Simona Halep, prima impresie după calificarea în turul doi de la WTA Birmingham

​Simona Halep a trecut de Lesia Tsurenko și a obținut calificarea în turul al doilea de la WTA Birmingham. Ultimul meci jucat pe iarbă de jucătoarea noastră a fost la Wimbledon (în 2019, atunci când a câștigat turneul), acum trei ani de zile. La finalul partidei, Simona s-a declarat mulțumită de jocul său.

Simona HalepFoto: Kieran McManus / Shutterstock Editorial / Profimedia

Simona Halep, revenirea pe iarbă și dorința de a juca multe meciuri înainte de Wimbledon

La interviul de la finalul partidei, Simona s-a declarat mulțumită de evoluția de luni. Victoria a venit, scor 6-1, 6-4, după un meci de o oră și 18 minute.

„Nu e niciodată ușor după o pauză, dar mă bucur că azi am rămas concentrată. Sunt foarte mulțumită de cum am jucat. Am jucat de multe ori, știam la ce să mă aștept (n.r. de la Lesia Tsurenko). Au fost trei ani de la ultimul meci jucat pe iarbă, sunt bucuroasă că am câștigat.

Îmi place să joc pe iarbă, voiam să joc multe turnee înainte de Wimbledon și mereu am fost primită bine la Birmingham. Vreau să le mulțumesc celor care au venit astăzi la meci.

Ar însemna enorm să câștig trofeul, pentru că am avut ceva problemele în ultimul timp. E mereu plăcut să câștigi un trofeu, dar mai e mult până acolo.

Mereu am parte de multă susținere, vom vedea cum va fi în meciul următor (n.r. pentru că joacă cu o favorită a gazdelor), mereu sunt români alături de mine” - Simona Halep, citată de Digisport.

Simona Halep vs Harriet Dart, în turul doi de la WTA Birmingham

  • Pentru calificarea în turul al doilea, Simona va primi un cec în valoare de $ 3.800 și 30 de puncte în ierarhia WTA de simplu.
  • În următorul meci, Halep va da peste britanica Harriet Dart (100 WTA).
  • Halep și Dart s-au mai întâlnit o singură dată: la Australian Open 2020, iar câștig de cauză a avut Simona, scor 6-2, 6-4.

Rothesay Classic Birmingham - Competiție pregătitoare pentru Wimbledon

Competiție de categorie WTA 250, turneul se dispută pe iarbă în perioada 13-19 iunie 2022. Are premii totale de $251.750, iar la start pe tabloul principal se află 32 de jucătoare. Campioana en-titre este Ons Jabeur, titlul cucerit anul trecut.

Lista capilor de serie din 2022 de la Birmingham

1. Jelena Ostapenko (16)

2. Simona Halep (20)

3. Camila Giorgi (26)

4. Elise Mertens (29)

5. Petra Kvitova (31)

6. Sorana Cîrstea (34)

7. Alison Riske (40)

8. Shuai Zhang (41).

WTA Birmingham 2022: Distribuția punctelor și a banilor

Turul I: $2,725 / 1 punct

Turul II: $3,800 / 30

Sferturi: $6,200 / 60

Semifinale: $11,000 / 110

Finalistă: $19,750 / 180

Câștigătoare: $33,200 / 280.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Unde se joacă Dinamo - FCSB  Conducerea „câinilor” a stabilit stadionul  pentru derby-ul etapei #8,  după ce fanii s-au opus variantei Cluj Arena
Superliga
09:38

Citește mai mult

Începe Premier League  Transferuri de sute de milioane de euro,  o favorită certă la titlu și o bătălie epică pentru Top 4
Campionate
10:03

Decizia lui Rinat Akhmetov  Clubul din Superliga are răspunsul la întrebarea:  investește sau nu  omul de afaceri?
Superliga
13:35

Leo Messi, gol dedicat tatălui    FOTO.  Reușită spectaculoasă în MLS + fază virală:  „Cum naiba a reușit?!”  » Conflict violent în prelungiri
Campionate
11:56

Știri ultima oră
18:02
„O poveste din puțul gândirii!” Contestația bizară care a lăsat-o pe Sabrina Voinea în afara finalei de la bârnă

18:09
„M-am săturat” Ioan Varga, prima reacție după ce CFR Cluj a intrat oficial în insolvență: „Care e problema?”

