-a decis viitorul lui Alin Stoica și Lucian Filip: „Hotărârile le iau eu!”
Citește mai mult
Becali a pus piciorul în prag Le-a decis viitorul lui Alin Stoica și Lucian Filip: „Hotărârile le iau eu!”
Val de indignare la Moscova!  Ministrul rus al Sportului, după deciziile luate în privința evenimentului olimpic de la Brașov:  „Discriminare!”
Jocurile Olimpice

„Nu e o greșeală atât de mare”   Pancu îl apără pe Curelea:  „A fost să viziteze un prieten pe care și eu mi-aș fi dorit să-l văd”
Nationala

VIDEO | Cum merg lucrările pe Lotul 1 A0 Nord, unde stadiul fizic este de 82%. Vremea va fi un factor decisiv pentru finalizarea tronsonului și deschiderea circulației
B365
10.10