18:01
„Halep l-a ridiculizat” Mesajul dur al româncei la adresa lui Kyrgios a fost preluat de presa din întreaga lume: „Brutalitate!”

18:07
S-a trezit din comă FOTO: Jucătorul din Serie A care era aproape să se înece, în stare stabilă » Ce discuție a purtat cu doctorul

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Totul despre David, nimic despre înot

Radu Naum: Totul despre David, nimic despre înot

David și Leon, un vis pentru mai târziu

Cristian Geambașu: David și Leon, un vis pentru mai târziu

CS și CSA, acronimele eșecului fotbalului departamental!

Dan Udrea: CS și CSA, acronimele eșecului fotbalului departamental!

Prințișorul vexat

Silviu Tudor Samuilă: Prințișorul vexat

Silviu Tudor Samuilă: Prințișorul vexat
Te duci în Rusia, David?

Radu Naum: Te duci în Rusia, David?

Radu Naum: Te duci în Rusia, David?
Hagi, tratat despre fotbal sănătos

Cristian Geambașu: Hagi, tratat despre fotbal sănătos

Sabotaj la CFR!

Cristian Geambașu: Sabotaj la CFR!

Cristian Geambașu: Sabotaj la CFR!
De ce performanța Craiovei e mare pentru ea și doar mică pentru România!

Dan Udrea: De ce performanța Craiovei e mare pentru ea și doar mică pentru România!

În Paradis cu Coelho

Cristian Geambașu: În Paradis cu Coelho

Cristian Geambașu: În Paradis cu Coelho
Capitala României, orașul antisport!

Dan Udrea: Capitala României, orașul antisport!

Când începe și unde se termină filmul?

Cristian Geambașu: Când începe și unde se termină filmul?

Fotografia care îl va salva pe Istvan Kovacs!

Dan Udrea: Fotografia care îl va salva pe Istvan Kovacs!

Unde UEFA are 110% dreptate

Cătălin Tolontan: Unde UEFA are 110% dreptate

Când totul se judecă în funcție de rezultat, FC Argeș e peste Argentina!

Dan Udrea: Când totul se judecă în funcție de rezultat, FC Argeș e peste Argentina!

Una bucată pasă filtrantă

Cristian Geambașu: Una bucată pasă filtrantă

Ciorba noastră

Radu Naum: Ciorba noastră

Radu Naum: Ciorba noastră
Sarcina lui Matei

Cristian Geambașu: Sarcina lui Matei

Cristian Geambașu: Sarcina lui Matei
„E ce trebuie, fratello?”

Dan Udrea: „E ce trebuie, fratello?”

Dan Udrea: „E ce trebuie, fratello?”
Cu drag, despre lachei

Cu drag, despre lachei

: Cu drag, despre lachei
Nistor și declarația „Bine că n-am ajuns la FCSB”

Dan Udrea: Nistor și declarația „Bine că n-am ajuns la FCSB”

Dan Udrea: Nistor și declarația „Bine că <span>n-am</span> ajuns la FCSB”
Top stiri
Joao Cancelo, întors din drum!  Situația jenantă în care l-a pus  Barcelona  + Lamine Yamal, Olmo și Rodri, nedumeriți
Campionate
11:02

O nouă direcție la CFR Cluj  Ce pregătește Hendrik Klein, noul președinte al formației din Gruia:  „Inteligență artificială  pentru a descoperi jucători”
Superliga
12:13

Tragedii succesive în motociclism   Doi piloți au murit  pe unul dintre cele mai dificile și controversate trasee din lume
Auto
12:00

FOTO | Împăcarea anului în București. Creșele îi readuc împreună pe Ciprian Ciucu și Mihaelei Ștefan, viceprimarița USR de la S6, care în campanie îl numea „un cal mort”
B365
19.08